FacebookTwitterLinkedIn

Deşi cadrul legislativ permite decontarea sumelor aferente medicamentelor eliberate de către farmacii la termene de plată mai mici de 90 de zile, acest fapt nu reprezintă o practică curentă a caselor de asigurări de sănătate şi nu se realizează în mod unitar în toate judeţele, precizează comunicatul farmaciilor independente. Mai mult, în aceste momente, decontarea sumelor către farmaciile comunitare se realizează cu mare întârziere (chiar în termen de 120 de zile), susţin farmaciştii independenţi, notează Agerpres.

„Având în vedere problemele cu care se confruntă farmaciile comunitare, care pot duce la un blocaj financiar pentru acestea şi chiar la suspendarea activităţii acestora, cu efecte negative asupra accesului pacienţilor la medicamente, precum şi asupra personalului farmaceutic, vă solicităm respectuos să facilitaţi decontarea sumelor aferente medicamentelor eliberate de către farmacii, astfel încât termenele de plată să fie cel puţin respectate conform cadrului legal sau chiar devansate faţă de maximul admis de 90 de zile”, se precizează în comunicat.