FacebookTwitterLinkedIn

La nivel de poluare, conform studiilor UE, camioanele, autobuzele și autocarele sunt responsabile pentru aproximativ un sfert din emisiile de CO2 generate de transportul rutier și pentru 6% din totalul emisiilor la nivel european. Standardele de emisii de CO2 vizează o reducere a acestora cu 15% până în 2025 și cu 30% până în 2030 la nivel european, comparativ cu nivelul mediu de referință înregistrat între 1 iulie 2019 și 30 iunie 2020.

Atât pe fondul reglementărilor, cât și pentru că activează pe o piață extrem de competitivă, majoritatea investițiilor pe piața auto, mai ales în cazul vehiculelor comerciale, merg spre dezvoltarea de noi tehnologii care să reducă consumul de energie și cantitatea de emisii poluante.

În ceea ce privește evoluția adopției combustibililor alternativi la nivel național, în România nu există încă un cadru legislativ complet care să reglementeze acest domeniu și să încurajeze trecerea la combustibili alternativi.

„În prezent, din cauza lipsei infrastructurii de alimentare și din lipsa stimulentelor fiscale pe care ar putea să le aibă clienții români pentru utilizarea vehiculelor propulsate de combustibili alternativi, acestea dețin o cotă aproape nesemnificativă în topul transportatorilor din țara noastră, dar cu un potențial de creștere extraordinar. Este necesar un efort susținut și coordonat, din partea tuturor factorilor implicați, pentru stimularea utilizării combustibililor alternativi. Astfel, este dificilă, în prezent, estimarea unei perioade necesare pentru tranziția către acest mod de propulsie, nu numai în România, ci și la nivel european”, susține Andrei Gagea, Business Director Iveco România.

Și în ceea ce privește vehiculele comerciale, atât piața europeană cât și cea românească cunosc o orientare tot mai puternică spre vehicule noi, care poluează mai puțin. În 2021 piața vehiculelor comerciale noi din România a înregistrat o creștere de 36%, comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, însă cu o rată de adopție încă insuficient de curajoasă pentru o tranziție rapidă la transportul sustenabil.

Obiectivele de sustenabilitate pe termen mediu și lung la nivelul UE presupun dezvoltarea de tehnologii de propulsie alternativă, independente de combustibilii fosili, motoarele convenționale actuale fiind incapabile să atingă nivelul de zero emisii.

În domeniul combustibililor alternativi, Iveco a dezvoltat în ultimii 30 de ani soluții extinse de transport independente de combustibilii fosili, oferind, în prezent, unele dintre cele mai eficiente soluții de transport pe gaz natural de pe piață, indiferent de domeniul de activitate, de la distribuție urbană, la aplicații de construcții și transport de lungă distanță.