De la alegerile legislative din Suedia până la scrutinurile decisive programate în Spania și Franța, Europa intră într-un ciclu electoral care ar putea modifica profund echilibrul politic al continentului. Principala necunoscută nu mai este dacă partidele radicale de dreapta vor obține rezultate importante, ci dacă acestea vor ajunge să guverneze – singure sau alături de formațiunile conservatoare tradiționale.
Ascensiunea nu este uniformă și nici inevitabilă. Unele partide naționaliste au intrat deja în guverne, altele le susțin din Parlament, iar câteva continuă să fie izolate prin alianțe ale formațiunilor tradiționale. Dar direcția generală este vizibilă: teme precum imigrația, securitatea, costul vieții, suveranitatea națională și neîncrederea în instituțiile europene domină tot mai mult campaniile electorale.
Suedia: extrema dreaptă ar putea intra oficial în guvern
Primul test important are loc în Suedia, unde alegătorii sunt chemați la urne în 13 septembrie. Social-democrații conduși de Magdalena Andersson au un ușor avantaj în sondaje, dar competiția cu blocul de dreapta al premierului Ulf Kristersson rămâne strânsă.
În centrul alegerilor se află Democrații Suedezi, formațiune cu origini în mișcarea neonazistă, care încearcă de mai mulți ani să își consolideze imaginea de partid conservator acceptabil. După scrutinul din 2022, partidul nu a intrat formal în executiv, dar a devenit indispensabil supraviețuirii guvernului minoritar și a influențat puternic politicile privind imigrația, azilul și combaterea criminalității.
Acum, Democrații Suedezi, creditați cu aproximativ 19% din voturi, vor ministere și un loc direct la masa guvernului. Premierul Kristersson susține că o majoritate stabilă ar putea necesita includerea lor în executiv.
Scrutinul marchează astfel o schimbare importantă pentru o țară asociată timp de decenii cu social-democrația, statul social și politicile liberale. Problema nu mai este influența extremei drepte asupra guvernului, ci oficializarea acestei influențe.
Germania: victoria AfD schimbă calculul partidelor tradiționale
Alegerile regionale din Saxonia-Anhalt au produs deja unul dintre cele mai puternice șocuri politice ale anului. Alternativa pentru Germania – AfD – a obținut 43,8% din voturi, mai mult decât dublul rezultatului anterior, apropiindu-se de majoritatea absolută.
Deși celelalte partide continuă să refuze alianțele cu AfD, rezultatul pune o presiune fără precedent asupra strategiei de izolare cunoscute drept „zidul de protecție”. Cu cât formațiunea obține mai multe voturi, cu atât devine mai dificilă formarea unor guverne stabile fără participarea sa.
Consecințele depășesc politica internă. AfD susține limitarea drastică a imigrației, critică moneda euro și integrarea europeană și promovează refacerea relațiilor cu Moscova. Președintele Bundesbank, Joachim Nagel, a avertizat că asemenea poziții ar putea afecta investițiile și atractivitatea economică a Germaniei.
În cea mai mare economie europeană, ascensiunea extremei drepte devine astfel și un risc de business. Investitorii urmăresc nu doar rezultatele electorale, ci și posibilele consecințe asupra pieței unice, a monedei euro și a politicii externe.
Spania: Vox poate deveni cheia viitorului guvern
Alegerile generale din Spania trebuie organizate cel târziu în august 2027, dar instabilitatea politică ar putea conduce la un scrutin anticipat. Partidul Popular se află în fața socialiștilor premierului Pedro Sánchez în numeroase sondaje, însă este posibil să nu poată forma singur o majoritate.
În acest scenariu, Vox ar deveni partenerul necesar pentru instalarea unui guvern de dreapta. Formațiunea condusă de Santiago Abascal și-a consolidat poziția prin mesaje dure privind imigrația, identitatea națională și autonomia regiunilor.
Criza migratorie din Ceuta a amplificat sprijinul pentru partid. Un sondaj 40dB arăta că 27% dintre spanioli considerau Vox formațiunea cea mai capabilă să gestioneze imigrația, comparativ cu 18,4% pentru Partidul Socialist. În mai multe măsurători recente, Partidul Popular și Vox depășesc împreună pragul de 50% din intențiile de vot.
Intrarea Vox la guvernare ar plasa Spania alături de statele în care dreapta tradițională a acceptat cooperarea directă cu formațiuni radicale. În plus, ar putea modifica poziția Madridului în negocierile europene privind migrația, politicile climatice și extinderea integrării comunitare.
Franța: cea mai importantă miză electorală
Alegerile prezidențiale franceze din primăvara anului 2027 reprezintă testul cu cele mai mari implicații pentru Uniunea Europeană. Emmanuel Macron nu mai poate candida pentru un nou mandat consecutiv, iar tabăra centristă nu a identificat încă un succesor capabil să îi reunească electoratul.
Rassemblement National intră în cursă dintr-o poziție fără precedent. În funcție de situația juridică a lui Marine Le Pen, candidatul partidului ar putea fi actualul lider Jordan Bardella. Un sondaj Odoxa îl credita pe acesta cu 35–36% în primul tur și indica faptul că ar putea învinge oricare dintre principalii adversari testați în turul al doilea.
Sondajele realizate cu multe luni înaintea alegerilor nu reprezintă predicții, iar Franța are o istorie a mobilizării transpartinice împotriva extremei drepte. Totuși, eficiența acestui „front republican” s-a diminuat pe măsură ce RN și-a extins baza electorală și a devenit o prezență centrală în viața politică.
O victorie a formațiunii ar avea efecte mult mai mari decât schimbarea guvernului unei singure țări. Franța este putere nucleară, membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, a doua economie a UE și unul dintre motoarele tradiționale ale integrării europene.
Un președinte provenit din RN ar putea schimba politica Franței privind imigrația, relația cu Bruxelles-ul, sprijinul pentru Ucraina, cooperarea cu Germania și viitorul proiectului european.
Extrema dreaptă europeană beneficiază de suprapunerea mai multor crize. Creșterea costului vieții a alimentat percepția că guvernele tradiționale nu mai pot proteja nivelul de trai. Migrația a devenit o problemă de securitate și identitate, nu doar una umanitară sau economică. Războiul și incertitudinea geopolitică au amplificat cererea pentru control național, granițe și ordine.
În același timp, multe partide radicale și-au adaptat discursul. În loc să solicite explicit ieșirea din Uniunea Europeană, ele încearcă să o transforme din interior într-o construcție mai slab integrată, centrată pe suveranitatea statelor. Au renunțat la o parte dintre mesajele marginale, și-au profesionalizat comunicarea și au atras alegători care anterior votau cu dreapta tradițională sau nu participau la alegeri.
Succesul Giorgiei Meloni în Italia funcționează drept precedent. Deși provine dintr-o formațiune cu rădăcini postfasciste, Meloni a adoptat la guvernare o linie mai pragmatică decât anticipau criticii, menținând cooperarea cu UE și sprijinul pentru Ucraina. Pentru alte partide radicale, modelul demonstrează că accesul la putere nu mai presupune automat izolarea internațională.
Alegerile din Suedia, Spania și mai ales Franța vor arăta dacă acest proces se oprește la influență sau se transformă într-un transfer direct de putere. Miza nu este doar cine câștigă câteva guverne, ci ce fel de Uniune Europeană va rezulta: una mai integrată și autonomă sau una dominată de state naționale, frontiere mai dure și alianțe politice permanent renegociate.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.
