Pro TV, liderul pieței, a pierdut în februarie 18.000 de persoane față de luna precedentă, ajungând la o audiență medie la nivel național de 844.000 de telespectatori pe minut (toată ziua), conform măsurătorilor Kantar Media, copyright ARMADATA.
Antena 1 a suferit cea mai mare pierdere de audiență de pe piața TV: 58.000 de persoane. Antena 1 și-a păstrat a doua poziție în topul național, cu o medie de 530.000 de telespectatori pe minut (toată ziua).
Kanal D s-a apropiat de poziția Antenei 1, având un rating mediu de 474.000 de persoane pe minut (toată ziua), după ce a câștigat față de ianuarie 22.000 de telespectatori.
În februarie, Happy Channel, televiziune deținută de Intact Media Group, care se adresează publicului feminin, a reușit să pătrundă în top 15 audiență națională, ratingul acesteia crescând cu 12.000 de persoane. Happy Channel are o medie de 66.000 de telespectatori pe minut (toată ziua).
Televiziunea DigiSport 1 a câștigat 28.000 de persoane, creșterea fiind determinată de meciurile Simonei Halep și de reluarea sezonului de fotbal intern și internațional, ajungând la un rating mediu de 82.000 de telespectatori pe minut.
TVR 1 pierdut audiență pentru a doua lună la rând, ajungând la o medie de 77.000 de persoane pe minut (toată ziua). Ratingul canalului public a scăzut cu 19.000 de persoane. Televiziunea se află pe locul 11 la nivel național.
Televiziunile care au suferit scăderi de audiență comparativ cu luna ianuarie: România TV (-19.000 de persoane), Antena 3 (-30.000), Prima TV (-19.000), Antena Stars (-23.000) și B1 TV (-6.000).
Televiziunile care au câștigat audiență: Național TV (5.000 de persoane) și Pro Cinema (2.000).
Televiziunile care și-au conservat ratingul general din ianuarie: Realitatea TV (-1.000) și Pro 2 (-1.000).