De fapt, DeLorean, disperat să găsească bani pentru a-și salva compania de la faliment, a fost atras într-o cursă: un vecin de-al său, informator FBI și care îi cunoștea problemele financiare, l-a abordat spunându-i că știe cum să facă rost de bani.
Aflat probabil pe o altă culme a disperării, DeLorean a acceptat propunerea acestuia, implicându-se cu bună știință într-o tranzacție cu droguri. Flagrantul a fost suficient pentru a-l aresta pe DeLorean, dar nu și pentru a-l condamna: nu avea antecedente penale, în timp ce informatorul care l-a dus în ispită, posesorul unui cazier consistent, ar fi beneficiat în relația sa cu FBI de pe urma concretizării tranzacției.
DeLorean a fost eliberat contra unei cauțiuni de 10 milioane de dolari și, doi ani mai târziu, în august 1984, a fost declarat nevinovat. A fost o victorie amară: reputația sa ca om de afaceri fusese distrusă iremediabil. „Ai cumpăra o mașină de la mine?”, i-a răspuns John, la ieșirea de la tribunal, unui reporter care îl întrebase dacă își va continua cariera în industria auto.
La începutul lui 1982, fabrica din Belfast a intrat în administrarea judiciară a guvernului nord-irlandez, apoi, după ce John a fost arestat, a fost închisă. Oamenii au rămas din nou fără loc de muncă. Unii l-au acuzat pe John, alții au spus că anii aceia au fost cei mai buni din viața lor.
În 1985, John a fost dat în judecată pentru fraudă: era vorba despre cele 17,5 milioane de dolari care reprezentau banii de avans de la clienți, bani pe care i-a scos din companie și i-a împărțit cu fondatorul Lotus, Colin Chapman. A fost achitat și în acest proces.
Cu două procese al căror verdict i-a fost favorabil, John DeLorean nu este un infractor din punct de vedere juridic. Este – sau a fost – atunci un om onest? Greu de spus. Orice răspuns categoric este superficial.
John DeLorean a avut un vis și a fost dispus să facă orice pentru a și-l împlini. De la prezentarea prototipului mașinii și până la demararea producției a trecut multă vreme. Aflat sub presiunea propriului orgoliu și a imaginii pe care și-o crease, dar și a clienților care îi dăduseră un vot de încredere financiar plătind avansul pentru o mașină care nu exista, John a acceptat prima și singura ofertă fermă de finanțare pe care a primit-o – cea de la guvernul nord-irlandez.
Având banii, adică rezolvând o problemă uriașă, care ani de zile nu și-a găsit rezolvare, John pare să fi considerat că a rezolvat toate problemele. Însă sarcina pe care și-o asumase era sisifică: trebuia să construiască în doi ani o mașină, construind în același timp și fabrica în care să se producă mașina. Mașină care urma să fie produsă de oameni fără experiență în industria auto, într-o zonă aflată în plin conflict religios.
John DeLorean a plătit scump pentru că a cedat tentației, pentru că a ales „scurtătura”, calea incorectă, când nu avea de ales. Pentru că era dispus să facă orice ca să-și salveze munca de-o viață. Să nu uităm că a fost declarat nevinovat în două procese, ambele declanșate nu în apogeul carierei sale la General Motors, ci când era proprietarul unei afaceri aflate în faliment; iar al doilea proces a venit după ce reputația îi fusese distrusă de primul, DeLorean fiind atunci probabil cel mai nefrecventabil om din America. Și totuși a fost achitat.
Pentru familia DeLorean, consecințele au fost devastatoare: cei mai afectați au fost copiii, mai ales după ce, în 1985, soția lui John, modelul Cristina Ferrare, a înaintat divorțul.
„Tatăl tău e umilit și merge la închisoare. Familia pierde toți banii, părinții divorțează… Totul se schimbă. Iar în următorii ani toți te întreabă „Tatăl tău e la închisoare?” Plus glume despre cocaină și o grămadă de alte mizerii. A trebuit să îndur asta multă vreme”, declară Kathryn, fiica lui John DeLorean, în documentarul „Framing John DeLorean”.
Unul dintre proiectele școlare ale lui Kathryn, prezentat în film, este un colaj cu imagini: deasupra coperților revistelor mondene, pe care apar părinții ei, stă mașina DeLorean, cu „aripile” desfăcute. Inițialele DMC de pe grilă sunt traduse de Kathryn printr-o inscripție aflată pe bara de protecție: Destroyed My Childhood.
Fratele ei mai mare, Zach, pe care John și Cristina l-au adoptat în 1974, pe când avea doar două săptămâni, nu și-a mai revenit și nu și-a găsit rostul. Trăiește singur, la limita sărăciei, într-un apartament insalubru.
De ce ți-e frică nu scapi. John s-a temut toată viața să nu fie „a little guy”, un neînsemnat, ca tatăl său, Zaharia Delorean. Și a sfârșit exact ca el, în condiții umile – aceleași în care își duce viața astăzi fiul său, Zach, care este adevărata victimă a tragediei DeLorean și prețul suprem plătit de John DeLorean pentru visul său, nebunia sa, ambiția sa. Un om pentru care nu prietenii sau familia au însemnat împlinire, ci ceea ce a făcut, faptele, realizările sale.
Realizarea sa, proiectul său de suflet, viața sa a fost automobilul DMC DeLorean, care și-a văzut de drum independent de soarta celui care i-a dat nume. Odată cu apariția filmului „Back to the Future”, automobilul a cunoscut o nouă tinerețe, ca „mașină a timpului”. Succesul filmului, dar și povestea de viață a lui John DeLorean, au făcut ca automobilul visat de acesta să intre în legendă.
Din cele 9.000 de exemplare fabricate, aproximativ 6.500 sunt încă în circulație, menținute în viață de una dintre cele mai fidele și numeroase comunități de pasionați din întreaga lume. Oameni care nu iubesc mașina pentru performanțele ei, ci pentru ceea ce reprezintă ea: visul lui John DeLorean. Aceasta este moștenirea lui John, omul care a urcat deopotrivă pe culmile gloriei și ale disperării.
Împreună cu fiica sa, Kathryn, John a participat la multe dintre reuniunile comunității DeLorean. Aceste întâlniri au fost o veritabilă terapie pentru Kathryn, care și-a depășit depresia, dar și pentru John, care a avut ocazia să-și amintească de vremurile bune de altă dată. „Trecutul m-a urmărit până când am început să mă implic în comunitatea DeLorean”, povestește Kathryn. „Oamenii îl invitau mereu pe tata la convenții, la saloanele auto, și i-am zis „Tată, hai să mergem.” Mă gândeam că dacă va vedea cât de iubit este încă, ar fi fost o mare îmbunătățire pentru viața lui de atunci. Și a fost mai mult decât am sperat. A reușit să mai guste un pic din gloria trecută”.
După închiderea fabricii, stocul de mașini și marca au fost cumpărate de investitorul Stephen Wynne, care a înființat muzeul DeLorean într-o localitate al cărei nume descrie cu o tristă acuratețe ultima parte a vieții lui John DeLorean: Humble, Texas.
John a încercat permanent să revină. Mereu avea o idee nouă; a obținut brevetul pentru un monorail și a sperat până în ultima clipă că-și va recupera compania. O perioadă a vorbit despre un model DMC 2, pe care a încercat să-l finanțeze vânzând ceasuri de lux proiectate de el, sub marca DeLorean Time, dar fără succes.
În cele din urmă, John DeLorean a pierdut bătălia cu timpul. În anul 2000 a fost nevoit să declare falimentul personal. A pierdut vila din Bedminster, New Jersey, unde locuise mai bine de 20 de ani. Proprietatea, care se întinde pe 176 de hectare, a fost cumpărată de Donald Trump și transformată în teren de golf.
John s-a retras într-o garsonieră dintr-un orășel de lângă New Jersey și și-a căutat alinarea în credință, devenind creștin practicant. În 2002 s-a căsătorit cu Sally Baldwin, a patra sa soție. S-a stins în 2005, în vârstă de 80 de ani.
„A fost visul tău un eșec?”, a fost întrebat John la un moment dat. „Am făcut cum am știut mai bine. Am încercat”, a răspuns el. „Și cred că am arătat multor oameni că, indiferent dacă supraviețuiești sau nu, e cum spunea Shakespeare: mai bine să iubești și să pierzi decât să nu iubești deloc.”
Foto Profimediaimages.ro, DeLorean Motor Company
