Cautare




, Contributor

Managing Director, AVRA Aesthetic Institute

Lifestyle |
|

Less is More

„Back to basic for Status” este unul dintre cele zece trenduri de consum care s-au conturat în 2019 și pe care le vom vedea dezvoltându-se în perioada următoare, conform unui raport publicat recent de Euromonitor. Este tendința care mi-a atras cel mai mult atenția, pentru că o întrevedeam de ceva vreme în industria frumuseții.
shutterstock_146971178

Ce au în comun cele zece direcții este, conform Euromonitor, inteligența: „Modul în care trăim depinde în mod central de opțiunile disponibile, astfel încât cea mai mare problemă cu care ne confruntăm este cum și din ce alegem”. Devine astfel intrinsec și important să ne simplificăm alegerile, pentru a avea o experiență de cumpărare ușoară și plăcută, chiar dacă uneori acest lucru înseamnă să renunțăm, din start, la ce nu ne este cu adevărat de folos. Astfel, creăm mediul în care putem face alegeri inteligente, indiferent de domeniul vieții noastre.

Ce lăsăm în urmă?

Atunci când vorbim despre estetică și îngrijire corporală, simplificarea a însemnat de-a lungul ultimilor ani diverse lucruri. A început prin a fi sinonimă cu o rutină zilnică minimalistă, cu cât mai puține produse, care să aducă rezultatele dorite, cu minimum de efort. Nevoia de transparență în ceea ce privește ingredientele a adus apoi o simplificare a formulelor produselor cosmetice, în paralel cu un accent pronunțat pus pe siguranța acestora. Astfel, citim tot mai des pe etichetele produselor din raionul cosmetic, de exemplu, „fără parabeni” sau „fără parfum”.

Printre brandurile care ne-au atras atenția în trecut, aliniindu-se unora dintre aceste trenduri încă din primul val, au fost The Ordinary – care a scos în evidență un singur ingredient activ în compoziția produselor sale – sau SW Basicscare oferă produse naturale ce au în compoziție, în total, maximum cinci ingrediente. Acestea au apelat însă la dorința noastră de a ne poziționa ca specialiști și atotcunoscători atunci când vine vorba despre noi, astfel că a alege de la raft a fost „pe propria răspundere”.

„Back to basic for beauty” înseamnă însă, în 2019, mai mult decât atât. Studiile de piață arată că tot mai mulți dintre noi ne dorim produse autentice și diferențiate, precum și experiențe care ne ajută să ne exprimăm individualitatea. Atunci când este în joc frumusețea noastră, ne dorim să îmbunătățim aspectul pielii și cum ne simțim în ea, să avem un ten sănătos, să rezolvăm problemele lui specifice și să prevenim apariția altora, dar folosind formule clinice cu rezultate sigure. La fel ca și în alte domenii de consum, în domeniul frumuseții este important să putem alege produse de calitate superioară, unice, personalizate. Indiferent de cât de bine ne cunoaștem, pentru ajunge la acest nou nivel avem însă nevoie de specialiști, de analiză, de consiliere.

Noua simplitate

Soluția inovatoare este un produs-serviciu care îmbină tehnologia, experiența medicală și ingrediente active de calitate, adaptându-se real nevoilor pielii și evoluând odată cu noi, cu schimbările prin care trece pielea noastră sau adaptându-se noilor factori de mediu la care o expunem. Un serum precum Universkin, disponibil acum și în România, este un produs creat de un medic dermatolog în urma unui chestionar detaliat pe care îl poți completa cu ușurință on-line. Tratamentul individual este creat folosind un serum de bază și unul sau mai multe ingrediente active, selectate și dozate cu precizie pentru a rezolva problemele specifice tenului tău. Fiind pregătit special pentru fiecare persoană în parte, serumul Universkin este un produs eficace, care folosește ingrediente pure, fără conservanți. După completarea chestionarului, raportul va schița nevoia tenului, iar în pasul următor, un medic va recomanda formula ideală, personalizată, care va fi pregătită în cadrul institutului de estetică. Produsul final, în esență un tratament individual, va avea formula de bază cosmeceutică Universkin P Serum cu ulei de camelină, vitamina E și peptide biomimetice, în care medicul va integra câteva ingrediente active, pure, în concentrația ideală, adaptate nevoilor specifice ale tenului.

Opțiunile de ingrediente active sunt: SOD și acid ferulic, pentru a combate stresul oxidativ, vitamina C și izoflavone de soia, pentru a îmbunătăți aspectul tenului, DMAE, pentru redarea fermității și efect de lifting, Madecassoside, pentru stimularea colagenului, retinol, pentru stimularea sintezei de elastină și efect de exfoliere, vitamina B3 și rutin, pentru diminuarea roșeții, acid azelaic, pentru diminuarea inflamației și efectul antiacneic, aloe vera și vitamina B5, pentru reducerea inflamației și hidratarea pielii, acid glicolic și acid salicilic, pentru regenerare și îmbunătățirea texturii și controlul acneei ușoare, acid fitic, pentru redarea luminozității, zinc, pentru diminuarea secreției de sebum și curățare, arbuntină și acid kojic, pentru diminuarea petelor pigmentare, și lactopeptide, pentru refacerea florei cutanate.

Sunt 19 ingrediente pure, de bază, pe care le recunoașteți cu siguranță de pe etichetele diverselor produse cosmetice, și care au fost selectate de către specialiștii Universkin pe baza eficacității rezultatelor și toleranței lor. Dintre acestea, medicul institutului de estetică va selecta cel mult trei, care vor fi integrate în serumul personalizat, pentru dimineață și/sau seară, care vă va oferi rezultatele pe care le așteptați. Este, astăzi, cea mai simplă și „skin smart„ alegere pe care o puteți face pentru sănătatea și frumusețea pielii.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii