FacebookTwitterLinkedIn

La începutul acestui an, Fundaţia Principesa Margareta a României a acordat 36 de burse tinerilor talentaţi – artiști plastici, muzicieni, elevi și studenți – prin programul „Tinere Talente”, proiect ce urmărește susţinerea şi promovarea tinerilor artişti talentaţi, proveniți din familii modeste. Se poate spune că Fundația al cărei președinte este Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei își urmează obiectivele stabilite încă de la înființarea, în urmă cu 28 de ani: ajutorarea oamenilor vulnerabili – bătrâni, tineri și copii, care se confruntă cu situații dificile și dramatice.

Vezi aici lista completă a celor mai influente 50 de femei, ediția 2018

Fundația Principesa Margareta a României își urmează drumul vieții. În ciuda pierderii grele pe care familia regală a suferit-o la sfârșitul anului trecut: moartea Regelui Mihai I. Nefericitul eveniment a produs o puternică emoție în societatea românească. A fost un moment în care românii și-au amintit de istorie și au înțeles rolul important pe care Regele Mihai l-a avut în destinul țării. Un rol jucat cu putere, tenacitate și înțelepciune. Funerariile Regelui Mihai I au relevat admirația și dragostea românilor față de Casa Regală, în ciuda evenimentelor dramatice din perioada comunistă.

Dar viața merge înainte. Un alt proiect al Fundației Principesa Margareta, realizat în parteneriat cu Fundația Vodafone, a vizat sprijinirea comunităţilor rurale mici, în beneficiul copiilor cu risc de abandon școlar. Astfel, 300 de copii, care au beneficiat de suport în opt centre sociale de tip „Școală după Școală” din opt județe, au ajuns în primul trimestru al anului școlar 2017 – 2018 la o prezență de 96% la ore.

În cei 28 de ani de existență, Fundația a derulat numeroase proiecte, cu investiții de peste 12 milioane de euro. Majestatea Sa Margareta este un demn urmaș al proiectului de țară lăsat moștenire de Regele Mihai I. Fundația face parte din această moșternire. Oamenii sunt muritori, dar proiectele lor nu se sting odată cu ei.