Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Lideri |
|

Lecții pentru 2021 – Veronica Savanciuc (Lowe Group): „Efectele pandemiei se vor resimți cel mai puternic pe parcursul anului viitor, atât la nivel macroeconomic, cât și în buzunarele oamenilor”

Forbes România a invitat comunitatea de business din România să răspundă la cele mai importante chestiuni ale momentului în cadrul proiectului editorial #lecțiipentru2021.
Veronica Savanciuc 2

Veronica Savanciuc, președinte și CEO, Lowe Group

Forbes: Cum apreciați într-un singur cuvânt evoluția companiei/grupului pe care o/îl conduceți în anul 2019? Acum, la final de an, cum arată realizările în raport cu obiectivele de la începutul anului?

Veronica Savanciuc: Cuvântul care descrie cel mai bine modul în care s-au desfășurat lucrurile anul acesta este „adaptabilitate” – uneori, cu efecte transformaționale peste noapte, iar în alte ocazii, prin rafinare continuă. În martie, din primul moment în care am început să funcționăm în sistem work from home, activam toate soluțiile și procedurile digitale necesare, astfel încât să rămânem conectați pe deplin cu colegii, clienții și partenerii noștri.

Ulterior, a devenit o normalitate să schimbăm complet sau să optimizăm în repetate rânduri planurile și strategiile pentru clienții noștri, urmărind îndeaproape ca totul să fie aliniat cu realitatea pe care o trăiam, cu modul în care s-a schimbat comportamentul consumatorilor și cu noile lor nevoi.

Mă bucur să spun că, deși traversăm o perioadă plină de provocări și marcată de o incertitudine generală la nivelul pieței de comunicare și al economiei, am reușit să ne menținem poziția în industrie, să consolidăm relația cu clienții noștri, prin consultanță continuă și campanii eficiente, precum și să atragem clienți noi.

Pandemia a avut un impact negativ asupra economiei, iar ecoul produs la nivelul companiilor s-a resimțit, în efect de domino, în piața de publicitate și marketing. Pentru o perioadă, brandurile au pus pe hold proiectele de comunicare, iar ulterior, în anumite cazuri, s-a produs o reconfigurare a bugetelor. Alte companii au ales să redirecționeze o parte important a bugetului spre susținerea domeniului sănătății, iar implicarea lor a făcut diferența în lupta pentru combaterea pandemiei.

A doua jumătate a anului a arătat mai bine, însă, chiar și acum, o parte din industrii sunt încă parțial sau aproape total blocate. Domeniul HoReCa, industria auto și zona de start-up-uri și mici întreprinderi au fost puternic afectate și este nevoie de politici de susținere dedicate mediului de business, special concepute pentru a ajuta companiile să traverseze cu bine această perioadă.

Lecții pentru 2021 – Vanya Panayotova (L’Oréal România)

Forbes: Care au fost cele mai importante lecții de business și la nivel personal pe care le-ați învățat în pandemie?

Veronica Savanciuc: Anul acesta ne-a dovedit că realitatea, așa cum o știm, se poate schimba de la un moment la altul și că atitudinea cu care abordăm provocările este esențială. Noi am ales să fim prezenți și foarte atenți la nevoile clienților noștri și ale consumatorilor, să ajustăm planurile oricât de rapid a fost nevoie, să construim campanii care comunică uman, autentic și relevant și să punem la lucru gândirea creativă inclusiv pentru a găsi căi prin care puteam realiza spot-uri, în siguranță, în timpul stării de urgență.

De asemenea, expresia „împreună la bine și la greu” nu a prins niciodată viață atât de intens. În această perioadă, în grupul nostru, a fost mai important decât oricând să fim solidari. Am văzut cu toții cât de mult contează să ai sprijinul colegilor și al echipei, am simțit că împreună suntem puternici și avem resursele să găsim cele mai bune soluții.

Dacă până în 2020, pentru multe companii, dezvoltarea infrastructurii digitale era un plan pe termen mediu, aceasta s-a transformat brusc într-o prioritate pentru orice organizație sau business, indiferent de domeniul de activitate. Prin specificul activității noastre, facem parte dintre companiile care au fost bine pregătite pentru această perioadă.

Lecții pentru 2021 – Sonia Năstase (Nespresso)

Forbes: Traversăm o perioadă în care unul dintre actorii principali a fost statul/autoritățile. Cum apreciați prestația autorităților române în această perioadă?

Veronica Savanciuc: Autoritățile au acționat destul de prompt odată cu apariția pandemiei, România fiind printre primele țări din UE care au pus în aplicare un plan amplu de restricții menite să prevină răspândirea largă a virusului, cu scopul de a proteja vieți și a evita colapsul sistemului sanitar. Au fost depuse apoi eforturi constante pentru procurarea de medicamente, aparatură, echipamente de protecție necesare. Au fost și momente sau acțiuni mai puțin inspirate, însă, având în vedere condițiile, consider că, în plan organizatoric și sanitar, reacțiile au fost, în general, corecte.

Îndreptându-ne atenția către deciziile și inițiativele legislative necesare, mediul de business și industriile afectate au nevoie rapid de susținere, iar planul pentru repartizarea bugetului de 30 miliarde de euro alocate de UE țării noastre trebuie definitivat și implementat cu prioritate. Aici sperăm să apară o schimbare în bine, cât mai rapid. Susținerea unei companii înseamnă, de fapt, susținerea multor altor companii care lucrează cu împreună și a multor oameni.

Lecții pentru 2021 – Mircea Turdean (Farmec)

Forbes: Care sunt principalele trei puncte ale strategiei dumneavoastră pentru anul viitor?

Veronica Savanciuc: Principala componentă a strategiei este protejarea și consolidarea echipei, astfel încât să le asigurăm colegilor noștri stabilitatea de care au nevoie pentru a-și realiza job-ul cu plăcere și cu motivație.

Continuăm să adaptăm business-ul la „work remote”, o realitate pe cale să devină normă pentru o parte însemnată a forței de muncă din „office-based industries”: dezvoltăm infrastructura IT și logistica pentru remote office, investim în noi metode de project & team management, conturăm o alocare mai fluidă a task-urilor și responsabilităților în cadrul echipei, optimizăm procesul în agenții, prin tehnologizare.

De asemenea, urmărim să fluidizam și să flexibilizăm, pe cât posibil, structura de cost a businessului pentru a o adapta la noua realitate, în beneficiul tuturor stakeholder-ilor: clienți, angajați și acționari.

Rămânem aproape de clienții noștri, ca întotdeauna, și analizăm, totodată, oportunitățile de new business. În mod paradoxal, perioadele de recesiune pot fi excelente pentru creșterea market share-ului.

Lecții pentru 2021 – Călin Ionescu (Sphera Franchise Group)

Forbes: Care considerați că este cea mai mare provocare la nivel mondial în anul 2020?

Veronica Savanciuc: Efectele pandemiei se vor resimți cel mai puternic pe parcursul anului viitor, atât la nivel macroeconomic, cât și în buzunarele oamenilor.

Comportamentul consumatorilor s-a schimbat deja, pe fondul modificării stilului de viață și scăderii puterii de cumpărare, aceștia fiind mai selectivi și mai prevăzători în ceea ce privește cheltuielile. Planul de redresare economică și încurajarea consumului vor fi esențiale și pentru depășirea acestei crize.

Sigur, criza economica generată de pandemie are cel mai mare impact asupra consumatorului individual, asupra mediului economic general și a industriei noastre, în particular. Este de așteptat ca efectele crizei să se resimtă puternic și pe parcursul anului 2021, o recuperare completă la nivelul anului 2019 fiind așteptată în 2023.

Al doilea mare impact este determinat de accelerarea trendului de muncă de la distanță. Acest trend de a lucra din afara biroului, în condiții mai relaxate, cu accent mai mare pe proiect decât pe programul standardizat de lucru, a apărut și s-a dezvoltat acum câțiva ani, inclusiv la noi.

Acum, în vreme de urgență sanitară și școală online, oamenii operează preponderent în regim „work from home’, dar acesta va fi înlocuit treptat cu „remote working” – de oriunde, din țară sau din lume -, pe măsură ce situația sanitară se ameliorează și libertatea de circulație revine la normal.

Business-urile sunt în curs de schimbare la această noua realitate, cu logistica IT, cu tehnici de project management, cu noi moduri de interacțiune virtuală, cu raporturi de muncă mai fluide, mai bine adaptate muncii de la distanță. Pentru viitor, prognozăm că, din personalul total, până la 50% vor continua să lucreze remote și va avea loc o „fluidizare” a forței de munca.

Al treilea mare impact este digitalizarea bruscă și vastă a economiei și a tranzacțiilor. România, care se află mult în urma altor țări în ceea ce privește ponderea comerțului online și a tranzacțiilor cu cardul, a cunoscut în ultimele 9 luni o explozie extraordinară pe aceste două direcții, iar creșterea va continua.

Așadar, din punctul de vedere al comportamentului consumatorilor, putem spune că old habits change fast atunci când numărul opțiunilor sigure și eficiente se reduce. În consecință, business-urile care nu se vor adapta acestui trend vor dispărea.

Rămâne de văzut dacă va dispărea și sistemul învechit și anchilozat de interacțiune cu statul roman sub diversele lui forme, și sperăm ca administrația publică aleasă recent să producă o masă critică de schimbări și în acest domeniu.

(7 decembrie 2020)

Lecții pentru 2021 – Carmina Dragomir (Metropolitan Life)

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii