Foto: Marius Michailov | Locație: Coclintă Brasserie, Calea Victoriei 153
Aparatul de radio Cosmos
Tiberiu Soare se trage, pe linie masculină, dintr-o familie de militari. A copilărit într-un bloc din Berceni, unde un radio Cosmos stătea mereu în priză în bucătărie. „Bunicul meu, ofițer de profesie, a remarcat când aveam în jur de cinci, că începeam să îngân ce auzeam”, își amintește Tiberiu Soare. În consecință, l-a dus la o preselecție la liceul de muzică George Enescu. A fost declarat admis, iar bunicul a decis să studieze vioara. Tiberiu Soare spune că momentul preselecției a fost prima influență importantă a bunicului asupra evoluției sale ulterioare. Cea de-a doua a avut loc în perioada adolescenței. „La 14 ani, te apucă rebeliunea. Descopeream formațiile mari de rock precum Pink Floyd, Dire Straits, Queen sau Metallica. I-am zis bunicului că vreau să merg la liceul militar.” Acesta l-a îndemnat să aleagă liceul militar de muzică pentru a îmbina ambele pasiuni. „Am mușcat momeala și am terminat șef de promoție.”
Interviul cu Sergiu Celibidache
Îl întreb pe Tiberiu Soare cum a decis să se îndrepte spre dirijorat și să dea la Conservator. „La 16 ani, am citit, din întâmplare, un interviu cu marele dirijor Sergiu Celibidache. Acela a fost unul dintre momentele de cotitură. Mi-am dat seama că dirijatul reprezintă mai mult decât simplul aspect gestual. Este o chestiune profund mentală.”
Iată cum, prin întâlnirea chiar și mediată, dar la momentul potrivit, cu cine trebuie, se poate schimba parcursul unui om. Dintr-un adolescent puternic pasionat de aviație, o consecință a cărților lui Doru Davidovici, Tiberiu Soare și-a dat seama că arta dirijoratului îl inspiră mai mult. Când eram mică și mergeam cu părinții la concertele Filamornicii din Târgoviște, mereu îl întrebam pe tata care este rolul dirijorului. Mi se părea cumva inutil, deoarece credeam că muzicienii știu singuri cum trebuie să interpreteze. Tiberiu Soare râde și îmi spune că era normal să gândesc așa. Dar îl rog să-mi explice ce face, de fapt, un dirijor.
Într-o variantă simplistă, un dirijor analizează o partitură, cu guma și creionul în mână, cu mult înainte de concert, din mai multe perspective (armonic, melodic, orchestral, al tempourilor), astfel încât ea să capete un sens cât mai aproape de intenția originală a compozitorului.
Apoi are loc un fel de identificare cu spiritul muzicii respective sau „o proiecție mentală a sonorităților cuprinse în partitură”, după cum o numește Tiberiu Soare. Și, aparent, ultimul pas este momentul întâlnirii cu orchestra, când dirijorul trebuie să fie capabil să dea un sens întregului traseu muzical. Am scris aparent pentru că mai există o etapă. „În cazurile ideale, dirijorul te duce dincolo, în transcendental, un cuvânt de care nu mă feresc. Poate că muzica nu e decât un vechicul către altceva.” Îl întreb pe Tiberiu Soare dacă a reușit să atingă această stare. „Îmi place să cred că de câteva ori mi s-a întâmplat asta.”
Ascuns în fosă
Tiberiu Soare consideră că este o chestiune de onoare să fii dirijor al Operei Naționale București. Dar a dirija operă este o experiență mult mai complexă pentru că orchestra este doar un element dintr-un ansamblu de care un dirijor trebuie să țină cont. Curiozitatea mea cade asupra faptului că dirijorul este cumva ferit de ochii publicului și păzit de marginile fosei. „La operă, ascuns în fosă, eu mă simt liber. Nu e vorba despre tine, ca dirijor. E vorba despre muzica aceea extraordinară scrisă acolo. Dacă o faci pentru aplauze sau glorie, poți alege alte meserii. Politician, vedetă pop, sportiv. Și nu o spun într-un sens peiorativ.”
Pe fundalul muzicii rap care se auzea în cafeneaua unde ne-am întâlnit, îl întreb care îi sunt compozitorii de suflet. „Dacă ar veni cineva la mine și mi-ar zice că, până la sfârșitul vieții, nu o să mai dirijez decât muzica lui Mozart, Puccini și Enescu, eu aș fi fericit, dar nu mulțumit. M-ar văduvi de Verdi, Beethoven sau Gustav Mahler.” Cât despre relația cu Mozart, dirijorul spune că muzica lui este perfectă și că îi oferă cea mai mare bucurie. Când trebuie să o pună în act, apare o reținere. „Sunt conștient că execuția nu se va ridica niciodată la nivelul partiturii. Întotdeauna, ceva din muzica sa va rămâne nerostit.”
Ritmuri spaniole
În încheiere, îl rog pe Tiberiu Soare să-mi spună care este următorul concert pentru care se pregătește. Este vorba de Concertul Extraordinar de Anul Nou, ajuns la cea de-a șaptea ediție, organizat de Fundația Calea Victoriei și susținut de Symphactory Orchestra. Pentru 2020, dirijorul spune că a ales să celebreze muzica Spaniei sau a culturilor înrudite cu cea hispanică. Compozițiile care vor răsuna la Sala Radio aparțin unor compozitori precum Maurice Ravel, Rimski-Korsakov, Emmanuel Chabrier, Manuel de Falla, Gerónimo Giménez sau Carlos Gardel. Tiberiu Soare își motivează alegerea de a vorbi despre acest concert prin faptul că este un proiect de suflet. Ține însă să adauge că „un concert bun nu validează succesul următorului. Trebuie să muncești mult de fiecare dată. Principala validare pentru un dirijor nu este din partea confraților sau din partea publicului. Validarea vine din partea oamenilor din orchestră. Ei trebuie să te recunoască drept un muzician capabil să-i coordoneze. De aceea, dirijor nu ești, dirijor devii de fiecare dată când ești în fața unei orchestre.”
Parteneriatul dintre Forbes și Nespresso, denumit sugestiv ‘La cafea cu…’ se bazează pe legătura inepuizabilă dintre inspirație și frumos, dintre emoție și sensibilitate. Nespresso este prin definiție un brand inspirațional ce caută în permanență să îmbogățească calitativ timpul pe care ni-l dedicăm, clipele de liniște și evadare din cotidian. De aceea, savurarea unei cafele Nespresso este o experiență inegalabilă, iar textura bogată și aromele inconfundabile ale cafelei Nespresso sunt alegerea perfectă pentru aceste momente speciale care ne aduc idei și inspirație. Nespresso și Forbes vă invită să savurați o cafea excepțională în compania unor povești extraordinare, pline de inspirație și frumos.
