FacebookTwitterLinkedIn

Guvernul țării a anunțat recent că are în vedere eliminarea facilităților fiscale din construcții până în anul 2025, cea mai importantă fiind legată de salarii, introdusă în 2019 de către partidul aflat la putere la acea vreme. Prin această facilitate angajații din construcții au o reducere a contribuției de asigurări sociale de la 25% la 21,75% și exceptarea de la plata contribuției la asigurărilor sociale de sănătate (10%) și de la plata impozitului pe venit, care este tot de 10%.

Deși fostul premier Florin Cîțu declara în luna septembrie a.c. că „această măsura din construcţii a creat numai probleme, pentru că dacă susţii un sector creezi distorsiuni în restul economiei, iar pentru companii această facilitate le-a uşurat factura de plată salarială, salariile din construcţii au crescut, dar bugetul a pierdut”, Daniel Pițurlea, Președintele companiei de construcții Concelex, consideră că aceia care susțin eliminarea facilităților fiscale „nu cunosc care este realitatea de la fierul ierbii”.  

„În construcții majoritatea angajaților sunt categoria cea mai slab pregătită a populației, sunt oameni care nu au studii, nu au alte variante decât să lucreze aici. Și atunci lucrează în condiții foarte grele și dacă fac lucrul ăsta vor să o facă pentru mai mulți bani. Astfel că, ei au găsit varianta să plece în Occident, unde sunt primiți cu brațele deschise și unde practic primesc aceleași facilități pe care le au aici”, subliniază Daniel Pițurlea, continuând să explice că, în Occident, pentru un salariu de 2.000 de euro, taxele pe care muncitorii le plătesc față de stat sunt poate chiar puțin mai mici decât în România, cu facilități cu tot. „Nevoia de forță de muncă în Occident, mai ales în construcții, este enormă, fapt pentru care probabil un milion de români lucrează în construcții acum în Occident, în loc să lucreze aici. Facilitățile astea când au fost date, au fost gândite ca să-i facă pe români să rămână aici și să nu mai plece. Rezultatele au fost bune atunci când s-au acordat facilitățile acestea. Cel puțin 50.000 de români au rămas și au lucrat aici”, continuă acesta.

În plus, multe dintre firmele mici de construcții, cu 15-20 de angajați, au renunțat la munca plătită la negru odată cu acordarea acestor facilități.

„Nu trebuie să uităm că înainte salariul mediu în construcții era puțin peste salariul minim pe economie. Acum salariul mediu în construcții este de două ori cât salariul minim pe economie, poate chiar mai mare, pentru că practic statul acum încasează mai mulți bani decât încasa înainte din taxele rezultate de la forța de muncă din construcții”, mai explică acesta.

În opinia lui, eliminarea facilităților ar determina ca o mare parte din muncitorii din construcții români să se orienteze din nou către țările din Occident, în timp ce cei care rămân în țară să se întoarcă la vechile metode de lucru (n. red. plata la negru). În plus, firmele din construcții vor avea și mari probleme în ceea ce privește continuarea lucrărilor la prețurile la care au licitat. „Practic ar crește taxele pe muncă, s-ar tripla. De la un 23% pe salariu net, acum ar crește spre 60% și automat din nou ar urma o presiune pe prețurile de construcție, cu circa 15%”, susține acesta.

Așadar, eliminarea facilităților ar duce către pierderea forței de muncă din construcții, iar firmele care activează în domeniu ar putea chiar să ajungă și în pragul falimentului. „Eu văd că va fi un dezastru”, atrage el atenția.

Potrivit președintelui Concelex, decizia de eliminarea a facilităților fiscale din construcții vine din partea unor politicieni care „vor să pară importanți, care vor să facă reforme și lucruri mărețe cum nu au făcut alții până acum, dar care nu cunosc realitățile și nu cunosc evidențele care sunt în economie”. Practic, această decizie se bazează pe principiul echității, în care toată lumea trebuie să plătească aceleași taxe. „Lovesc exact acolo unde nu trebuie”, mai spune omul de afaceri, care consideră că, de fapt, aceste facilități ar trebui crescute și nu numai în domeniul construcțiilor, ci și în transporturi și agricultură. „Sunt domeniile în care se muncește greu, în care oamenii fac sacrificii să lucreze”.

Daniel Pițurlea nu este însă singurul constructor care și-a exprimat dezaprobarea față de eliminarea facilităților fiscale, opinia acestuia fiind împărtășită de întreaga piață. „Vom lupta pentru asta. Vom încerca prin toate mijloacele legale. Dacă se vor decide să elimine facilitățile și cuvântul nostru nu va conta, probabil că vor fi firme care vor falimenta, vor fi lucrări care nu se vor mai termina”.

„Românii sunt primiți peste tot cu brațele deschise. Dacă vrem să ne dezvoltăm țara, vrem o țară ca în afară, atunci va trebui să le acordăm condiții oamenilor pentru asta”, conchide Daniel Pițurlea, Președintele Concelex.