Locanda Cipriani, hanul legendar din inima insulei Torcello, revine în atenția lumii după o restaurare amplă condusă de familia Cipriani, păstrând intact spiritul locului care l‑a sedus pe Ernest Hemingway în iarna anului 1948.
În anii ’30, Giuseppe Cipriani Sr. — fondatorul celebrului Harry’s Bar — a descoperit Torcello într‑o excursie cu barca. Insula era aproape pustie, locuită de câteva familii și dominată de două biserici antice. În loc să construiască ceva grandios, Cipriani a ales simplitatea: a cumpărat un mic magazin de vinuri și ulei și l‑a transformat într‑un han rustic, deschis oficial în 1947. Curând, această modestie calculată avea să devină esența Locandei.
Hemingway a ajuns aici în noiembrie 1948, atras de liniștea insulei și de promisiunea unei vieți simple. Diminețile le petrecea vânând rațe în mlaștinile sărate, iar serile scriind la un birou simplu din lemn, unde a lucrat la romanul Across the River and Into the Trees. Biroul original a fost păstrat de echipa de restaurare și reinterpretat astăzi ca o mică măsuță de scris în fiecare cameră — un omagiu discret adus scriitorului. Pentru Hemingway, Torcello era un antidot la agitația Veneției și la presiunea celebrității. Aici putea dispărea, putea observa, putea scrie. Prietenia cu Giuseppe Cipriani Sr. i‑a oferit nu doar un loc de refugiu, ci și un ritm de viață care i se potrivea: conversații lungi, vin local, peisaje care se schimbau odată cu lumina lagunei. Locanda a devenit pentru el un spațiu de reconectare, un fel de atelier în aer liber.
Familia Cipriani, care a construit un imperiu al ospitalității pornind de la Harry’s Bar, a păstrat mereu Locanda ca pe o moștenire afectivă. Giuseppe Cipriani Jr., actualul președinte și CEO, vorbește despre „sufletul atemporal” al hanului și despre responsabilitatea de a conserva un loc emblematic al insulei Torcello. Restaurarea recentă a fost supravegheată de Autoritatea Locală pentru Patrimoniu, fiecare intervenție fiind făcută cu respect pentru istoria, cultura și mediul insulei. Unul dintre cele mai vizibile gesturi ale restaurării a fost revenirea la culoarea originală a fațadei — roșu cărămiziu — descoperită în arhivele istorice. Timp de decenii, Locanda fusese vopsită în galben, însă noua cromatică readuce atmosfera anilor ’40 și farmecul discret al începuturilor.
Cele zece camere ale hanului sunt împărțite în trei stiluri distincte: tonuri calde și marmură intensă la parter, verdele grădinii pe partea opusă, iar la etaj nuanțe de albastru care reflectă apa lagunei. Suitele Torcello, cele mai ample, oferă terase private, balcoane Juliet și priveliști directe către Bazilica Santa Maria Assunta și Biserica Santa Fosca — un cadru care amintește de Veneția arhaică, cea dinaintea Veneției turistice.
Detaliile de ospitalitate rămân fidel tradiției Cipriani: lenjerii din bumbac sau in fabricate exclusiv pentru han, halate din material fronsetat, papuci supradimensionați, articole de toaletă personalizate și chiar un mini tub de cremă solară Not Just A Sun. Iar ritualul Bellini la sosire — piure de piersici albe și Prosecco — este păstrat cu sfințenie, fiind băutura inventată de Giuseppe Cipriani Sr. în 1948.
Restaurantul Locandei continuă să fie un punct de atracție, cu frize decorative originale descoperite în timpul restaurării și un șemineu reconfigurat, dar fidel versiunii istorice. Bucătăria se inspiră din lagună și din grădina proprietății: castraure, moeche, risotto cu legume din grădină, salată de fasole cu sos de hamsii și capelonghe — scoica nativă a lagunei. Este o gastronomie sezonieră, simplă și profund locală, unde diminețile încep cu Colazione Torcello, considerat unul dintre cele mai bune mic dejunuri din Veneția, servit în grădină, cu cicadele drept singur acompaniament sonor.
Foto: Locanda Cipriani
