Say what?! Nu știu câţi dintre noi îndrăznesc să se folosească de „acum“ după pofta inimii lor sau a altora, fără nicio programare și fără nicio vinovăţie la mijloc, dar mie mi s-a părut aproape ilegal. Și aproape magic. Știţi ce senzaţie e să fii prima persoană la casa de bilete, într-o zi oarecare de marţi, într-un oarecare mall din Capitală? Ei bine, nici eu!
Dar mă tot gândesc la asta de atunci… Și, lăsând la dospit tot felul de studii și conversaţii, încep să schiţez primele răspunsuri la întrebarea:
De ce avem tot mai puţin timp?
A fi ocupat e semn de prosperitate.
Să fim serioși, chiar nu dă bine la CV să fii foarte available. Iar culturile individualiste, care pun accentul pe realizare versus afiliere, ajută la cultivarea acestei mentalităţi, notează psihologul Harry Triandis. Tempoul vieţii în ţările bogate e mai rapid decât în ţările sărace și, capcană, un ritm rapid le dă oamenilor impresia că și ei sunt mai rapizi. Așa că newyorkezii sunt mai sensibili cu minutele lor – și mai îngrijoraţi – decât locuitorii din Nairobi, iar pietonii din Londra sunt mai rapizi decât cei din Lima. Însă diagnosticul de „ocupat“ nu e doar o boală închipuită.
Plătim prin stres pentru progres.
De când primul ceas a fost folosit pentru a cuantifica munca (sec. al XVIII-lea), timpul a fost înţeles în raport cu banii. „Atunci când economiile cresc, și veniturile cresc, iar timpul fiecăruia devine mai valoros. Și cu cât devine ceva mai valoros, cu atât mai puţin pare“, scrie The Economist.
Iar la capitolul numărul orelor de muncă versus timp liber, se pare că românii sunt norocoși. Europa încă e considerată raiul salariilor stabile și al săptămânii reduse de muncă. În birourile europene se vorbește de work-life balance și în august e mai mult pustiu, pe când în SUA se înmulţesc cazurile de burnout și americanul de rând își ia doar jumătate din cele 15 zile libere alocate (vs 30 în Europa).
Citește și Un fleac de maturitate/la răscruce de vârste
Avem miriade de posibilităţi pentru aceleași nevoi.
Paradoxul e că, deși mulţi oameni câștigă azi mai mulţi bani, nu câștigă și mai mult timp pentru a-i cheltui. Iar în puţinul rămas au sute de opţiuni pentru orice achiziţie. Off-line sau on-line, de la ce marcă de pâine să cumperi pentru cină până la ce pachet de turism să alegi pentru vacanţă, totul e o decizie. Iar asta nu se plătește doar în bani, ci și în timp de informare și de filtrare a opţiunilor.
Încă mai credem în multi-tasking.
Noile tehnologii ne fac viaţa mai ușoară, dar și mult mai agitată. Eticheta de business cere răspuns la e-mail în 24 de ore, iar verificarea smartphone-urilor e deja automatism. Ne uităm la telefon cam de cinci ori pe oră, fără să ne dăm seama. „Multi-taskingul este ceea ce ne face să ne simţim presaţi de timp“, spune Elizabeth Dunn, profesor de psihologie din Canada. Flash news, doamnelor și domnilor, știinţa s-a pronunţat de câţiva ani: multi-taskingul nu există! Mai mult, tendinţa de a face mai multe lucruri simultan e contraproductivă. (P.S.: Mă întreb dacă au inclus și mamele în studiul ăsta?!)
Suntem prea conectaţi. Dar nu unul cu altul.
Tot notificările și mailurile de după ora șase ne fac să prelungim orele de lucru în ceea ce ar trebui să fie timpul pentru familie. Deconectarea e un tratament scump, dar tot mai recomandat. Poate din cauza asta francezii au adoptat prima lege care interzice e-mailurile în afara programului. Oh, mai știţi vremurile alea bune, când telefonul suna doar pentru… telefoane?
Citește și Comunicarea, pe repede înainte
Avem infinit mai multe variante de petrecere a timpului. Și doar o viaţă.
Să fim părinţi mai buni pentru că, la vârsta la care ne hotărâm azi să avem copii, înţelegem ce mult contează asta. Să facem o facultate, un master și un MBA. Să alergăm sau să mergem cu bicla. Să mergem la sală sau să mergem la yoga. Să luăm cursuri de gătit, de fotografie sau de make up. Sau de orice. Să citim sau să ne uităm la filme. Să vizităm locuri vechi și să experimentăm lucruri noi. Să ne informăm și să postăm. Să ducem copilul la înot, la balet și la karate. Azi putem încerca aproape orice și putem deveni mai buni în orice. Iar asta e o presiune în sine. Când posibilităţile sunt nelimitate, e greu să te mulţumești cu puţin.
Lista rămâne larg deschisă și amendabilă, desigur, dar mă tem că „acum“ nu ne mai aparţine de mult. Săraci cu timpul, ne credem bogaţi. Nu suntem.
