FacebookTwitterLinkedIn

Federația Coaliția Natura 2000 România și Institutul pentru Politici Publice susțin că forma finală a Legii privind aprobarea Strategiei naționale și a Planului național de acțiune pentru conservarea biodiversității 2026–2030 a eliminat o parte dintre mecanismele de implementare prevăzute în varianta convenită cu Comisia Europeană.

Camera Deputaților a adoptat legea pe 5 august 2026, în calitate de for decizional. Potrivit unei analize comparative realizate de Federația Coaliția Natura 2000 România, modificările afectează atât țintele de protecție, cât și măsurile administrative și financiare destinate aplicării Strategiei.

Una dintre principalele modificări vizează suprafața terestră și marină care ar urma să fie protejată. Ținta este redusă de la 30% la 25%, în timp ce obiectivul privind protecția strictă scade de la 10% la 5%. Organizațiile afirmă că, în documentele analizate, nu au fost identificate un studiu, o analiză de impact sau o justificare tehnică pentru aceste reduceri.

Valoarea de referință pentru 2025 este indicată la aproximativ 25% din suprafață, ceea ce înseamnă că ținta pentru perioada 2026–2030 nu ar reprezenta, potrivit organizațiilor, un progres măsurabil față de situația existentă la momentul elaborării Strategiei.

Federația susține și că forma adoptată descrie inexact unele dintre angajamentele internaționale invocate.

Planul național de acțiune menționează că Ținta 3 din Cadrul Global pentru Biodiversitate Kunming-Montreal ar prevedea protejarea a „cel puțin 25%” din suprafață. Potrivit organizațiilor, ținta internațională este de 30%.

O diferență similară este indicată în cazul protecției stricte. Pragul de 5% din textul adoptat este asociat Strategiei UE privind biodiversitatea pentru 2030, în timp ce documentul european prevede un obiectiv de 10%.

Organizațiile consideră că aceste diferențe pot ridica probleme privind claritatea și previzibilitatea normelor, întrucât actul normativ face trimitere la documente internaționale și europene ale căror obiective sunt prezentate diferit.

Analiza identifică și eliminarea unor mecanisme financiare. Finanțarea publică stabilă pentru biodiversitate rămâne menționată ca obiectiv al Strategiei, însă, potrivit Federației, au fost eliminate două instrumente concrete: o linie bugetară distinctă și alocarea a minimum 20% din veniturile Fondului pentru Mediu pentru biodiversitate.

Un alt exemplu se referă la cartografierea zonelor incompatibile cu dezvoltarea hidrocentralelor. Studiul este menționat în continuare în Strategie, însă acțiunea aferentă nu se mai regăsește în Planul național de acțiune, iar forma adoptată introduce o excepție pentru proiectele deja aprobate.

Au fost eliminate măsuri privind guvernanța și capacitatea administrativă, între care auditarea modului de administrare a ariilor naturale protejate, elaborarea unui cadru metodologic pentru co-administrarea cu universități, institute de cercetare și organizații neguvernamentale și o țintă privind protecția strictă a parcurilor naționale.

Federația Coaliția Natura 2000 România și Institutul pentru Politici Publice atrag atenția că adoptarea Strategiei a fost necesară, aceasta reprezentând un jalon asumat de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Organizațiile susțin însă că îndeplinirea formală a jalonului nu garantează și atingerea obiectivelor de conservare dacă instrumentele de implementare sunt reduse.

Coaliția anunță că va monitoriza modul în care obiectivele rămase în forma finală a Strategiei vor fi transpuse în practică și pune la dispoziția publicului analiza comparativă realizată asupra celor două variante ale documentului.

Federația Coaliția Natura 2000 România reunește peste 20 de organizații neguvernamentale active în protecția naturii, conservarea biodiversității și implementarea rețelei Natura 2000 în România. Organizația a fost constituită informal în 2003 și are personalitate juridică din 2013.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.