FacebookTwitterLinkedIn

Banca Comercială Română (BCR) a atras 1 miliard de lei printr-o nouă emisiune de obligațiuni senior nepreferențiale, într-una dintre cele mai importante tranzacții de pe piața locală de capital din acest an. Emisiunea, cu maturitate de șapte ani și opțiune de răscumpărare după șase ani, a fost realizată la un cupon fix anual de 7,77%.

Potrivit comunicatului băncii, operațiunea reprezintă cea mai mare emisiune corporativă realizată în 2026 pe Bursa de Valori București și una dintre cele mai mari emisiuni în lei lansate de un emitent corporativ român în ultimii ani.

Interesul investitorilor a fost ridicat încă din prima zi. Registrul de ordine, deschis cu o țintă minimă de 500 milioane de lei, a depășit rapid pragul de 900 milioane de lei, iar în mai puțin de 24 de ore subscrierile au trecut de un miliard de lei, permițând închiderea anticipată a ofertei.

„Rezultatul acestei emisiuni este un vot de încredere în BCR, în profilul nostru de credit și în modul corect, transparent și etic în care acționăm”, a declarat Sergiu Manea, CEO al BCR.

Un element remarcat de piață este costul de finanțare obținut de bancă. Marja de doar 95 de puncte de bază peste randamentul titlurilor de stat românești indică faptul că investitorii percep BCR drept unul dintre cei mai solizi emitenți din economia locală, în pofida contextului marcat de incertitudini geopolitice și economice.

Obligațiunile au primit ratingul Baa2 din partea Moody’s și urmează să primească un calificativ BBB+ de la Fitch, în linie cu programul de finanțare al băncii.

De la lansarea programului său de obligațiuni, BCR a atras finanțări de peste 13,3 miliarde de lei. Fondurile contribuie la îndeplinirea cerințelor europene privind fondurile proprii și pasivele eligibile (MREL) și susțin strategia băncii de finanțare a economiei românești și de consolidare a stabilității sistemului bancar.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.