FacebookTwitterLinkedIn

Agenția de evaluare financiară S&P Global Ratings a confirmat miercuri ratingurile României pentru datoria pe termen lung și scurt la „BBB minus/A-3”, menținând perspectiva negativă, potrivit Agerpres.

Decizia reflectă atât progresele recente în consolidarea fiscală, cât și persistența unor riscuri structurale semnificative în ceea ce privește sustenabilitatea finanțelor publice.

Potrivit S&P, alegerea lui Nicușor Dan ca președinte în luna mai și formarea noului Guvern condus de Ilie Bolojan au marcat sfârșitul unei perioade de instabilitate politică prelungite. Majoritatea parlamentară solidă de care dispune actualul executiv i-a permis să adopte un prim pachet consistent de măsuri fiscale, cu un impact estimat de 1,1% din PIB în 2025 și 3,5% în 2026. Măsurile vizează în egală măsură creșteri de venituri și reduceri de cheltuieli.

S&P estimează că aceste eforturi vor reduce deficitul bugetar sub 7,7% din PIB în acest an și la 6,4% în 2026, de la un nivel de 9,3% în 2024. Agenția notează însă că strategia fiscală pe termen mediu, după 2026, rămâne incertă, mai ales în contextul în care premierul Ilie Bolojan ar urma să se retragă conform acordului politic actual.

De asemenea, agenția avertizează că, în pofida eforturilor de ajustare fiscală, datoria publică a României va continua să crească, depășind pragul de 60% din PIB până în 2027. Această evoluție va spori nevoia de finanțare de pe piețele internaționale.

Pe plan economic, S&P și-a revizuit semnificativ în jos prognozele de creștere pentru România: doar 0,3% pentru 2025 (de la 1,8% anterior) și 1,3% pentru 2026 (de la 2,6%). Agenția subliniază că politica fiscală și reformele guvernamentale ar putea contribui la deblocarea fondurilor europene, în special în sectoare strategice precum tranziția energetică, transporturile și sănătatea, ceea ce ar putea susține revenirea economică pe termen mediu.

Cu toate acestea, România se confruntă cu provocări structurale de durată, inclusiv declinul demografic și emigrarea forței de muncă. În lipsa unor reforme profunde, aceste tendințe vor continua să afecteze negativ potențialul de creștere economică.

În opinia S&P, menținerea perspectivei negative reflectă riscurile semnificative care planează asupra traiectoriei fiscale a României. Agenția nu exclude o retrogradare în următorii doi ani dacă ajustarea fiscală se dovedește insuficientă sau este subminată de stagnarea economică. Pe de altă parte, o îmbunătățire a perspectivei către „stabilă” ar putea surveni dacă deficitele externe și bugetare s-ar reduce substanțial, însoțite de o revenire solidă a creșterii.

Următoarea agenție de rating care va evalua România este Fitch Ratings, cu o analiză programată pentru 15 august. În prezent, toate cele trei mari agenții de rating – S&P, Moody’s și Fitch – mențin o perspectivă negativă pentru România, lăsând țara la un pas de ieșirea din categoria recomandată investițiilor.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.