Eu sunt americanul din film care are în dulap 20 de cămăși albe, două costume gri, trei albastru închis și unul negru, o mână de cravate, 10 pulovere de lână fină toate bleumarin și atât. Mi-e prea ușor să aleg cu ce mă îmbrac dimineața, așa că, pe acest motiv, nu întârzii niciodată la birou. Că mă trezesc târziu, da. Dar asta e altă poveste. Voi cu ce vă îmbrăcați la birou?
Un stil anume, propriu și personal, unic, să zic așa, nu am avut și nici nu am căutat niciodată. În ceea ce privește felul în care mă îmbrac la birou, a contat mereu unde și ce am lucrat și o anumită decență și modestie ce frizează uneori sobrietatea, chestii moștenite de la tata. Cât am lucrat la casa de discuri sau la reviste pentru tineret, eram mulțumit dacă aveam o pereche de jeans albastră (neagră uneori) și un tricou curat și călcat. Am preferat mereu tricourile neutre, într-o singură culoare, fără branduri sau scrisuri mari, fără flori, monștri, idoli, ursuleți sau monograme. Și nu polo decât rar și atunci fără gulere ridicate și mâneci îndoite.
Ca prezentator TV, din nou, nu am încercat să-mi creez un stil pentru că aveam o emisiune de călătorii, destul de aspirațională pentru sfârșitul anilor 2000, când nu toată lumea își permitea să călătorească prin lume. Așa că am încercat să fiu pe rând fiecare dintre telespectatorii mei, oferindu-le cel puțin iluzia că sunt ei cei care călătoresc.
În toți acei ani am purtat haine de-ale mele și de-ale prietenilor mei, care aveau măsuri asemănătoare, cămăși, tricouri, helănci, hanorace, fâșuri și geci, pantaloni lungi sau scurți, fără restricții la culori, modele, scrisuri cusute sau imprimate, floricele sau planete. Eram unul singur și toți la un loc. Și nu cred că am greșit. Era să uit – cumpăram des haine din destinațiile vizitate și le purtam în emisiune, așa cum face orice turist aflat în vacanță.
După ce am trecut de la TV la Reprezentanța de turism a României la Londra, am schimbat total garderoba. La evenimente, târguri și prezentări eram mereu la costum, regulamentar, cu cravată. Aveam și două papioane pentru ceremonii unde erau și membri ai familiei regale. Iar la birou, de zi cu zi, eram mereu în pantaloni de stofă, culoare închisă, cămașă mereu albă și un pulover subțire de lână, bleumarin. Sacou purtam foarte rar. Tricou niciodată și nici pantaloni scurți, deși am înțeles că în turism e permis orice.
De altfel, eu cred că un bărbat, după ce trece de 30 de ani, nu mai poate fi prins purtând pantaloni scurți decât acasă la el sau, hai, la mare, în vacanță. Atât. Acum, să mă judece Dana Budeanu sau să-mi dea dreptate, nu știu părerea ei pe acest subiect. Și mai am un fix cu cămășile. Cămășile trebuie să fie albe și atât. În concepția mea. Nu există cămăși galbene, albastre, roz și nici chiar negre. Cămășile sunt albe, fără nasturi în guler, dacă se poate, și mereu călcate.
De când sunt la Comisie, am garderoba despre care vă vorbeam la început. Costume închise, cămăși albe, pulovere bleumarin. Același lucru de ani de zile, zi de zi. Plictisitor? Nu prea, pentru că îmi cam fac de cap cu încălțările. Pantofi port rar, am doar de două culori – maro și negri. Îi asortez simplu, la curea. În rest, port adidași. Albi, maro sau colorați. Branduri medii-scumpe. Asta poate îmi definește stilul. La pantofi port mai mereu ciorapi colorați. Și asta îmi definește stilul.
Cât despre costume, puține câte am, le iau de la branduri cunoscute. Țin la calitatea țesăturii, altfel se așază. Și pentru că le iau din magazin, de-a gata, mereu trec pe la croitor cu ele să mi le aranjeze după fizicul/statura mea. E important, cred eu, ca un costum să stea bine pe tine, să nu arate ca și cum ar fi, vorba bunicii mele, de căpătat. Accesorii nu port, că nu-mi amintesc să le iau dimineața, deși cred că un bărbat trebuie să poarte maximum verigheta și un ceas.
Ceasul cu brățară de piele sau metalică. Mi-ar plăcea să port veste, dar nu știu de unde se cumpără și costumele pe care le am nu au venit cu una. Și, la vestă, un ceas cu lanț cred că ar merge bine. Nici din ăla nu am. Borsetă nu aș purta niciodată și nici servietă. Iar telefonul îl țin în mână, nu la gât sau, inestetic, în buzunar. Badge-ul, da, în buzunar, și nu la gât. Plictisitor? Practic.
Și voi? Cât vă ia să vă îmbrăcați pentru birou? E o corvoadă zilnică sau ați simplificat și voi lucrurile? Întrebarea mea este și pentru doamne. O fi stilul ceea ce ne vine bine? Că în ce ne simțim confortabil nu e, cu siguranță.
La final, vă spun și de ce port mult pomenitele pulovere bleumarin, de lână fină. Nu știu să calc. Și de multe ori îmi iau cămășile, multele mele cămăși albe, necălcate pe mine. De sub pulover se văd doar gulerul și manșetele.
