FacebookTwitterLinkedIn

Cele mai multe automobile participante la eveniment sunt modelul Dacia 1300, care a început să se fabrice în Romania acum 46 de ani. Berlina cu patru uși, 54 de cai putere și tracțiune pe puntea față era printre cele mai moderne automobile ale Europei anilor 1970. Dacia 1300 a fost produsă la Mioveni până în 1981 și este un simbol puternic al istoriei auto a țării.

GALERIE FOTO Dacia Clasic

Un alt model prezentat este Dacia 1100, care s-a fabricat între anii 1968 și 1971. “Suticile” încep să devină o raritate. În țara noastră au fost construite doar 40.000 de astfel de mașini și multe dintre ele au ajuns la REMAT. Șase Dacii 1100 restaurate vor putea fi admirate la Brașov.

La eveniment și-au anuntat participarea și câteva modele rare:

  • Dacia 1300 de competiție. Automobilul, fabricat în 1972, a fost restaurat de pilotul brașovean Dan Spuderka și transformat într-unul pentru raliuri, în conformitate cu regulamentul Federației Internaționale de Automobilism
  • Trei Dacii 1300 de Miliție cu toate dotările vremii, inclusiv stație și girofar. Proprietarii vor veni îmbrăcați în costum de milițian.
  • Dacia Shifterossa, un model extrem de rar, fabricat pentru a fi exportat în Marea Britanie. Este un fel de Dacia Papuc cu volan pe dreapta.

La toate acestea se adaugă “Tovarășa”, Dacia 2000 destinată cuplului Ceaușescu și înalților demnitari, mașină prezentă și la ediția de anul trecut a Întâlnirii Naționale Dacia Clasic. Ea a fost fabricată în 1981 și are dotări precum cutie de viteze automată, aer condiționat, geamuri electrice și pilot automat cu comenzi pe volan.

Programul întâlnirii

Daciile istorice se vor aduna în parcarea Motelului Timișul de Jos în dimineața de 9 mai, la ora 9:00. De acolo, vor pleca spre Piața Sfatului, în coloană. Mașinile vor fi expuse până la ora 13:30, timp în care puteți afla de la proprietari cum se restaurează o Dacie și ce trebuie să faceți ca să înscrieți o mașină istorică în Retromobil Club România. La ora 16:00, în parcarea Motelului Timișul de Jos, vor avea loc concursuri inedite care vor pune în valoare proverbiala creativitate a șoferilor de Dacia.

Evenimentul este organizat de secția Dacia Clasic a Retromobil Club România, care are drept scop salvarea cât mai multor automobile care au marcat istoria țării. Anul trecut, 75 de Dacii au primit atestatul de vehicul istoric, dublu față de 2013. Proprietarii lor au ales să le restaureze și să le prezinte la parade auto, în loc să le lase să ajungă la fier vechi.