FacebookTwitterLinkedIn

Forbes România i-a invitat pe cei mai importanți lideri din mediul de afaceri local să vorbească despre lecțiile învățate/trăite în anul 2023 și despre provocările anului 2024 în proiectul editorial #lecțiipentru2024.

Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2023?

„Adaptabilitate”, calitatea la care a trebuit să apeleze cel mai frecvent mediul de afaceri în condițiile multiplelor provocări care au fost de-a lungul acestui an. Este nevoie de viziune, adaptabilitate și viteză de reacție, pentru ca antreprenorii să găsească cele mai potrivite soluții pentru business-uri, indiferent cât de provocator ar fi contextul. 

Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2023? Care sunt rezultatele activității companiei/grupului, comparativ cu estimările de la început anului?

Ne-am demonstrat de la an la an reziliența, reușind să generăm creștere economică, chiar și în contextul unei perioade dificile. Pentru primul semestru al acestui an, rezultatele financiare indică o creștere de peste 25% a cifrei de afaceri și a profitului, iar din datele pe care le avem până în acest moment, închidem actualul exercițiu financiar menținând ritmul de creștere, ceea ce ne confirmă că estimările de la început de an au fost realiste.

Cum au influențat crizele suprapuse și noua situație geopolitică (continuarea războiului din Ucraina și izbucnirea conflictului din Israel) activitatea companiei dvs.?

Crizele suprapuse și instabilitatea geopolitică au fost, fără îndoială, provocări semnificative pentru economie, în general și nu numai la noi în țară. Dar, prin diversitatea portofoliului de servicii, viziune strategică și inovație CreditAmanet a reușit să depășească aceste provocări. Au contat foarte mult determinarea și perseverența echipei și astfel am reușit să continuăm trendul ascendent al companiei.

Care sunt puncte tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România în contextul social și economic actual?

Mediul de afaceri din România are un mare potențial pentru inovație și dezvoltare. Este completat cu o creștere a interesului pentru sustenabilitate, calitate esențială în contextul crizei climatice pe care o traversăm. Între punctele slabe aș menționa birocrația excesivă și instabilitatea legislativă. 

Acum, înaintea unui an electoral complex, ce așteptări aveți de la autoritățile române?

Ne dorim că autoritățile să promoveze stabilitatea economică și să adopte politici care să sprijine antreprenoriatul și investițiile. Un dialog transparent și colaborarea strânsă între mediul de afaceri și guvern reprezintă un factor cheie în dezvoltarea economică durabilă, asigurând un climat de afaceri favorabil.

Care sunt principalele 3 puncte ale strategiei Dumneavoastră de business pentru anul viitor?

Punctele principale ale strategiei de business pentru anul următor sunt cele care vor fi importante motoare de creștere. Mă refer în primul rând la inovație, la investițiile în digitalizare și la practicile de responsabilitate socială și sustenabilitate.

Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar și pentru industria/domeniul în care activați, în anul 2024?

Cea mai mare provocare a anului 2024 la nivel mondial va fi, cu siguranță, volatilitatea piețelor financiare. Acesta este un alt motiv pentru care considerăm că mediul de afaceri are nevoie, pe lângă viziune și de viteză de reacție.