FacebookTwitterLinkedIn

Compania americană de brokeraj imobiliar Real Brokerage a finalizat preluarea RE/MAX Holdings, proprietarul rețelei globale de agenții imobiliare RE/MAX, într-o tranzacție evaluată la aproximativ 880 de milioane de dolari.

Tranzacția, anunțată în aprilie, a fost realizată printr-o fuziune în urma căreia cele două companii vor face parte din același grup, păstrându-și însă brandurile și modelele de operare.

Noua companie, Real RE/MAX Group, reunește peste 180.000 de profesioniști în domeniul imobiliar și aproximativ 8.500 de francize în peste 120 de țări și teritorii.

RE/MAX operează în principal printr-un sistem de francize, în timp ce Real Brokerage folosește un model de brokeraj bazat pe tehnologie. Compania rezultată în urma tranzacției va încerca să combine rețeaua internațională și marca RE/MAX cu infrastructura digitală dezvoltată de Real, un model de business care integrează inclusiv inteligența artificială.

Pe baza rezultatelor financiare din 2025, cele două companii estimau că grupul rezultat ar urma să genereze venituri anuale de aproximativ 2,3 miliarde de dolari și un EBITDA ajustat de circa 157 de milioane de dolari.

Pentru Real Brokerage, preluarea reprezintă o modalitate de a-și extinde rapid prezența internațională, în timp ce RE/MAX beneficiază de acces la tehnologia și instrumentele digitale dezvoltate de noul proprietar. RE/MAX este prezentă și pe piața din România, unde operează printr-o rețea de francize imobiliare.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.