„Potențialul femeilor de a avansa poate fi afectat de folosirea umorului. A fi amuzant poate crește șansele unui bărbat de a fi promovat, dar a fi amuzantă poate „reduce percepția de eficiență a unei femei la locul de muncă, precum și oportunitățile ei de a avansa în carieră”, susțin cercetătorii citați de Jurnalul de Psihologie Aplicată. Wow, pare funny, dar nu e de râs, vedeți bine. Știm cu toții că Life is not fair, dar… chiar așa de tristă să fie? Sau așa am fost noi educați să o vedem?
Această perspectivă m-a făcut să privesc cu totul altfel exemplele de leadership feminin tot mai prezente în jurul nostru. Oare chiar (mai) e nevoie să fim sobre pentru a fi considerate serioase? Chiar (mai) e nevoie să părem neîngrijite pentru a fi considerate „profi”? Chiar trebuie să ne reprimăm identitatea de gen pentru a câștiga egalitatea de gen? În țări precum Franța, Germania, Finlanda, Italia, se utilizează cote pentru creșterea numărului de femei în consiliile de administrație, dar, mă întreb, ce ne facem cu cotele de feminitate? Pe ele cine le mai reglementează și, mai ales, după ce criterii?
Am cunoscut femei în roluri de top management care nu numai că și-au păstrat feminitatea, dar au cultivat-o în spiritul decenței și al bunului-gust, până când ea a devenit o amprentă distinctă a discursului lor. Verbal și nonverbal. Ele sunt inspirația și speranța mea că se poate. În același timp, am întâlnit și femei care, pentru a se integra în anumite medii de lucru, au renunțat la a se machia sau la a mai purta pantofi cu toc, evitând astfel prejudecățile din partea colegilor și, paradoxal, dar adevărat, prejudecățile din partea colegelor. La rândul meu, am fost întrebată dacă nu mă gândesc la ce mesaje nonbusiness ar putea transmite despre mine cerceii mei prea gipsy, rochiile mele prea colorate sau pozele mele prea boeme ori prea îndrăznețe; căci, după unele standarde, nu sunt tocmai compatibile cu imaginea ideală a femeii de business.
Însă mie îmi place să cred că putem învăța să fim mai feminine decât ne-o impun stereotipurile de gen. Sunt conștientă că nu toate industriile sunt atât de permisive la acest capitol precum industria creativă în care m-am format eu, dar îmi place să cred că azi putem fi atât de feminine încât să ne punem în valoare inteligența fără a ne reprima bucuria de a râde cu poftă, atunci când e cazul. Și că intuiția noastră ne poate ajuta să distingem aceste contexte. Îmi place să cred că ne putem dezvolta competențele de business astfel încât ele să vorbească despre noi indiferent dacă alegem să purtăm pantaloni sobri sau fustă plisată. Că avem suficient de mult discernământ pentru a ne crea o identitate profesională fără a ne standardiza și fără a ne interzice toate bucuriile specifice cochetăriei feminine. Și chiar că le putem adapta și folosi, cu responsabilitate și tact, pentru a aduce în jur un plus de culoare și de frumusețe. Altfel, negând cine suntem, nu vom câștiga mai mult, ci doar vom deveni mai puțin.
În plus, specialiștii în talent management ne arată că abilitățile de conducere ale unei persoane ar trebui să depindă în primul rând de punctele sale forte și de trăsăturile de personalitate, nu de apartenența la un gen sau altul. Cu toate acestea, nu putem număra mai mult de 5% femei CEO în organizațiile din Top Fortune 500 din 2018. Iar cauzele sunt multiple și puternic diferențiate de la o cultură la alta.
În primul rând, rolurile tradiționale – de a crește copiii și a avea grijă de casă – rămân prioritatea femeilor în cele mai multe societăți. Tot în cadrul Forbes Woman Summit, dr. Lavinia Rașcă, profesor de strategie și antreprenoriat, povestea despre uimirea unui trainer din afară la vederea numărului foarte mare de femei aflate în sălile de training din România – „Dar la voi în țară cine crește copiii dacă mamele lor sunt aici toată ziua?!”. Noi uităm adesea cât de norocoase suntem pentru că trăim într-o societate în care bunicii, atunci când există, își asumă de bunăvoie supermisiunea de a crește nepoții. Acest spirit al sacrificiului este de neînțeles în țări precum Elveția sau Franța.
În al doilea rând, etapa maternității chiar pune o extrapresiune pe femeile cu o carieră activă. Prin comparație cu bărbații, perioadele de pauză de la job sunt inevitabil mai multe și mai costisitoare în resurse de somn, energie și atenție. Prin urmare, un efort mai mare de a reveni și de a ține pasul la birou.
Abia în al treilea rând, sper, prejudecățile noastre de toate zilele.
În concluzie, eu mă încăpățânez să cred în feminitatea asumată cu înțelepciune, dincolo de frivolitate sau epatare, în toate contextele – acasă, la birou, la sală ori la volan. În acea feminitate care crește cifrele de afaceri cu aceeași dedicare cu care crește viitoarele generații de adulți, fără a lăsa vreunul dintre roluri să îl anuleze pe celălalt. Nu e deloc simplu, dar e tot mai posibil. Mai ales că rolul de femeie de carieră se poate schimba, pe când rolul de femeie e pentru toată viața.
