Arhitectul chilian Smiljan Radić Clarke a fost desemnat câștigătorul Premiului Pritzker pentru Arhitectură în 2026, cea mai prestigioasă distincție considerată „Nobel”-ul din domeniul său.

Recunoașterea vine ca o confirmare a unei cariere dedicate explorării materialelor, percepției spațiului și relației subtile dintre construcție și peisaj. Radić, născut și stabilit în Santiago, conduce studioul care îi poartă numele încă din 1995 și devine astfel al doilea chilian recompensat cu acest premiu, după Alejandro Aravena. Opera lui Radić este adesea descrisă ca fiind una a tăcerii și a sugestiei, în care experiența directă a spațiului precede orice explicație. Clădirile sale par să vorbească prin atmosferă, lumină și textură, nu prin gesturi formale evidente. Vizitatorii sunt invitați să descopere arhitectura sa prin mișcare și percepție, nu prin interpretări imediate.

În același timp, Radić se remarcă printr-o sensibilitate aparte față de materialitate. Proiectele sale combină elemente industriale cu materiale brute sau locale, generând structuri care par uneori fragile, provizorii sau abia așezate pe sol. Această aparentă vulnerabilitate este însă intenționată și devine parte din poezia construcțiilor sale.

De-a lungul carierei, arhitectul a surprins prin proiecte neconvenționale, precum pavilionul său în formă de gogoașă realizat pentru Serpentine Galleries din Londra sau restaurantul Mestizo din Santiago, susținut de bolovani masivi. Deși unii observatori au considerat la început că lucrările sale par neterminate, juriul Pritzker a subliniat caracterul lor „optimist și discret plin de bucurie”.

Radić este al cincilea arhitect latino-american care primește acest premiu în aproape jumătate de secol de existență. De la Philip Johnson, primul laureat în 1979, până la nume precum Zaha Hadid sau Norman Foster, Pritzker a recompensat figuri marcante ale arhitecturii mondiale. În ultimii ani, însă, juriul a ales să evidențieze creatori mai puțin vizibili, dar cu o contribuție profundă la arhitectura contemporană.

Printre proiectele sale reprezentative se numără Teatro del Bíobío din Concepción, o clădire care, odată cu lăsarea serii, se transformă într-un volum luminos datorită fațadei sale semitranslucide. Radić a realizat și extinderea Muzeului de Artă Precolumbiană din Santiago, intervenție apreciată pentru modul în care îmbină respectul pentru patrimoniu cu o viziune contemporană.

Materialele naturale joacă un rol esențial în multe dintre lucrările sale. Restaurantul Mestizo este susținut de bolovani uriași proveniți dintr-o carieră locală, iar Casa Pite, situată pe coasta chiliană, pare să se nască din stânca pe care este așezată. Radić afirmă că modul în care folosește materialele depinde întotdeauna de contextul locului, fiecare sit având propria încărcătură istorică și simbolică.

Recunoașterea internațională a venit în 2014, când Radić a fost invitat să proiecteze Pavilionul Serpentine, devenind unul dintre cei mai tineri arhitecți selectați vreodată pentru această comandă. Pavilionul său, o structură translucidă din fibră de sticlă sprijinită pe pietre masive, a atras atenția lumii arhitecturale și i-a consolidat reputația.

De atunci, Radić a lucrat în Europa și Statele Unite, semnând proiecte variate, de la un magazin emblematic pentru Alexander McQueen în Miami până la un pavilion gonflabil pentru Bienala de Arhitectură din Chile. În prezent, dezvoltă proiecte în Marea Britanie, Spania, Elveția și Albania, inclusiv un ansamblu rezidențial de mari dimensiuni.

Victoria sa vine la zece ani după ce Alejandro Aravena, compatriotul său, a câștigat același premiu. Radić consideră că succesul lui Aravena a avut un impact major asupra arhitecților chilieni, deschizând noi perspective internaționale. Aravena, care prezidează acum juriul Pritzker, l-a descris pe Radić drept un creator cu „originalitate radicală”, capabil să transforme neașteptatul în evidență.

The post Smiljan Radić Clarke a luat Premiul Pritzker în 2026 appeared first on Forbes Romania.

Palazzo Talia, noul hotel de lux din inima Romei „regizat” de Luca Guadagnino, o spectaculoasă combinație între istorie, artă și design contemporan, a fost încredințat pentru renovare Studiolui Lucaguadagnino, biroul de design interior fondat de celebrul regizor Luca Guadagnino, marcând primul proiect de ospitalitate al studioului. Inaugurat recent, rezultatul este o reinterpretare rafinată a unui palat renascentist, în care trecutul și prezentul coexistă într-o armonie surprinzătoare.

Construit inițial în secolul al XVI-lea, palatul a reprezentat o parte din trecutul aristocratic al Romei, reflectând stilul arhitectural al epocii: fațade austere, curți interioare ample și o distribuție spațială menită să exprime statut și putere. De-a lungul secolelor, clădirea a trecut prin numeroase transformări, cea mai importantă fiind adaptarea sa ca sediu al Nobile Collegio del Nazareno, o instituție educațională dedicată inițial copiilor din medii defavorizate. Ulterior, colegiul a devenit un centru prestigios pentru educația tinerilor aristocrați, funcționând până în 1999.

Arhitectura palatului păstrează elemente definitorii ale Renașterii romane: proporții echilibrate, o curte interioară închisă de porticuri elegante și o scară monumentală ce conduce către etajele nobile. Frescele din secolele XVII și XVIII, realizate de artiști precum Gaspare Serenario, adaugă o dimensiune artistică remarcabilă, transformând palatul într-un veritabil muzeu locuit. Restaurarea recentă, coordonată de familia Federici din cadrul Gruppo Fresia, a urmărit conservarea acestor elemente istorice, integrându-le într-un concept hotelier contemporan.

Pentru Studiolucaguadagnino, provocarea a fost aceea de a interveni într-un spațiu încărcat de memorie fără a-i altera identitatea. Managerul de proiect, Pablo Molezun, a descris procesul ca pe o reflecție asupra modului în care un loc cu o istorie atât de densă poate primi o „vestimentație” complet nouă. Această abordare a condus la un dialog subtil între cromatici moderne, materiale artizanale și elemente istorice restaurate cu grijă.

Holul principal al hotelului întâmpină oaspeții cu un covor floral monumental, creat special pentru a ghida privirea și pașii către Sala Magna, spațiul central al palatului. Sala, cu o suprafață de 248 de metri pătrați, este decorată cu fresce din secolul al XVIII-lea pictate de Gaspare Serenario, un maestru al barocului sicilian. Intervenția studioului a urmărit să pună în valoare aceste opere, folosind culori și texturi care să creeze un echilibru vizual, un „cromaticism” ce devine firul roșu al întregului proiect.

Bar della Musa, unul dintre punctele de atracție ale hotelului, păstrează fresce vechi de secole pe tavan, în timp ce pereții sunt placați cu panouri din oglindă suflată, texturate, care reflectă lumina și multiplică detaliile picturale. Această combinație între vechi și nou creează o atmosferă teatrală, aproape cinematografică, în spiritul esteticii lui Guadagnino.

La ultimul etaj, Studiolucaguadagnino a proiectat Suita Terasă, un spațiu intim, cu acoperiș înclinat și lambriuri din lemn de piersică. Patul în alcov și terasa de 66 de metri pătrați, cu vedere spre curtea interioară, transformă suita într-un refugiu urban. Curtea, transformată de artistul peisagist Blue Mambor într-o oază tropicală, adaugă o notă exotică neașteptată în centrul Romei.

Celelalte 25 de camere și suite ale hotelului au fost proiectate de arhitecta Marianna Lubrano Lavadera și designerul Laura Feroldi. Fiecare spațiu include piese de mobilier unice, concepute pentru a îmbina stilul clasic cu cel contemporan, păstrând totodată coerența cromatică și materială a întregului proiect.

În spatele acestei transformări se află personalitatea complexă a lui Luca Guadagnino (în imagine, sursa: ProfimediaImages.ro), cunoscut în întreaga lume pentru filme precum Call Me by Your Name, Suspiria sau A Bigger Splash. Născut în Palermo în 1971, Guadagnino a studiat istoria și critica cinematografică la Universitatea Sapienza din Roma. De-a lungul carierei sale, a dezvoltat o sensibilitate vizuală aparte, caracterizată prin atenție la detalii, atmosferă și texturi – elemente care se regăsesc acum și în proiectele sale de design interior. În 2017, a fondat Studiolucaguadagnino, extinzându-și universul creativ dincolo de cinematografie.

The post Luca Guadagnino prezintă… un palazzo numit Talia appeared first on Forbes Romania.

Anul 2026 aduce în prim‑plan un nou cartier urban ce a prins contur în jurul unei arene concepute pentru Jocurile Olimpice și Paralimpice de Iarnă Milano Cortina 2026.

Milano se pregătește pentru un moment istoric. La doi pași de centrul orașului, cartierul Milano Santa Giulia se dezvoltă ca parte a unui amplu proiect de regenerare urbană. Zona devine un laborator de arhitectură contemporană, unde infrastructura sportivă, culturală și socială se împletesc într‑un mod coerent și ambițios.

În centrul acestui proiect se află colaborarea dintre Arup și David Chipperfield Architects, care au imaginat o arenă multifuncțională capabilă să găzduiască evenimente de mare anvergură. David Chipperfield este unul dintre cei mai influenți arhitecți contemporani, cunoscut pentru rigoarea, sobrietatea și respectul profund față de contextul urban și cultural în care intervine. Criticii îl descriu drept un creator al demnității spațiului, un arhitect care evită spectaculosul gratuit și preferă soluțiile care pun în valoare memoria locului și experiența umană. Practica sa, fondată în 1985, operează la nivel internațional, cu birouri în Londra, Berlin, Milano, Shanghai și Santiago de Compostela, reflectând amploarea și diversitatea proiectelor sale.

Printre cele mai reprezentative lucrări ale sale se numără numeroase muzee și instituții culturale, domeniu în care Chipperfield s‑a remarcat prin restaurări sensibile și intervenții contemporane impecabile. De-a lungul carierei, clădirile sale au fost nominalizate de opt ori la Stirling Prize, iar în 2023 a primit Premiul Pritzker, cea mai înaltă distincție în arhitectură, pentru contribuția sa remarcabilă la revitalizarea patrimoniului construit și pentru abilitatea de a crea spații publice durabile și relevante.

Portofoliul său include proiecte emblematice precum National Archaeological Museum din Atena, Amorepacific Headquarters din Seul, America’s Cup Building din Valencia sau complexul cultural Carmen Würth Forum din Germania. Urmptoarea provocare a arhitecților este transformarea clădirii din Milano într‑un patinoar pentru Jocurile Olimpice și Paralimpice de Iarnă Milano Cortina 2026, programate între 6 și 22 februarie. În paralel, orașul finalizează și Satul Olimpic din Porta Romana, semnat de SOM, consolidând infrastructura necesară pentru competiție.

Milano Arena, a cărei construcție a început în 2021, este gândită ca un omagiu contemporan adus vechiului amfiteatru roman. Cu o capacitate de până la 16.000 de vizitatori, clădirea impresionează prin monumentalitate și prin modul în care reinterpretează istoria orașului într‑un limbaj arhitectural modern. Este o structură care inspiră atât prin formă, cât și prin funcționalitate.

Accesul către arenă se face printr‑o scară amplă ce conduce la un podium ridicat, o platformă de 10.000 mp ce funcționează ca o piață urbană. Acest spațiu deschis devine un loc de întâlnire pentru comunitate, ideal pentru evenimente în aer liber și activități sociale, chiar și în afara competițiilor sportive. Deasupra podiumului, exteriorul arenei se desfășoară în trei inele suprapuse, tuburi de aluminiu care par să plutească unul peste altul. Iluminate seara cu benzi LED, acestea conferă clădirii o senzație de mișcare și fluiditate, atenuând duritatea materialelor și adăugând o notă poetică volumelor masive. Este un joc vizual care transformă arena într‑un reper urban.

Interiorul continuă această atenție pentru detaliu. Două niveluri se ridică deasupra zonei de la parter, evocând structura unui teatru clasic. Holurile largi, facilitățile moderne, zonele de catering, lounge‑urile și lojele amplasate la nivelul superior creează o experiență completă pentru vizitatori. Parcarea situată în partea de nord asigură accesibilitate optimă, integrându‑se discret în ansamblu.

Sustenabilitatea joacă un rol esențial în proiect: arhitecții au integrat sisteme fotovoltaice pe acoperiș pentru a reduce consumul de resurse și emisiile de CO₂. Spațiile verzi exterioare sunt presărate cu copaci care coboară în cascadă pe scări, aducând natură și prospețime într‑un context urban dens. Este o demonstrație că arhitectura contemporană poate fi atât spectaculoasă, cât și responsabilă. După încheierea Jocurilor Olimpice de Iarnă, Milano Arena nu își va încheia misiunea. Clădirea este concepută pentru a găzdui concerte, festivaluri și evenimente sportive viitoare, devenind un centru social durabil pentru oraș.

The post Milano are un nou patinoar proiectat de David Chipperfield appeared first on Forbes Romania.

Fundația va fi condusă de soția acestuia, Claudia Rose De Cotiis, care invocă „dragostea lor comună și profundă pentru Veneția” ca fiind cea care i-a determinat să creeze entitatea, „în semn de recunoștință pentru tot ceea ce ne-a oferit de-a lungul anilor.”

Găzduită în Palazzo Giustinian Lolin de pe malul Grand Canal din Veneția, Fundația Vincenzo de Cotiis și-a făcut debutul în aceeași perioadă cu cea de-a 60-a ediție a Bienalei de la Veneția cu o expoziție inaugurală, „Archaeology of Consciousness”.

Trei arcade realizate de cel care dă și numele Fundației Vincenzo de Cotiis sunt piesele de rezistență al expoziției care marchează începutul activității noii entități culturale: împreună, ele formează o trecere în timp pe care vizitatorii o experimentează prin deplasarea prin și pe sub exponate.

Născut în 1958 în Gonzaga, Italia, De Cotiis își exprimă din nou nevoia impetuoasă de a interpreta trecutul cu expresii futuriste. Creațiile sale sunt, din nou, rezultatul asamblării materialelor recuperate, reinterpretate în forme reflexive, futuriste, sugestive. De aceea, palatul venețian din secolul al XV-lea ales de De Cotiis, cândva casă pentru marea ducesă de Parma, Maria Luisa, oferă un fundal ideal pentru a expune artă contemporană și este în deplină concordanță cu estetica acestuia ca artist.

Cele trei arcade „monumentale” au fost instalate în curtea Palazzo Giustinian Lolin – fiind vizibile de pe Grand Canal, prin ușile largi ale palatului – simbolizând trecutul, prezentul și viitorul, aluzii filosofice și spirituale materializate din pietre, marmură, dar și sticla de Murano care le leagă de Veneția, alături de fibra de sticlă ce „trădează” ambițiile futuriste ale artistului.

Trio-ul de arcade – a căror formă celebrează caracteristicile arhitecturale ale Serenissimei – folosesc fibră de sticlă reciclată și pictată manual, pietre antice precum rodonitul și sticlă de pe insula învecinată Veneției, Murano. Fascinat de lumină, artistul a folosit acest tip de sticlă „prețioasă” pentru a reprezenta apa care înconjoară Veneția, folosindu-se de proprietățile unice de refracție ale sticlei de Murano.

Formele boltite ale sculpturilor lui De Cotiis formează totodată un dialog intuitiv cu arcadele care susțin faimoasa fațadă a Palazzo Giustinian Lolin proiectată de Baldassare Longhena în jurul anului 1630. Istoria palatului începe în secolul al XIV-lea, când a fost construit de familia Lolin. Ulterior, în secolul al XVII-lea, a fost reconstruit de familia Giustinian, care l-a angajat pe Longhena pentru a reproiecta fațada. Designul lui Longhena păstrează urme ale planului gotic original, cu ferestre înguste și ascuțite, fațada sa suprapunând cele trei ordine clasice: doric, ionic și corintic.

Dar până la anunțul că aici va lua ființă fundația omonimă, De Cotiis și-a lăsat amprenta inconfundabilă asupra palatului istoric înțesat de operele sale. Ca o reverență față de patrimoniul venețian, în loc să-și impună propria viziune asupra spațiului, el s-a concentrat pe restaurarea a ceea ce era deja prezent – mai puțin urmele unei renovări dezastruoase datând din anii 80, pe care le-a făcut să dispară. Tapiseriile de mătase au fost restaurate cu meticulozitate, în timp ce podelele originale de terrazzo au fost descoperite și readuse la strălucirea lor de odinioară.

În ciuda stilului său caracterizat deseori ca „dur”, De Cotiis s-a dovedit blând cu interioarele palatului, căutând să ascundă discret sistemele de încălzire și electrice inestetice, folosind elemente placate cu argint lustruit. A fost acordată o atenție deosebită iluminatului, cu benzi luminoase camuflate perfect între grinzile de lemn ale plafonului.

Zona de relaxare avangardistă „înghite” lesne componentele clasice ale spațiului, unde sculpturile artistului aduc o notă dramatică și modernă zonei. Masa de cocktail, realizată din alamă turnată, fibră de sticlă recuperată și malachit, exemplifică abordarea creativă și îndrăzneață a creatorului său.

Foto Vincenzo De Cotiis: Wichmann + Bendtsen Photography. Vincenzo De Cotiis Foundation.

The post Vincenzo de Cotiis a inaugurat, la Veneția, o fundație care îi va purta numele appeared first on Forbes Romania.

Vila de pe Coasta de Azur în care generalul Charles de Gaulle a locuit după sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial este scoasă la vânzare pentru 30 de milioane de dolari.

Generalul Charles De Gaulle a fost președintele Franței din 1959 până în 1969 și s-a stins în 1970, la 80 de ani. După război, De Gaulle a locuit o scurtă perioadă în această proprietate din Beaulieu-sur-Mer, între Nisa și Monaco. Se spune că aici ar fi scris faimosul său discurs despre eliberarea Franței.

Situată la doi pași de piața centrală a comunei, Place du General de Gaulle, vila s-a schimbat mult din perioada în care era ocupată de ilustrul om de stat, astăzi având un aspect contemporan, cu ferestre de la tavan la podea.

Pe proprietatea care se desfășoară pe un teren de jumătate de hectar se află mai multe clădiri. Corpul principal are peste 1.000 de metri pătrați suprafață utilă pe trei niveluri, nouă dormitoare și 11 băi. Două turnuri de sticlă încadrează intrarea principală, unul adăpostind scara în spirală care face legătura cu nivelul superior. Cele trei săli de recepție au dușumele din lemn și ferestre înalte cu vitralii. Livingul de dimensiuni impresionante dă spre piscină și comunică cu sala formală de dining. Pe același nivel se află două bucătării ultradotate.

Toate cele nouă dormitoare sunt amplasate pe cele două etaje, fiecare beneficiind de propria baie, dressing și spațiu de depozitare. Dormitorul principal are aproape 100 de metri pătrați, spațiu care include o baie considerabilă ca dimensiuni. Un dormitor stil penthouse, cu terasă proprie și o splendidă vedere spre coastă, le este rezervat oaspeților. Alte câteva studiouri sunt disponibile pentru aceștia în grădină, unde piscina în mozaic este înconjurată de o terasă generoasă.

Foto Douglas Elliman

The post Vila generalului De Gaulle de pe Coasta de Azur este pusă în vânzare appeared first on Forbes Romania.

Althorp House, reședința familiei prințesei Diana, a fost listată pe website-ul Elysian Estates, un Airbnb pentru proprietăți de lux.

Proprietatea care se desfășoară pe nu mai puțin de 5.300 de hectare este deținută din 1508 de familia Spencer, una dintre cele mai puternice și influente din regatul britanic. Fratele mai mic al Dianei, jurnalistul și scriitorul Charles Spencer, al nouălea conte Spencer, locuiește aici împreună cu soția din 1992.

Clădirea adăpostește o impresionantă colecție de picturi – multe dintre acestea sunt expuse în Galeria de Artă care se desfășoară pe o lungime de 35 de metri la etajul întâi al aripii de vest. Aici pot fi admirate tabloul „Război și pace” al lui Anthony van Dyck, portretul lui Charles al II-lea, având-o ca autoare pe Mary Beale sau portretul regelui James I semnat de John de Critz. Într-o încăpere învecinată, cunoscută drept „Salonul galben” datorită culorii tavanului, pot fi admirate patru tablouri de Rubens.

În anii 80, majoritatea tablourilor cu temă religioasă, împreună cu piese de mobilier și porțelanuri au fost vândute la licitație, cele două milioane de lire obținute fiind folosite pentru renovarea clădirii, demers de care s-a ocupat Raine, contesă Spencer, fiica scriitoarei Barbara Cartland și mama vitregă a prințesei Diana. Criticată inclusiv în presă pentru redecorarea castelului, contesa nu era deloc agreată de Diana, care îi spunea Acid Raine.

Reședința a găzduit de-a lungul timpului cele mai importante personalități ale aristocrației britanice, inclusiv pe regele Charles I. Unul dintre dormitoare este denumit Queen Mary, în amintirea vizitei pe care regina Mary și regele George al V-lea au făcut-o la Althorp în 1913. Viitorul rege Charles al III-lea a întâlnit-o aici pe Diana Spencer în anii 70.

Palatul are 26 de dormitoare, o sală de recepție pentru 250 de persoane și un cort în care pot fi organizate evenimente pentru 500 de persoane. Deși proprietatea este deschisă publicului vara și acum poate fi închiriată în regim hotelier, există anumite zone care rămân inaccesibile. Una dintre acestea este mormântul prințesei Diana.

The post Castelul în care a copilărit Prințesa Diana poate fi închiriat de turiști appeared first on Forbes Romania.

Casa din Mayfair, Londra, care i-a aparținut lui Brian Epstein, primul manager al trupei The Beatles, a fost scoasă la vânzare pentru 10,7 milioane de dolari. Inclusă în patrimoniul istoric al orașului, vila în stil georgian are cinci saloane de recepție, cinci dormitoare, șapte băi și o suprafață utilă de 360 de metri pătrați.

Vila are și o anexă cu care comunică pe la demisol, respectiva anexă fiind locul de întâlnire al lui Paul McCartney, John Lennon, George Harrison și Ringo Starr și unde, se pare, aceștia au compus albumul Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band.

Epstein provenea dintr-o familie bogată din Liverpool, care i-a încredințat managementul unui magazin cu discuri. I-a cunoscut pe Beatles la un concert susținut de aceștia la Cavern Club din Liverpool, în 1961, și i-a convins să semneze cu el un contract de impresariat, deși nu avea deloc experiență în domeniu. Epstein este responsabil de imaginea elegantă a celor patru și de primul contract pe care aceștia l-au semnat cu o casă de discuri importantă – Parlophone, deținută de EMI.

Construcția aflată la vânzare datează din 1750, iar Epstein a cumpărat-o la începutul anilor 60 și a transformat-o în sediul central al Apple Corps înainte să se stingă în urma unei supradoze de barbiturice și alcool în 1967. Avea 32 de ani.

Vila a fost achiziționată apoi de Norman St John-Stevas, Lord de Fawsley, unul dintre consilierii lui Margaret Thatcher și unul dintre cele mai colorate personaje ale Parlamentului britanic.

Clădirea are cinci etaje și își arată trecutul ilustru prin numeroase detalii, de la acoperișul de ardezie și ferestrele cu cercevele până la balustradele din fier forjat. La interior, parchetul, șemineurile, lambriurile și tavanele cu muluri fac parte din arsenalul original al vilei. John Lennon a desenat pe dalele de gresie din bucătăria astăzi modernizată – dar respectivele piese au fost scoase și vândute la licitație.

The post Casa primului manager al trupei Beatles, pusă în vânzare appeared first on Forbes Romania.

Ellen DeGeneres este deja cunoscută drept un investitor imobiliar abil. De-a lungul timpului, prezentatoarea TV a cumpărat multe clădiri istorice de pe piața imobiliară de lux din împrejurimile Los Angeles-ului, le-a renovat și le-a revândut în câștig.

Cel mai recent astfel de demers are ca obiect o vilă impunătoare din Montecito pe care DeGeneres a cumpărat-o în iunie. În cele câteva luni care au trecut de atunci, clădirea a fost renovată și acum este din nou pe piață, la prețul de 46,5 milioane de dolari, mai mult decât dublu față de cele 22,5 plătite la achiziție.

Înconjurată de un teren de 8 acri (3,2 hectare), construcția cu o suprafață utilă de 1.100 de metri pătrați datează din 1919 și este cunoscută în zonă drept Pompeiian Court. Un drum de 500 de metri face legătura între poartă și parcarea circulară din fața casei, înconjurată de măslini.

Vila cu cinci dormitoare și cinci băi a fost renovată la începutul anilor 2000 și acum a fost transformată de echipa lui Ellen într-o reședință minimalistă care îmbrățișează noua tendință a luxului discret.

Toate încăperile au acces spre curtea interioară decorată cu coloane romane și „încălzită” de un șemineu exterior. Pe lângă, clădirea principală, cu un singur nivel, pe proprietate mai există două case de oaspeți, un pavilion care deservește piscina și un studio de artă. Ca și piscina, terenul de tenis este izolat de casă.

În grădină, aleile și peluzele tunse cu meticulozitate sunt umbrite de eucalipți, stejari și arțari. Există chiar și o mică vie cu struguri chardonnay.

În vârstă de 65 de ani, Ellen DeGeneres a prezentat show-ul TV omonim din 2003 până în 2022, obținând nu mai puțin de 33 de premii Grammy.

The post Ellen DeGeneres vinde cu 46,5 milioane de dolari o vilă pe care a cumpărat-o acum patru luni cu 22,5 milioane appeared first on Forbes Romania.

Vila din Washington DC care a fost reședința secretarului de stat Madeleine Albright mai bine de 50 de ani este scoasă la vânzare.

Henry Kissinger, Colin Powell, Condoleezza Rice, George Shultz, dar și prim-ministrul israelian Ehud Barak și liderul Autorității Palestiniene Yasser Arafat se numără printre personalitățile politice care au trecut pragul reședinței din Washington DC a lui Madeleine Albright.

La aproape doi ani după ce Madeleine Albright s-a stins, la 84 de ani, vila sa este scoasă la vânzare la prețul de 4 milioane de dolari. Situată în cartierul istoric Georgetown, casa în stil federal, construită în anii 1850, a fost cumpărată de d-na Albright și soțul ei, Joe, în 1968, cu 100.000 de dolari.

Casa are patru dormitoare și cinci băi și o suprafață utilă de 440 de metri pătrați. Livingul dublu, cu două șemineuri și două seturi de glasvanduri, se deschide spre terasă. Camera formală de dining comunică cu bucătăria a cărei amenajare a fost discret actualizată: blaturi de marmură, insulă, electrocasnice Viking și Sub-Zero și un colț pentru servirea micului dejun.

La etaj sunt amplasate biblioteca și dormitorul principal, cu un dressing spațios și o baie renovată, cu încălzirea în pardoseala de marmură. Un birou, o seră și garajul exterior, cu baie și spațiu de depozitare completează tabloul proprietății.

Născută la Praga, în 1937, Madeleine Albright a fost prima femeie care a ocupat funcția de ministru de externe al SUA. Provine dintr-o familie de evrei nevoiți să se refugieze de două ori – întâi în 1939, la Londra, după ce germanii au invadat Cehoslovacia, și a doua oară, în 1948, în SUA, după lovitura de stat prin care comuniștii au preluat puterea în aceeași Cehoslovacie.

A devenit cetățean american în 1957, iar în 1978 a obținut un doctorat la Universitatea Columbia, cu tema Primăvara de la Praga.

Potrivit cărții autobiografice, Madeleine Albright a aflat abia în 1959 despre originile sale evreiești și că 12 dintre rudele sale din Cehoslovacia au fost victime ale Holocaustului.

The post 50 de ani de istorie politică: vila din Washington DC unde Madeleine Albright l-a primit în vizită pe Yasser Arafat appeared first on Forbes Romania.

După aproape un secol în care a fost abandonat, un magnific palat înălțat de Napoleon în Piața San Marco din Veneția și-a redeschis porțile.

Situat în faimoasa piațetă San Marco, în spațiile Ala Napoleonica și parte din Procuratie Nuove, aripa napoleoniană datează din anii în care Veneția făcea parte din Regatul Italiei, al cărui suveran era Napoleon. După ce a vizitat Veneția, acesta a ordonat ca palatul să fie construit în 1807 în fața Bazilicii Sfântului Marcu, dar nu a locuit niciodată în el. Clădirea trebuia să fie sediul reprezentativ al noilor suverani, dar a fost finalizată abia la mijlocul secolului al XIX-lea.

Sub dominație austriacă, clădirea proiectată de arhitecții Giovanni Antonio Antolini, Giuseppe Soli și Lorenzo Santi a găzduit Curtea Habsburgică și reprezentanțele politice, militare și diplomatice ale regiunii Lombardiei-Veneția, a căror capitală era la vremea respectivă, Veneția. Clădirea păstrează încă multe dintre trăsăturile distinctive ale epocii lui Bonaparte și ale habsburgilor, de la arhitectură și decorațiuni, și până la frescele și mobilierul în stil neoclasic.

Pictorul venețian Giuseppe Borsato este cel care a fost însărcinat cu decorul încăperilor, astfel încât acesta să reflecte întocmai stilul Imperiului, cu ajutorul arhitecților și decoratorilor de interior francezi Percier și Fontaine și stilul Biedermeier. Fresca de pe plafonul scărilor de la intrare – „Gloria lui Neptun” a fost realizată de Sebastiano Santi (1837-1838).

În ciuda frumuseții sale, palatul a fost abandonat mai bine de un secol, și asta pentru că, istoric vorbind, Veneția nu-l consideră pe Napoleon un personaj prea… pitoresc, dat fiind că acesta a fost cel care a pus capăt „glorioasei republici Veneția,” după cum relatează Andrea Bellieni, directorul Muzeului Correr, cel care administrează Palatul. Totuși, italienii sunt de părere că noua atracție turistică readusă la viață are șanse mari să-i reabiliteze imaginea lui Napoleon pe plan local.
„Este adevărat că Napoleon a luat cu el o serie de artefacte care făceau parte din istoria Veneției și le-a trimis la Luvru, începând cu statuile cailor din Piața San Marco, (…) dar și datorită lui, multe opere de artă au fost salvate,” a mai spus Bellieni.

Faptul că palatul este din nou accesibil publicului este meritul francezilor, care au purces la restaurarea imobilului, în anul 2016. Grupul denumit „Comitetul francez pentru salvgardarea Veneției” este cel care a finanțat restaurarea palatului aflat într-o stare avansată de degradare, cu o investiție de aproape 2,5 milioane de euro, bani proveniți de la donatori privați. Au fost renovate sălile principale și apartamentul împărătesei Elisabeta (cunoscută ca Sisi), cea care a locul acolo de la vârsta de 19 ani, împreună cu împăratul Franz Josef I. Împărăteasa a vizitat palatul pentru ultima oară în 1895, pentru a lua ceaiul cu regele italian Umberto I și regina Margherita, în timpul unei opriri în drumul său spre Corfu. Alte figuri celebre care au călcat pragul palatului au fost dictatorii Adolf Hitler și Benito Mussolini.

Restaurarea palatului, care astăzi funcționează ca muzeul Correr, continuă în prezent cu apartamentul împăratului, constând în patru încăperi care vor costa peste 800.000 de euro, bani pe care un oligarh rus și o companie de bunuri de lux s-au oferit să-i doneze pentru ca apartamentul imperial să poată fi măcar parțial inaugurat în acest an.

The post Palatul construit de Napoleon la Veneția a fost readus la viață appeared first on Forbes Romania.