FacebookTwitterLinkedIn

Iată 9 mituri despre spălatul pe față și ce spun specialiștii că ar trebui de făcut cu adevărat.

Mit: Nu ar trebui să te speli pe față în timpul dușului

De fapt, spălarea feței în timpul dușului poate fi o practică foarte eficientă. Aburii calzi de la duș contribuie la deblocarea porilor și la exfolierea mai profundă a pielii. Atâta timp cât nu folosești apă fierbinte sau săpunuri dure, practicarea acestui obicei te va ajuta să economisești timp și apă, în plus pielea ta va beneficia de o curățare mai profundă, pregătind-o pentru restul rutinei de îngrijire.

Mit: Ar trebui să te speli pe față de două ori pe zi

Spălarea feței de două ori pe zi nu este necesară pentru toate tipurile de piele. Pentru pielea uscată sau sensibilă este suficient să fie curățată o dată pe zi, seara. În schimb pielea grasă ar putea avea nevoie de curățare de cel puțin două ori pe zi. Cu toate acestea, dacă faci sport sau ai un machiaj încărcat, se recomandă spălarea feței după sală sau, respectiv, înainte de culcare.

În general, demachierea înainte de culcare este recomandată nu doar pentru a îndepărta machiajul, ci și pentru a elimina praful, murdăria și substanțele poluante din atmosferă care se acumulează pe pielea noastră în timpul zilei. Aceste particule pot provoca leziuni oxidative și pot contribui la descompunerea colagenului și la apariția ridurilor. Dacă folosești produse cosmetice de noapte, care lasă un reziduu uleios sau un film gras pe piele, cel mai probabil, vei simți nevoia să te demachiezi și dimineața.

Mit: Spălarea feței cu apă și săpun este suficientă în rutina de îngrijire

Săpunul obișnuit poate provoca deshidratare, iritație și uscăciune. Cu alte cuvinte, săpunul obișnuit este pentru curățarea lucrurilor obișnuite, iar pielea ta nu este obișnuită! Majoritatea săpunurilor degresează pielea şi îi modifică pH-ul, ceea ce duce la ruperea legăturilor dintre celule şi pătrunderea mai multor microbi în piele. Dermatologii recomandă utilizarea produselor de curățare blânde cu pielea, fără parfumuri și care să respecte nevoile specifice ale fiecărui tip de ten.

Mit: Spălarea feței cu o perie specială asigură cea mai bună curățare

Contrar credinței populare, spălarea feței cu un burete sau un dispozitiv mecanic nu ajută la îndepărtarea sebumului sau a resturilor de machiaj de pe suprafața pielii. În timp, pielea ta va răspunde la o exfoliere mecanică și agresivă, producând mai mult sebum, ceea ce poate duce la înfundarea porilor. Acest obicei devine adesea un cerc vicios.

Dispozitivele mecanice pentru curățarea pielii pot provoca și mici leziuni, crescând riscul unei reacții alergice sau a unei iritații. Pentru curățare profundă, se recomandă utilizarea unui șervețel moale din muselină sau a unui demachiant blând și exfoliant.

Mit: Ai acnee pentru că nu te speli zilnic pe față

Fără îndoială, menținerea unui ten curat contribuie la prevenirea erupțiilor acneice, însă cauza acneei este provoacată de alți factori, cum ar fi  predispoziția genetică și dereglările hormonale. Dacă ai pielea grasă și ești predispus la acnee, atunci da, este posibil să te alegi cu mai mulți pori înfundați și cu erupții acneice dacă nu-ți îngrijești tenul regulat și în mod corespunzător.

Mit: Fața nu ar trebui ștearsă cu un prosop

Uscarea feței cu un prosop poate fi într-adevăr problematică în două situații: în primul rând, când prosopul este murdar, adică contaminat cu bacterii sau ciuperci; în al doilea rând, atunci când materialul este sintetic sau abraziv și provoacă iritație. Totodată, se recomandă ca fața să fie ștearsă ușor, prin tamponare.

Mit: Nu ar trebui să-ți îndepărtezi machiajul înainte de a te spăla pe față

Îndepărtarea machiajului și curățarea tenului nu sunt unul și același lucru. Unele persoane consideră că  îndepărtarea machiajului și curățarea tenului se poate face în același timp, cu un singur produs. Dermatologii susțin, însă, că îndepărtarea machiajului ar trebui să fie doar primul pas din rutina de seară.

Produsele de machiaj conțin pigmenți, conservanți, minerale și metale care, adesea, înfundă porii dacă rămân mult timp pe piele și blochează acțiunea cremei de noapte. De aceea, după demachiere, este important ca tenul să fie curățat în profunzime, cu apă călduță și gel de curățare, și abia apoi să se aplice produsele hidratante.

Mit: „Spălarea” feței se poate face cu un șervețel demachiant

Oricât de promițător sună eticheta, niciun șervețel nu îți poate oferi o curățare optimă. Șervețelele demachiante elimină o mare parte din bacterii, impurități și sebum, dar lasă și multe reziduuri. Acest lucru poate duce la apariția acneei sau la agravarea ei, în special în jurul pleoapelor și a genelor. O curățare facială completă implică și o clătire pe bază de apă.

Mit: Nu e nevoie să-ți speli mâinile înainte de spălarea feței

Mâinile nespălate sunt un adevărat depozit de germeni și bacterii. Chiar dacă pare că ai mâinile curate, este important să le speli înainte de a-ți atinge fața. Obișnuim să atingem frecvent tastatura de la calculator, telefonul sau volanul mașinii, iar bacteriile și substanțele chimice de pe aceste suprafețe pot duce la iritarea pielii și a ochilor sau chiar la infecții, în special la persoanele predispuse la eczeme.