
„Aceasta nu este răzbunarea naturii, ci ne-am făcut-o cu mâna noastră”, a declarat Thomas Lovejoy, membru al Fundației Națiunilor Unite și profesor de știință a mediului la Universitatea George Mason. „Această pandemie este consecința intruziunii noastre în natură, în mod persistent și excesiv, și a comerului ilegal de animale sălbatice (…) Mă refer, în special, la piețele de animale sălbatice din sudul Asiei și din Africa. Este destul de evident, a fost doar o chestiune de timp până se întâmple una ca asta.”
Oamenii de știință descoperă că, între două și patru virusuri noi, apar în fiecare an, ca urmare a exploatării de către om a naturii. Oricare dintre acestea s-ar putea transforma într-o pandemie, potrivit lui Thomas Lovejoy, care a inventat termenul „diversitate biologică” în 1980 și este adesea denumit „nașul” biodiversității.
Omul de știință a făcut aceste comentarii în cadrul lansării unui raport al Centrului pentru Progresul American, care susține că SUA ar trebui să intensifice eforturile de combatere a comerțului cu animale sălbatice, lucru care ca va scădea riscul viitoarelor pandemii.
Piața umedă din Wuhan se consideră a fi sursa apariției Covid-19. Acolo se comercializau atât animale domestice, cât și sălbatice, inclusiv vulpi, șobolani, veverițe, pui de lup și salamandre.
Lovejoy este de părere că separarea animalelor sălbatice de cele de fermă ar reduce semnificativ riscul de transmitere a bolii. Acest lucru se datorează faptului că ar exista mai puține specii noi care ar putea fi contaminate. „Animalele domestice pot lua aceste virusuri, dar dacă ar exista piețe separate, s-ar reduce posibilitatea răspândirii virusului.”
Lovejoy spune că ideal ar fi ca aceste piețe să fie închise, dar ele s-ar muta pe piața neagră și, automat, vor fi mult mai greu de controlat. „Soluția înseamnă să avem mai mult respect față de natură, inclusiv să luăm în calcul problemele climatice.”