FacebookTwitterLinkedIn

Anual, Forbes România publică topul celor mai influente femei din societatea românească – acele doamne care modelează prin puterea exemplului domeniile în care activează și care contribuie activ la schimbări pozitive în comunitățile lor.

În 2025, ediția cu numărul 14 a acestui top aduce în prim-plan poveștile unor femei remarcabile, care au demonstrat că impactul lor depășește granițele succesului profesional. Fie că este vorba despre antreprenoare sau persoane din managementul executiv al unor corporații, reprezentante ale mediului neguvernamental sau alte personalități recunoscute la nivel național, toate aceste doamne sunt un exemplu de leadership autentic și eficient, care inspiră și motivează.

Metodologia de realizare a topului celor mai influente 50 de femei din România are ca punct de plecare metodologia folosită de ediţia americană a revistei Forbes  pentru realizarea topului celor mai puternice femei din lume. Am luat în calcul peste 200 de candidate din România, din categorii complet diferite, de la femei de afaceri din Forbes 500 sau manageri de companii până la personalităţi publice. Pentru a restrânge această listă şi a realiza ierarhiile finale am luat în calcul puterea financiară, notorietatea și capacitatea doamnelor de a avea sfere multiple de influenţă. 

Iată clasamentul celor mai influente femei din România în 2025

50 Cele mai influente femei din România, ediția 2025: Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Anca Vlad – Fondatoarea Grupului Fildas-Catena

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Dana Dima – Vicepreşedinte Executiv Retail şi Private Banking, membru al Comitetului Executiv BCR

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Mihaela Lupu – CEO și președinte al Directoratului UniCredit Bank România

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Mihaela Bîtu – CEO ING Bank România

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Fulga Dinu – Country Manager CPI România

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Claudia Griech – CEO E.ON Energie România

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Irina Pencea, General Manager eMAG

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Mihaela Popescu, Managing Director Tenaris Silcotub România

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Camelia Voiculescu, Acționar și președinte Intact Media Group

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Roxana Maftei, Fondatoare Farmacia Tei

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Ramona Jurubiță, Country Managing Partner KPMG România și Republica Moldova

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Ema Iftimie, Managing Director Globalworth România

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Anca Damour, CEO & Partner D Craig Real Estate și Executive Board Member ELI Parks

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Aurelia Luca (Skanska Commercial Development Europe)

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Veronica Savanciuc, Președinte Lowe Group

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Oana Ijdelea, Managing Partner Ijdelea & Associates

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Cristina Bâtlan, Fondatoare Musette

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Lucia Costea, CEO Secom

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Elisabeta Moraru, Country Director Google România

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Maria Metz, CEO NTT DATA România

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Manuela Banu, Director general Orkla Foods România

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Roxana Tisăianu, Director general FrieslandCampina România

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Diana David, Managing Director SAP România

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Carmina Dragomir, CEO Metropolitan Life România

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Daniela Bîzgan, Director general Marelvi

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Mihaela Nicola, CEO The Group

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Irina Șerban, Director general adjunct Grup Șerban Holding

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Loredana Apreutese, Managing Partner International Alexander Holding

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Gianina Pelea, CEO Nova Power & Gas

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Roxana Capătă – Managing Director Ford România Services

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Monalisa Ungureanu – CEO Agrii România

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Luchi Georgescu – Fondatoare Meda Prod 98

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Alina Marinescu – Director general Catena

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Roxana Botea – Country Director Johnson & Johnson România

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Simona Filip – Country Manager LPP România

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Mirela Iordan – Country Manager Pfizer România

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Ana-Maria Doxan – Business Executive Officer Nespresso

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Cristina Căpitanu – CEO Lemon Interior Design

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Doris Andronescu – Proprietar și director general Sanador

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Dorina Mutu – Fondatoare Annabella

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Irina Crăciunescu, Diana Ilie Crăciunescu, Adina Crăciunescu – Managing Partners Diana

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Silvia Sticlea – Country Manager Nestlé România

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Cecilia Tudor – Director general Renault Europa de Sud-Est

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Simona Cocoș – Director general Zentiva România și Moldova

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Edit Târcolea – General Manager Toyota România

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Alexandra Bunceanu – General Manager Artoil

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Camelia Șucu, Antreprenor în serie

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Cristina Mahika-Voiconi, Director general Libra Internet Bank

50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Măriuca Talpeș, Cofondator Intuitext, Softwin, Bitdefender