FacebookTwitterLinkedIn

Operațiunea reprezintă una dintre cele mai mari investiții pe segmentul rezidențial (living) din Țările de Jos din ultimii ani.

M&G Real Estate, divizia imobiliară a gigantului britanic M&G (cu active de 96 miliarde de euro pe piețele private), a finalizat achiziția campusului rezidențial și studențesc OurDomain Amsterdam Southeast, într-o tranzacție evaluată la aproximativ 340 de milioane de euro. Achiziția a fost realizată în numele fondului M&G European Property Fund (evaluat la 5,9 miliarde de euro) și consolidează platforma europeană M&G Living, care ajunge astfel la un portofoliu administrat de peste 7 miliarde de euro și aproape 27.000 de unități locative la nivel european.

Situat în Amstel III, una dintre cele mai ample zone de regenerare urbană din Amsterdam, complexul a fost dezvoltat de Greystar și cuprinde 1.559 de locuințe destinate închirierii, distribuite în trei clădiri independente, respectiv 955 de unități dedicate exclusiv studenților și tinerilor profesioniști (purpose-built) și 604 apartamente rezidențiale, structurate printr-un mix echilibrat între chirii reglementate, segmentul mediu (mid-market) și piața liberă.

Inaugurat în urmă cu peste cinci ani, campusul a menținut constant un grad ridicat de ocupare, fiind susținut de conexiunile directe de transport către centrul Amsterdamului, Utrecht, Aeroportul Schiphol și principalele centre universitare. Proprietatea beneficiază de certificate energetice din clasele A și A++, termoficare centralizată și peste 1.100 de panouri solare, iar noul proprietar vizează obținerea certificării de sustenabilitate BREEAM. Complexul integrează, de asemenea, spații de co-working și studiu, sală de fitness, cinematograf, sală de muzică, spații comerciale și aproximativ 18.000 de metri pătrați de zone verzi amenajate.

Pentru M&G European Property Fund, fond cu un istoric de 20 de ani care a investit sau angajat peste 1,2 miliarde de euro doar în 2026 în sectoare precum logistică și rezidențial, această achiziție devine cel mai mare activ din portofoliu. Tranzacția urcă expunerea fondului pe segmentul rezidențial spre 30% din totalul activelor, la un portofoliu de aproape 6.000 de locuințe în Europa.

„Oportunitățile de a achiziționa active rezidențiale de mari dimensiuni, la standarde instituționale, în Amsterdam sunt rare, ceea ce face ca această tranzacție să fie una semnificativă pentru noi. Ea reflectă forța platformei noastre locale și capacitatea de a executa tranzacții complexe. Obiectivul nostru este să construim pe bazele solide ale campusului, îmbunătățind performanța de mediu și generând venituri predictibile pe termen lung pentru investitorii noștri”, a declarat Laurien van Wieringen, Director de Investiții și Asset Management pentru Țările de Jos în cadrul M&G Real Estate.

Mutarea din Amsterdam vine la scurt timp după o altă achiziție majoră a aceluiași fond pe segmentul rezidențial european: preluarea proiectului Banehaverne din zona metropolitană Copenhaga, evaluată la peste 250 de milioane de euro.

„Segmentul Living rămâne una dintre direcțiile noastre strategice cu cel mai ridicat grad de încredere în Europa. Dimensiunea acestui campus ne permite să oferim o gamă largă de servicii comune și să administrăm activul eficient pe termen lung. Pe măsură ce fondul crește, ne putem folosi dimensiunea pentru a accesa active dominante, cu o poziție competitivă puternică pe piețele locale”, a adăugat Simon Ellis, Fund Manager al M&G European Property Fund.

În cadrul acestei tranzacții, M&G Real Estate a fost asistată pe partea comercială de Savills și pe partea juridică de casa de avocatură CMS.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.