FacebookTwitterLinkedIn

În cadrul primei ediții din seria de evenimente reINVENTAREA României, Răzvan Pascu spune că “În această perioadă inclusiv comunicarea o să fie altfel. Mulți trebuie să se repoziționeze, să își creeze o strategie nouă, să își ia oameni pe comunicare, să fie activi în permanență. Eu cred că oamenii care sunt flexibili și au această capacitate să schimbe în timp ce lucrurile merg deja, aceștia vor fi câștigătorii. Este o perioadă extrem de grea, dar cred că trebuie să o privim și ca pe o oportunitate și mai cred că cine va rezista acestei perioade va fi nu doar un supraviețuitor, ci va avea un mare avantaj competitiv în anii următori”. Mai multe informații despre ce a spus Răzvan Pascu puteți citi aici.

Georgeta Ioanid este de părere că “În iunie și în iulie înca va exista reticență în privința călătoriilor cu avionul, în special la cele din străinătate. Sperăm ca din august, septembrie, să se vadă o îmbunătățire reală a numărului de pasageri cu bilete nou achiziționate. Așteptăm o creștere mai rapidă a numărului de rezervări atât pe sectorul de business travel cât și de leisure. Estimez că vom reveni undeva la anul, clar nu mai devreme”. Restul declarațiilor pot fi citite aici.

Florin Dimitrescu susține că “Noi suntem acum într-o evaluare. Din nefericire am intrat acum cu această prelungire în scenariul cel mai pesimist. Panta descendentă a urmat prognoza dată de instituțiile internaționale. Acum panta ascendentă rămâne de evaluat și de văzut. Noi avem câteva scenarii în care se estimează că undeva la 50% din volumul de pasageri de anul trecut se va realiza anul acesta. Să sperăm că panta ascendentă va fi una dintre cele favorabile”. Mai multe detalii aici.

Iar Alexandru Mihai consideră că “dacă va veni un al doilea val, vom fi mult mai pregătiți cu toții, pentru că nu va mai exista frica de necunoscut”. Restul declarațiilor pot fi regăsite aici.