Care va fi cursul valutar la începutul anului 2020? Cum va fi vremea de Crăciun? Dar de Revelion? Când va veni următorul mare cutremur (nu mai mult de 5 grade, ca să nu se prăbușească Bucureștiul)? Când vor veni ninsorile? Dar înghețul? Când și unde vor apărea primele focare de gripă?
Cine poate să le răspundă românilor la aceste dileme? Inteligența Artificială? Dumnezeu? Ghicitorii în stele sau în cafea? Nu! Analiștii, comentatorii și experții chemați zilnic de presă îi pot lămuri. Sunt mai mult sau mai puțin pregătiți, dar foarte siguri în ceea ce spun, pentru că ei pretind că sunt bazați, cu „temele făcute”, se pricep la toate, altfel nu s-ar fi dat jos din pat ca să împărtășească viitorul lumii noastre. Cine își mai bate capul să se întoarcă în timp și să verifice dacă tot ce-a estimat domnul analist X sau ce-a anticipat doamna comentator Y chiar s-a adeverit? Nimeni. Ce-a fost, a fost, ce va fi ne interesează!
Până și horoscoapele se înșală. Până și bietele noastre exit-poll-uri dau rateuri. Atunci, de ce să fim severi cu un analist care a dat cu estimarea de gard? Prin oricâte bălării ar lua-o un astfel de lider de opinie el nu trebuie pus la zid. Important este că a vorbit și a fost auzit. Publicul, cum o fi acesta, instruit sau mai bovin, are nevoie de predictibilitate, ca să știe ce-l așteaptă, chestie de liniște (adormire?, spălare de creier?) Altfel, cetățeanul n-ar avea liniște într-o zi fără să știe ce îl așteaptă a doua zi. Are nevoie de acești „specialiști” care să emită pronosticuri, mai mult, certitudini, iată ce vă așteaptă!, iată cum veți trăi, pregătiți-vă!
În România, s-a dezvoltat cu voioșie o industrie a datului cu părerea și a estimărilor făcute la plezneală. Asta în numele imbecilității: „E democrație, am dreptul să zic ce vreau!” Într-adevăr, în democrația românească toți proștii își dau cu părerea.
Numai așa progresăm, gândindu-ne tot timpul la viitor. Iar viitorul trebuie să fie cunoscut în detaliu, oricât de penibil ar fi formulată dilema. Cine se grăbește mai tare, ajunge primul. Unde ajunge? Unde și-a propus. Dar mulți români, rămași în țară, nici nu știu prea bine unde vor să ajungă. Clasa politică și conducătoare habar n-are unde duce România, fie că este lipsită de responsabilitate, fie că n-are nicio idee, fie că e formată din șarlatani și impostori. Așa încât, fiecare român, în bula sa de viață, se grăbește să facă bani, s-o ducă mai bine, să urce în ierarhie, să prindă o leafă mai bună. Un comportament firesc – se poate spune. Cine nu-și dorește s-o ducă mai bine, să se realizeze în viață?
Dar această urgență exagerată generează dorința arzătoare de a cunoaște viitorul. Ce întrebare mai tâmpită poate fi asta: „Unde te vezi peste 5 ani?” Dacă răspunsul unui candidat la un post ar suna de genul: „În coșciug, la trei metri sub pământ…”, ar fi apreciat de angajatorul care i-a adresat această întrebare?
Multe dintre frământărilor românilor care se vehiculează în spațiul public sunt întreținute de mass-media și politicieni pentru a abate atenția de la problemele prezentului cu adevărat importante. Sunt numărați cu pasiune morții din accidentele rutiere din România, dar niciodată nu se pune pe tapet numărul morților de diabet sau de cancer, care este cu mult mai mare și care reflectă decăderea dramatică a societății românești.
Așadar, să ne rezolvăm (în grabă) problemele care ne răscolesc prezentul și abia apoi să ne gândim și la viitor, sub semnul unor viziuni care pot fi transpuse în realitate, dar fără „concursul” analiștilor, păreriștilor și experților de serviciu.
