Răzvan Pascu, fondatorul Travel Communication România, susține că “viitorul este ușor incert”, având în vedere contextul actual generat de epidemia de coronavirus, iar în ceea ce privește turismul este de părere că “E posibil ca pe termen scurt să vedem foarte multe oferte atât de la hoteluri cât și de la companiile aeriene tocmai din dorința de a face cashflow, deci nu se va ține cont că vând în pierdere, ideea este să încaseze ceva bani, pentru că asta este cea mai mare problemă să rămâi fără bani în conturi. Și urmând să se regleze în perioada următoare”.
Pe termen scurt și mediu, acesta spune că vor fi foarte multe oferte, iar modul în care se va călători se va schimba de acum încolo. De asemenea, Răzvan Pascu se așteaptă și ca terasele să se deschidă începând cu data de 1 iunie.
Cu toate că situația actuală este plină de incertitudini, fondatorul Travel Communication România vede un “ușor optimism în această perioadă, inclusiv în rezervări”.
Greul de-abia acum începe
Pandemia a dat bătăi de cap afaceriștilor, iar cei care activează în industria turismului au nevoie de o strategie nouă pentru a supraviețui crizei ce se întrevede.
“În această perioadă inclusiv comunicarea o să fie altfel. Mulți trebuie să se repoziționeze, să își creeze o strategie nouă, să își ia oameni pe comunicare, să fie activi în permanență. Eu cred că oamenii care sunt flexibili și au această capacitate să schimbe în timp ce lucrurile merg deja, aceștia vor fi câștigătorii. Este o perioadă extrem de grea, dar cred că trebuie să o privim și ca pe o oportunitate și mai cred că cine va rezista acestei perioade va fi nu doar un supraviețuitor, ci va avea un mare avantaj competitiv în anii următori”, mai spune Răzvan Pascu.
Dacă majoritatea credeau că odată cu ieșirea din starea de urgență, lucrurile încep să intre pe făgașul normal, în ceea ce privește industria turismului, Răzvan Pascu are o altă opinie.
“Eu mă aștept în turism ca lucrurile grele de acum să înceapă. Cred că asta a fost partea cea mai ușoară. Partea grea abia de acum încolo urmează. Nu știm ce companii aeriene vor rezista. Nu știm ce hoteluri se vor mai deschide în străinătate. Va fi dificil”, continuă acesta.
Afaceri pe timp de COVID-19
Și cum orice criză vine și cu oportunități, fondatorul Travel Communication România consideră că “va fi o mare afacere în perioada următoare pe teste de COVID”.
În plus, Răzvan Pascu mai menționează că anul în curs este “o perioadă de supraviețuire”, dar și că “revenirea va fi foarte grea”.
Mai mult decât atât, în cazul în care va exista un al doilea val de coronavirus, Răzvan Pascu spune că “Dacă vine un al doilea val e colaps complet. România nu e pregătită clar. Oamenii nu vor suporta”.