Piața editorială traversează o „criză stratificată”, agravată de majorarea TVA, analfabetismul funcțional și fragilitatea rețelei de distribuție, consideră Bianca Mereuță, fondatoare a Editurii Signatura.
Bianca Mereuță, fondatoare Editura Signatura & comunitatea „Ce le citim copiilor”
Forbes România:Piața editorială din România se află în prezent în criză? Dacă răspunsul este afirmativ, care sunt cauzele și efectele acesteia?
Bianca Mereuță: Da, și aș spune că nu este o criză singulară, ci o criză stratificată – cu rădăcini mai vechi și cu un catalizator foarte recent care a accelerat tot ce era deja fragil.
Datele vorbesc singure: cifra de afaceri a pieței editoriale a crescut cu doar 1,5% în 2025 față de anul anterior, în timp ce profitul net cumulat al editurilor a scăzut cu 15,5%. Nu aceasta este o piață în expansiune – aceasta este o piață care supraviețuiește cu costuri din ce în ce mai mari și venituri reale din ce în ce mai mici.
Cauzele sunt multiple și se suprapun. Prima și cea mai dureroasă dintre ele este decizia guvernului de a majora TVA-ul la carte de la 5% la 11%, aplicată de la 1 august 2025.
România era deja țara din UE unde se citește cel mai puțin, și în acest context a ales să crească taxa pe carte – o decizie pe care o consider, sincer, o formă de lipsă de viziune educațională la nivel de stat.
Studiile UE arată că o reducere de 1% a TVA generează o creștere cu 2,7% a numărului de cărți cumpărate – deci relația inversă este perfect calculabilă și efectele majorizării erau perfect previzibile pentru oricine a vrut să le vadă.
A doua cauză structurală este analfabetismul funcțional și absența obiceiului de lectură construit sistematic prin educație. Barometrul de Consum Cultural 2024 al INCFC arată că 46% dintre români nu au citit nicio carte în ultimul an, iar 42% nu au citit nicio carte în ultimul an, conform studiului AER, una dintre cauzele majore ale abandonului lecturii fiind concurența platformelor de streaming, social media și jocurilor video. Nu poți construi o piață de carte într-o țară care nu reușește să formeze cititori.
A treia cauză este fragilitatea infrastructurii de distribuție și retail. Efectele s-au simțit puternic în 2025. Rețeaua de librării se află în contracție accelerată. Editurile independente, cu marje deja foarte reduse, sunt primele afectate, iar numărul librăriilor se reduce.
La Signatura, efectele le simțim direct: în prima jumătate a anului 2025, vânzările de carte la nivel de piață au înregistrat o scădere cu două cifre, iar după aplicarea TVA situația s-a acutizat și mai mult.
Pentru o editură mică, specializată în publicarea de album ilșutrat de cea mai înaltă calitate – un produs cu costuri de producție foarte ridicate prin natura sa, fiecare procent de taxă suplimentară înseamnă o carte mai puțin publicată, un creator valoros care nu mai ajunge să fie cunoscut de publicul cititor rommân sau un autor/ilustrator român mai puțin susținut.
Efectele pe termen lung mă îngrijorează cel mai mult: vor dispărea edituri mici, se vor închide librării, iar diversitatea editorială, căreia I se adaugă calitatea obiectului editorial – tocmai cele care dau starea de sănătate și identitate unei piețe – vor fi primele sacrificate.
Forbes România:Care credeți că ar fi primele trei măsuri pe care autoritățile ar trebui să le pună în practică pentru protejarea și revitalizarea industriei de carte din România?
Bianca Mereuță: Vorbesc din perspectiva unui editor independent și a unei persoane care, de peste un deceniu, lucrează la intersecția dintre carte, educație și comunitate. Nu agreez soluțiile decorative.
Prima măsură: revenirea TVA la carte la cota de 5% sau, ideal, la zero. Ministerul Culturii operează cu cel mai mic buget din UE. A taxa în plus singurul produs cultural cu adevărat portabil, accesibil și formativ este o contradicție în termeni cu orice politică de educație sau cultură asumată.
Câteva țări europene – Cehia, Irlanda, Marea Britanie – au cota zero la TVA pentru cărți. Nu este utopie, este o decizie de politică publică matură, prin care statul spune că investiția în lectură se întoarce în societate sub formă de capital uman, coeziune socială și participare democratică. Sau nu ne mai interesează capitalul uman și democrația?
A doua măsură: programe naționale de lectură cu finanțare publică continuă și evaluabilă. Nu sporadice, nu legate de campanii electorale, nu sub forma unor distribuiri de cărți fără follow-up. Mă refer la programe structurate, ancorate în curriculum, care să implice deopotrivă școlile, bibliotecile, editurile și comunitățile.
Școala ca sistem are printre scopurile sale pe acela de a fi neatractivă, de a promova șablonizarea, nu capacitatea individuală de dezvoltare – și această realitate nu se schimbă fără voință politică și resurse alocate consecvent.
La SIGNATURA am văzut ce poate face un educator, profesor sau un formator bine pregătit cu o carte ilustrată bine aleasă. Înmulțim asta la scară națională și avem o generație diferită.
O a treia măsură: înființarea unui Fond Național pentru Carte și Lectură, cu finanțare dedicată și mecanism de distribuție transparent.
România alocă Ministerului Culturii 0,07% din PIB – cel mai mic procent din Uniunea Europeană. În această realitate, a lăsa industria de carte să se autosusțină exclusiv din piață este o iluzie.
Un fond național dedicat, separat de bugetul general al Ministerului Culturii și, prin urmare, mai greu de tăiat la prima rectificare bugetară, ar putea finanța simultan mai multe paliere critice: subvenționarea traducerilor autorilor români în limbi de circulație internațională, granturi pentru editurile independente care publică debut românesc sau titluri cu risc comercial ridicat, dar valoare culturală certă, dotarea bibliotecilor școlare cu fonduri actualizate de carte contemporană și programe de rezidențe pentru scriitori și ilustratori.
Modelul există deja în state comparabile cu România ca dimensiune și nivel de dezvoltare – Ungaria, Cehia, Portugalia au mecanisme de acest tip, cu criterii clare, comisii de selecție independente de fluctuațiile politice și raportare publică anuală. Nu vorbim despre subvenții opace sau distribuție clientelară – vorbim despre o infrastructură financiară a culturii scrise, tratată cu aceeași seriozitate cu care tratăm infrastructura rutieră sau cea energetică.
Fără bani publici direcționați inteligent, diversitatea editorială va continua să se erodeze: vor supraviețui editurile mari, cu portofolii diversificate și putere de negociere, și vor dispărea exact editurile mici și medii care publică un produs nișat, de înaltă calitate.
Forbes România: Care este profilul actual al cumpărătorului de carte din România? De ce nu există un studiu național continuu?
Bianca Mereuță: Cumpărătorul fidel de carte din România este o minoritate extrem de activă și extrem de conștientă. Datele Libris din 2025 arată un nivel ridicat de fidelitate: un cititor din Constanța a realizat achiziții în 87 de comenzi într-un an, iar un cititor din București a plasat 170 de comenzi în același interval. Nu vorbim despre un consum pasiv – vorbim despre o relație profundă cu cartea ca obiect cultural.
La polul opus aflându-se județele Harghita, Covasna și Teleorman – o disparitate care spune enorm despre inegalitățile de infrastructură culturală din România.
Din perspectiva comunității de cititori pe care am fondat-o în urmă cu aproape treisprezece ani, „Ce le citim copiilor”, cu peste 155.000 de urmăritori, pot spune că nucleul cumpărătorului de carte pentru copii este mama cu studii superioare, locuind în mediu urban, cu vârste între 28 și 42 de ani, profund implicată în educația copilului și conștientă că o carte ilustrată bine aleasă nu este cadou, ci instrument formativ.
Ea cumpără online, cumpără la târguri, recomandă prietenilor, face screenshot la titluri. Este un consumator informat și loial, dar supus în egală măsură presiunii economice deoarece fiecare creștere de preț se simte în comportamentul ei de achiziție.
Lectura în 2025 este folosită ca instrument de clarificare, reglare și decizie personală, nu doar pentru informare sau relaxare – o mutare semnificativă de la divertisment la sănătate mintală și echilibru personal. Această tendință o văd și în segmentul cărților pentru copii: părinții cumpără cărți despre emoții, relații, mai mult cărți funcționale, care dau răspunsuri privind comportamente punctuale, în diverse etape de viață ale copiilor. Se cumpără tot mai puțin povești care cultivă imaginația și foarte puțină poezie.
Cât despre absența unui studiu național continuu privind comportamentul cumpărătorului de carte: este o lacună uriașă și, din păcate, simptomatică.
Lipsa unor statistici detaliate și diferențele mari între modelele de business fac dificilă o estimare precisă a valorii reale generate de carte ca produs. Industria românească nu are un observator de piață funcțional, cu metodologie unitară, aplicat regulat. Avem date fragmentare de la Libris, de la AER, de la INCFC – utile, dar incomparabile între ele.
O piață matură are nevoie de date longitudinale, de cohorte de cititori urmărite în timp, de corelări cu nivelul de educație, venituri și geografie. Fără acestea, editorii publică intuitiv, librarilor le lipsesc instrumentele de planificare, iar statul nu poate concepe politici publice fundamentate. Este un lux pe care ni-l permitem colectiv, cu prețul unei industrii mereu improvizate.
Forbes România: În 2028, România va fi Țară Invitată de Onoare la Frankfurter Buchmesse. Cum credeți că va arăta piața de carte în acel an? Aveți sugestii despre modul în care România ar trebui să se prezinte?
Bianca Mereuță: Este greu de anticipat cu precizie cum va arăta piața editorială în 2028. Cert este că, în contextul actual, aceasta va cunoaște un recul față de parametrii din 2024. TVA-ul majorat, scăderea puterii de cumpărare, fragilizarea distribuției și a rețelei de librării creează un teren dificil tocmai în anii premergători unui eveniment de o asemenea importanță.
Există un paradox dureros în a pregăti cea mai mare prezentare culturală externă a României din ultima generație în timp ce piața internă de carte se contractă.
Și totuși, Frankfurt 2028 este o oportunitate reală și semnificativă. Frankfurter Buchmesse nu este un târg oarecare – este epicentrul pieței globale de carte, locul unde se configurează strategii editoriale și se măsoară vizibilitatea literaturilor naționale.
Sugestiile mele sunt clare și vin dintr-o perspectivă de editor care publică autori din mai multe culturi europene și care înțelege mecanismele de promovare internațională:
România trebuie să se prezinte cu onestitate și coerență curatorială, nu cu festivism. Pavilionul României nu trebuie să fie o expoziție de imagini idilice, ci o conversație intelectuală autentică cu Europa.
Cartea ilustrată românească și literatura pentru copii trebuie să fie prezente strategic. Acesta este un segment în care România are autori și ilustratori cu adevărat remarcabili, dar vizibilitatea lor internațională este aproape inexistentă. Frankfurt este locul unde drepturile de traducere se negociază, unde ilustratorii devin cunoscuți dincolo de granițe.
Pregătirile trebuie să înceapă cu finanțarea traducerilor acum, nu în 2027. Momentul este precedat de un val de traduceri în limba germană și în alte limbi, căci marile edituri europene urmăresc atent selecțiile și vizibilitatea autorilor promovați în anii premergători participării la Buchmesse.
Dacă statul român nu finanțează masiv programele de traducere în germană, engleză, franceză și italiană în perioada 2026–2027, în 2028 vom prezenta o cultură despre care nimeni din sală nu a citit nimic.
Și, nu în ultimul rând: să fie implicați editorii independenți, nu doar instituțiile. Instabilitatea politică reprezintă unul dintre cele mai mari riscuri – ea aduce cu sine schimbări de priorități, întârzieri și blocaje administrative. Avem nevoie de un mecanism de pregătire care să supraviețuiască schimbărilor de guvern.
Forbes România: Privind spre viitor (următorii trei ani), care este strategia editurii Signatura pentru a rezista pe piață?
Bianca Mereuță: Signatura este o editură mică, specializată, cu o identitate editorială foarte clară: album ilustrat de înaltă calitate, construită la intersecția dintre estetică, pedagogie și valori. Noi nu ne propunem să devenim mari, dar ne propunem să fim esențiali.
Strategia noastră pe trei ani se sprijină pe câteva direcții pe care le construim deja:
Prima direcție este adâncirea relației cu comunitatea. „Ce le citim copiilor” nu este un canal de marketing, este o comunitate de practică în care 150.000 de oameni vorbesc serios despre cărțile copiilor lor.
Aceasta este, pe termen lung, cel mai solid avantaj competitiv pe care îl avem – o legătură directă cu cititorul, bazată pe încredere. Intenționăm să o dezvoltăm prin crearea unui program național de educație a caracterului prin albumul ilustrat.
Acesta va fi susținut de formări ale cadrelor didactice și ale părinților, formări care vor ținti schimbări la nivel de cultură instituțională în special în mediul preșcolar.
O direcție pe care o explorăm cu seriozitate este extinderea publicului albumului ilustrat dincolo de copilărie. În România, cartea ilustrată este percepută aproape exclusiv ca produs destinat copiilor mici. Aceasta este o prejudecată culturală, nu un adevăr universal.
În Franța, Italia, Belgia sau Olanda, albumul ilustrat este citit, colecționat și discutat de adolescenți și adulți ca formă de artă cu drepturi depline. Edituri precum Actes Sud, Lemniscaat sau Orecchio Acerbo publică albume adresate explicit unui public matur, cu tematici de o complexitate filozofică și estetică remarcabilă. Ilustratorii precum Shaun Tan, Suzy Lee sau Isol sunt prezenți în muzee, nu doar în librăriile pentru copii.
Psihologic, această deschidere este profund ancorată în modul în care funcționează creierul uman în fața imaginii și a narațiunii vizuale. Procesarea simultană a textului și a ilustrației activează zone cognitive diferite față de lectura exclusiv verbală – ceea ce cercetătorii numesc dual coding în teoria lui Allan Paivio – generând o înțelegere mai profundă și o memorare mai durabilă.
Albumul ilustrat nu este o formă simplificată de comunicare; este o formă condensată și sofisticată, care cere cititorului să completeze activ spațiile dintre imagine și cuvânt, să tolereze ambiguitatea, să construiască sens acolo unde pagina lasă loc interpretării.
Adolescenții sunt un public pentru care albumul poate fi recuperat cu argumente solide: neuropsihologic, această etapă este caracterizată de hiperactivarea sistemului emoțional, iar albumul ilustrat, prin capacitatea sa de a vorbi direct la nivel afectiv, poate deveni un instrument autentic de reflecție identitară și procesare a emoțiilor complexe – exact ceea ce tinerii caută și rareori găsesc în formele culturale pe care le primesc din sistem.
Ne propunem să construim un program coerent de inserție a albumului ilustrat în mentalul adolescenților și adulților – prin ateliere în licee, prezență în spații culturale non-tradiționale și o comunicare publică care să redefinească treptat ce înseamnă o carte ilustrată și pentru cine există ea.
Nu este o misiune de marketing. Este o misiune culturală – și fiecare comunitate europeană care a reușit această schimbare a început exact de unde începem noi: cu argumentul că imaginea are profunzime și că vârsta nu este un criteriu de acces la frumos.
A treia direcție este internaționalizarea selectivă. Participăm la târguri internaționale, construim relații cu editori din Italia, Germania și Franța. Cartea ilustrată nu cunoaște bariere lingvistice în același mod în care le cunoaște proza – imaginea vorbește universal, și aceasta este o forță pe care intenționăm să o valorificăm mai activ.
A patra direcție este consolidarea dimensiunii educaționale a produselor noastre. Fiecare carte Signatura vine însoțită de materiale pedagogice, ghiduri de lectură dialogică, situații de învățare. Aceasta nu este un bonus – este o filozofie. Într-o piață în care părinții și educatorii sunt din ce în ce mai atenți la valoarea adăugată a unei cărți, a oferi un ecosistem de lectură – nu doar un volum – este o diferențiere reală.
A cincea direcție, mai dificilă, dar necesară: gestionarea sustenabilă a costurilor de producție. Cartea ilustrată tipărită la standard foarte înalte este scumpă prin natura ei. Vom fi nevoiți să găsim echilibru între calitate și accesibilitate, poate și prin formate noi, fără a sacrifica identitatea vizuală care ne definește.
Nu planificăm pentru creștere spectaculoasă. Planificăm pentru educație, reziliență, relevanță și longevitate.
(10 iulie 2026)
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.
