Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

Comunicarea, pe repede înainte

O zi obișnuită de muncă, în urmă cu 10 ani începea la 8 dimineaţa și rareori se încheia înainte de 10 seara. Zilele curgeau între cănile de cafea, întâlnirile de lucru ale echipei, ședinţele cu managementul, managementul clienţilor sau colaboratorilor și telefoanele menite să stabilească sau să confirme întâlnirile zilei.
Comunicarea

Agitaţia și alergarea continuă erau și atunci instrumentul de lucru al oricărui PR, dar realizez că tot ceea ce reușeam să bifez într-o zi, acum, cel mai probabil, aș rezolva în doar câteva ore. Poate de aceea atunci, evenimentele se pregăteau cu luni de zile înainte, iar agenda oamenilor se organiza pe ore și nu pe minute.

Ce s-a schimbat?

Astăzi, îmi încep ziua de muncă mult mai devreme, dar o termin la fel de târziu. Muncesc mai mult, pentru că am câștigat timp, iar asta îmi dă o energie în plus să-l folosesc într-un mod cât mai eficient cu putinţă. Am câștigat timpul pierdut altădată pe traseul dintre două întâlniri, timpul cu ședinţele și discuţiile interminabile sau întâlnirile faţă în faţă, care acum sunt bifate în call-uri scurte și la subiect. Astăzi în schimb, agenda mea e minuţios organizată pe minute și conţine înșiruiri de mailuri, call-uri, click-uri care îmi ocupă dimineaţa preţ de o cafea.

Am câștigat timp și eficienţă, dar s-a diminuat contactul real cu oamenii, cu emoţiile lor și posibilitatea de a construi relaţii interumane autentice, neintermediate de gadgeturi. Am mai mulţi oameni în agenda telefonului și îi abordez mult mai simplu din multiplele ferestre de chat disponibile, dar ajung să-i cunosc cu adevărat mai puţin decât o făceam înainte.

Iluzia comunicării în exces

Comunicarea din zilele noastre s-a tehnologizat foarte mult. Am câștigat o viteză fantastică în tot ceea ce facem, ne bucurăm de posibilităţi infinite de comunicare, de a pătrunde în cele mai diferite medii și a transmite mesaje unor oameni care până nu demult nu ne erau accesibili.

Astăzi, aproape două treimi din populaţia Romaniei accesează internetul cel puţin o dată pe lună, iar dintre  aceștia 67% au un smartphone și îl folosesc să navigheze aproape zilnic. Progresul tehnologic a schimbat fără doar și poate întreaga comunicare interumană, care s-a digitalizat enorm și continuă să o facă pe măsură ce chiar și generaţiile mai în vârstă încep să o utilizeze tot mai mult. Totul este la un click distanţă. Mai ales oamenii.

Iar prin intermediul internetului comunicăm atât de mult, încât nici nu mai suntem conștienţi că o facem și mai ales cum o facem. Astăzi e atât de firesc să-i scrii unui om cu care n-ai mai avut contact de câţiva ani și să-l abordezi ca și cum v-aţi văzut ieri, doar pentru că sunteţi prieteni în social media, încât timpul din offline nu mai e relavant, aproape că nici nu mai există. O nouă teorie a relativităţii prinde contur și comprimă iremediabil distanţe, relaţii, contacte fizice.

Citește și Bunele maniere, investiţie sigură

A fi prezent astăzi în mediul online este sinonim cu a exista în viaţa socială sau a exista în piaţă. Nu se mai pune problema dacă să-mi fac sau nu pagina de Facebook sau cont pe nu știu ce reţea de social media în mare vogă. Este intuitiv deja că trebuie să fii acolo și să comunici coerent, indiferent că ești un om oarecare sau o persoană publică, o companie, un brand. Iar tu nu ești singurul care comunică despre tine, o fac toţi ceilalţi cu care ai interacţionat vreodată și care la rândul lor transmit mesaje care contribuie la construirea imaginii tale de ansamblu. Aici vine noutatea comunicării adusă de mediul online. Această ușurinţă în comunicare a generat comunicatori infiniţi, în persoana fiecărui om care interacţionează cu un brand sau cu un produs și pe care îl comunică mai departe, într-un mod accesibil publicului larg.

 

În loc de încheiere

În toată această ecuaţie, cu strategii tot mai complexe și mesaje construite minuţios, singura constantă esenţială care se menţine încă din vremea în care comunicarea era mai așezată și relaţiile personale mai închegate este sinceritatea. Sau mesajul autentic, dacă vreţi. Pentru mine este singurul lucru care nu va ieși niciodată din trend și nu va fi perceput ca învechit, indiferent de progresul tehnologic și de dinamica relaţiilor dintre oameni.

Până la urmă acesta este atributul cel mai important al comunicării, oricât ar fi mesajul de elaborat sau de bine împachetat. După ce îl dezbraci de toate semnificaţiile și emoţiile, trebuie să poţi regăsi mereu autenticul, realul care să îţi rămână în subconștient și să-ţi cultive încrederea. Iar comunicarea va fi mereu actuală din această privinţă, indiferent de vremurile sau trendurile care se poartă.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii