Aceasta nu este o strategie tipică de diversificare, de a-ți pune ouăle în mai multe coșuri, ci o încercare rațională de a construi, în același timp, complexitate și reziliență.
La nivel mondial, experții au tot vorbit despre “momentul și diplomația puterilor mijlocii” din ultima decadă, moment care a fost mai mult sau mai puțin fructificat – depinde de unghiul din care este privit. Totuși, în ultima perioadă, rivalitatea crescută dintre Statele Unite și China, retragerea SUA sub Trump din poziția de lider mondial pe mai multe planuri, probleme care au nevoie de răspuns colectiv pentru a putea fi rezolvate (cum ar fi schimbările climatice), precum și pandemia Covid-19 care a lăsat (aproape) gol scaunul de lider global și a făcut loc protecționismului – toate acestea ar putea semnaliza un nou moment prielnic pentru statele mijlocii de a construi o arhitectură regională și internațională mai largă de cooperare. O știm din teoria relațiilor internaționale: atunci când hegemonul este mai puțin interesat să furnizeze bunuri publice globale, atunci mai multe țări se pot uni și prelua această funcție. Competiția marilor puterii și accentul SUA și China către această relație – lucru care nu se va schimba în administrația Biden – aduc în prim-plan ideea unor coalizări regionale și economice între cei mai mici. Încep aici in acest context o serie despre puterile mijlocii, evident gândindu-mă la România și la relația țării noastre cu alte puteri mijlocii.
România se află într-o poziție strategică bună pentru a se conecta cu alte state mijlocii și crea legături bilaterale mutual avantajoase. Un index al puterilor din Asia făcut de către Lowy Institute face o clasificare interesantă a statelor, în funcție de resursele pe care le are o țară (diferiți parametrii cantitativi) și cum utilizează acele resurse, însemnând ce influență reușește să aibă la nivel mondial. În acest fel, statele sunt împărțite în „under-achievers” și „over-achievers” – state care nu țintesc destul de sus, pe măsura potențialului lor, sau state care țintesc mai sus. “România are potențial” este o frază devenită clișeu, de care mulți români s-au săturat, și asta pentru că de multe ori sunt ratate oportunități și devenim under-achievers. Avem potențial este scuze pe care o auzim atât de des când nu reușim să ducem ceva la bun sfârșit. În momentul de față, când și alte puteri mijlocii doresc o conectivitate crescută, România trebuie să fie pe fază, să preia inițiativa și să devină un actor mai influent pe plan regional și global.
Membră a Uniunii Europene și beneficiind de poziția geografică, România poate deveni o punte de legătură între Europa și Asia sau, mai general, Europa și Africa. În Asia, țări precum Indonezia sau Singapore sunt clasificate ca și over-achievers și au promovat un răspuns multilateral al statelor mijlocii în fața competiției dintre marile puteri. Prim-ministrul Lee Hsien Loong a surprins cu pragmatismul său chiar din 2019, când a afirmat în cadrul Shangri-La Dialogue că statele mici precum Singapore pot face destul de puțin pentru a influența marile puteri, dar nu sunt în totalitate fără putere. De asemenea, ministrul de externe Retno Marsudi din Indonezia a declarat recent că în lipsa leadership-ului tradițional al statelor mai mari, puterile mijlocii trebuie să își intensifice colaborarea și să umple acest gol.
Pentru că astăzi este Ziua Națională a Kazahstanului, am să încep de aici, cu aceasta tara pivot. Vor urma episoade dedicate si altor puteri mijlocii/ lideri regionale. Cu aceasta tara, avem suficientă experiență comună pentru a merge mai departe și a vedea unde lucrurile pot avansa mai rapid și unde trebuie să construim mai multe punți de încredere. Kzahsran e chiar o țară cu care România ar trebui să își intensifice relațiile bilaterale, fiind un actor geopolitic important în Asia și cel mai important din Asia Centrală. Kazahstan s-a dovedit a fi un partener de încredere în afaceri mondiale, ce contribuie la consolidarea păcii, securității și stabilității regiunii, încercând adeseori să medieze conflicte. O astfel de țară care se dezvoltă, care promovează dialogul și încearcă să își extindă influența în regiunea Asiei Centrale, precum și în afacerile globale, poate reprezenta pentru România o punte de conectare inter-regională mutual benefică. De asemenea, experiența noastră în consolidarea democratică poate fi utilă în Asia Centrală.
Cooperarea energetică a fost cea care a dictat în relațiile comerciale din ultima decadă, dar cred că e timpul să trece de abordarea unidimensională, cel puțin în imaginea publică. Ar trebui să ne privim serios drept două țări ce reprezintă porți majore de intrare spre două lumi care, dincolo de declarații politice, nu se cunosc economic și social inca suficient de bine. Putem pune împreună interesul pentru stabilitate, multilateralism și dezvoltare economică și oferi un cadru la care să adere și alții. Kazahstanul face ca planul să fie suficient de concret și palpabil, pentru că, poate sub radar, s-a construit în ultimii ani.
Revenind la discutia mai larga, in general, România ar trebui să consolideze relații bilaterale cu puteri mijlocii din Africa, state precum Egipt, Nigeria și Africa de Sud, care doresc să se dezvolte, să își extindă influența și să activeze conform potențialului lor. Întărirea legăturilor diplomatice, economice și culturale cu țări “like-minded” din alte zone geografice ale lumii reprezintă, pentru România, dar și pentru Uniunea Europeană și celelalte state membre, o șansă de a fi protejate de rivalitățile geopolitice. Totodată, prin colaborare și coordonare, puterile mijlocii își pot consolida reziliența economică, pot răspunde colectiv la acte de constrângere și accentua nevoia de respectare a regulilor pe plan internațional. Este deosebit de important ca puterile mijlocii să-și definească prioritățile, să îmbunătățească relațiile bilaterale, dar și să se lege parteneriate, să formeze coaliții specifice problemei, cu obiective clare, și să își coordoneze eforturile în mod eficient.
