FacebookTwitterLinkedIn

Forbes România i-a invitat pe cei mai importanți lideri din mediul de afaceri local să vorbească despre lecțiile învățate/trăite în anul 2023 și despre provocările anului 2024 în proiectul editorial #lecțiipentru2024.

Doina Vîlceanu, cofondator ContentSpeed

Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2023?

Cuvântul care caracterizează cel mai bine anul 2023 este „transformare”. Sunt de părere că, într-un mediu comercial aflat în continuă evoluție, adaptarea și transformarea au devenit esențiale pentru a avea succes, la fel cum acestea sunt importante pentru definirea unei strategii viabile de supraviețuire. Ultimii ani ne-au demonstrat că trebuie să te recalibrezi din mers la noile condiții de piață și să aplici măsuri astfel încât businessul tău să își păstreze profitabilitatea sau, cel puțin, să fie stabil. 

Care au fost motivele dumneavoastră de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2023? Care sunt rezultatele activității companiei/grupului, comparativ cu estimările de la început anului? 

Principala noastră preocupare a fost necesitatea de a continua să investim în tehnologie de ultimă generație – Headless, API, Vue.JS – în timp ce foarte multe companii aveau dificultăți financiare. Este o adevărată provocare să rămâi constructiv în condițiile în care clienții se plâng că nu au cu ce să te plătească. Cifrele companiei reflectă evoluția întregii piețe de eCommerce, respectiv o scădere a creșterii. Însă proiectele noi și rezultatele noastre reflectă angajamentul pe care l-am avut și îl avem față de inovație și adaptare.

Cum au influențat crizele suprapuse și noua situație geopolitică (continuarea războiului din Ucraina și izbucnirea conflictului din Israel) activitatea companiei dumneavoastră?

ContentSpeed este „ajutor de erou” – compania depinde în totalitate de succesul clienților, iar succesul clienților depinde de puterea de cumpărare. Crizele au accelerat necesitatea investițiilor în tehnologie pentru a menține eficiența operațională. În acest context, adaptarea rapidă la schimbările geopolitice și economice a devenit o prioritate strategică.

Care sunt punctele tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România în contextul social și economic actual?

Punctele tari includ resursele umane calificate și potențialul de inovație, reziliență și pivotare. Punctele slabe se referă la birocrația excesivă, instabilitatea politică și cea legislativă, precum și lipsa infrastructurii digitale la nivel guvernamental. Toate acestea pot încetini progresul. Cred cu tărie că, pentru a face față acestor provocări, investițiile în tehnologie și servicii specializate sunt esențiale și pot crea un mediu sănătos pentru dezvoltare pe termen lung.

Acum, înaintea unui an electoral complex, ce așteptări aveți de la autoritățile române? 

Ne așteptăm ca autoritățile să recunoască importanța investițiilor în tehnologie și să creeze un mediu legislativ favorabil inovației. Cred că debutul alocării fondurilor pentru Digitalizare prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) ar spori foarte mult eficiența economică. Totodată, colaborarea între sectorul privat și guvern este crucială pentru a facilita aceste schimbări.

Care sunt principalele 3 puncte ale strategiei dumneavoastră de business pentru anul viitor?

Primul punct din strategia noastră de business pentru anul în curs se referă la oferirea de servicii personalizate pentru parteneri, adaptate nevoilor lor specifice. Al doilea punct vizează creșterea rețelei de parteneri. Asttfel, împreună putem oferi cele mai bune soluții tehnologice și servicii conexe pentru a ne ajuta clienții să își atingă obiectivele de business într-un 2024 plin de incertitudini.

Iar al treilea are în vedere oferta noastră privind soluțiile tehnologice de ultimă generație, în funcție de solicitări și de bugetele autohtone. Multe companii tradiționale românești ar putea beneficia de investiții în soluții de tipul unui marketplace propriu pentru a scăpa de grija stocului de produse pe care îl au sau de investiții într-o aplicație de mobil, care poate contribui major la fidelizarea clienților.

Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar și pentru industria/domeniul în care activați, în anul 2024? 

Nevoia de a aborda provocările globale, precum riscurile geopolitice prin tehnologie și strategii inovatoare, s-ar putea acutiza anul acesta. Este important să abordăm totul cu prudență în mediul de business internațional. Totodată, vom asista la o creștere a presiunii pentru transformare digitală în industria de distribuție și retail. Companiile trebuie să se pregătească pentru investiții în această direcție, astfel încât să țină pasul cu evoluția tehnologică. În concluzie, conștientizarea că investițiile în tehnologie – la pachet cu servicii de consultanță pentru implementarea și adoptarea lor eficientă în cadrul companiei – sunt cheia succesului într-un peisaj de business competitiv.