Fundația va fi condusă de soția acestuia, Claudia Rose De Cotiis, care invocă „dragostea lor comună și profundă pentru Veneția” ca fiind cea care i-a determinat să creeze entitatea, „în semn de recunoștință pentru tot ceea ce ne-a oferit de-a lungul anilor.”
Găzduită în Palazzo Giustinian Lolin de pe malul Grand Canal din Veneția, Fundația Vincenzo de Cotiis și-a făcut debutul în aceeași perioadă cu cea de-a 60-a ediție a Bienalei de la Veneția cu o expoziție inaugurală, „Archaeology of Consciousness”.
Trei arcade realizate de cel care dă și numele Fundației Vincenzo de Cotiis sunt piesele de rezistență al expoziției care marchează începutul activității noii entități culturale: împreună, ele formează o trecere în timp pe care vizitatorii o experimentează prin deplasarea prin și pe sub exponate.
Născut în 1958 în Gonzaga, Italia, De Cotiis își exprimă din nou nevoia impetuoasă de a interpreta trecutul cu expresii futuriste. Creațiile sale sunt, din nou, rezultatul asamblării materialelor recuperate, reinterpretate în forme reflexive, futuriste, sugestive. De aceea, palatul venețian din secolul al XV-lea ales de De Cotiis, cândva casă pentru marea ducesă de Parma, Maria Luisa, oferă un fundal ideal pentru a expune artă contemporană și este în deplină concordanță cu estetica acestuia ca artist.
Cele trei arcade „monumentale” au fost instalate în curtea Palazzo Giustinian Lolin – fiind vizibile de pe Grand Canal, prin ușile largi ale palatului – simbolizând trecutul, prezentul și viitorul, aluzii filosofice și spirituale materializate din pietre, marmură, dar și sticla de Murano care le leagă de Veneția, alături de fibra de sticlă ce „trădează” ambițiile futuriste ale artistului.
Trio-ul de arcade – a căror formă celebrează caracteristicile arhitecturale ale Serenissimei – folosesc fibră de sticlă reciclată și pictată manual, pietre antice precum rodonitul și sticlă de pe insula învecinată Veneției, Murano. Fascinat de lumină, artistul a folosit acest tip de sticlă „prețioasă” pentru a reprezenta apa care înconjoară Veneția, folosindu-se de proprietățile unice de refracție ale sticlei de Murano.
Formele boltite ale sculpturilor lui De Cotiis formează totodată un dialog intuitiv cu arcadele care susțin faimoasa fațadă a Palazzo Giustinian Lolin proiectată de Baldassare Longhena în jurul anului 1630. Istoria palatului începe în secolul al XIV-lea, când a fost construit de familia Lolin. Ulterior, în secolul al XVII-lea, a fost reconstruit de familia Giustinian, care l-a angajat pe Longhena pentru a reproiecta fațada. Designul lui Longhena păstrează urme ale planului gotic original, cu ferestre înguste și ascuțite, fațada sa suprapunând cele trei ordine clasice: doric, ionic și corintic.
Dar până la anunțul că aici va lua ființă fundația omonimă, De Cotiis și-a lăsat amprenta inconfundabilă asupra palatului istoric înțesat de operele sale. Ca o reverență față de patrimoniul venețian, în loc să-și impună propria viziune asupra spațiului, el s-a concentrat pe restaurarea a ceea ce era deja prezent – mai puțin urmele unei renovări dezastruoase datând din anii 80, pe care le-a făcut să dispară. Tapiseriile de mătase au fost restaurate cu meticulozitate, în timp ce podelele originale de terrazzo au fost descoperite și readuse la strălucirea lor de odinioară.
În ciuda stilului său caracterizat deseori ca „dur”, De Cotiis s-a dovedit blând cu interioarele palatului, căutând să ascundă discret sistemele de încălzire și electrice inestetice, folosind elemente placate cu argint lustruit. A fost acordată o atenție deosebită iluminatului, cu benzi luminoase camuflate perfect între grinzile de lemn ale plafonului.
Zona de relaxare avangardistă „înghite” lesne componentele clasice ale spațiului, unde sculpturile artistului aduc o notă dramatică și modernă zonei. Masa de cocktail, realizată din alamă turnată, fibră de sticlă recuperată și malachit, exemplifică abordarea creativă și îndrăzneață a creatorului său.
Foto Vincenzo De Cotiis: Wichmann + Bendtsen Photography. Vincenzo De Cotiis Foundation.