FacebookTwitterLinkedIn

Aproape toți speculatorii amatori de pe piața de capital, respectiv 90%, pierd banii investiți din cauza lipsei cunoștințelor financiare. La nivel național nu există însă suficiente cadre didactice pregătite pentru acest domeniu, potrivit datelor furnizate de consultantul de investiții pe piața de capital Selective Capital.

”Mirajul câștigului facil la bursă este un viciu extrem de tentant și care vine pe fondul unei predilecții cauzate și de nivelul precar de educație financiară. Mulți și-au îndreptat atenția către piața de capital, dar au sărit etape importante din educația financiară, iar speculatorii amatori pierd într-o proporție de 60%, 70% și chiar 90%, pentru că fac greșeala fundamentală de a tranzacționa fără să aibă un plan bine definit”, spune Șerban Florea, fondatorul firmei.

El a adăugat că investitorii interesați de tranzacționarea pe piețele de capital preferă bursele externe datorită accesului la informații și a costurilor mici de tranzacționare, în timp ce bursa autohtonă are costuri ridicate pentru investitori.

Una dintre dificultățile alfabetizării financiare în România este legată de absența unor cadre pedagogice care să aibă pregătirea necesară, susţine Florea.

România se situează pe locul 123 din 143 de țări la nivel global și pe ultimul loc în Uniunea Europeană din punct de vedere al gradului de educație financiară.

Doar 22% din populație are informaţii solide la acest capitol, în timp ce gradul de intermediere financiară ajunge la 26,6%, cel mai mic din Europa, de mai mult de 3 ori sub media europeană, potrivit datelor Asociației Române a Băncilor.

Condițiile favorabile de pe bursele de valori, excesul de lichiditate din piață și creșterile constante ale prețurilor activelor la nivel global au creat o “exuberanță irațională”, conform lui Şerban Florea, exuberanţă care i-a determinat pe investitori să nu ia în calcul riscurile în perioada 2020-2021.

Totuși, listarea mai multor companii ar revigora însă interesul investitorilor pentru piața de capital românească, în ciuda comisioanelor mari aplicate tranzacțiilor.

Inflația, dificultățile apărute în lanțurile de aprovizionare globale și prăbușirea prețurilor activelor și acțiunilor au început însă deja să creeze panică, mai ales în perspectiva unei recesiuni a cărei amploare nu poate fi încă anticipată.