Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Bilanț 2018 – Cătălin Rusu (Rusu+Borțun): „Au fost niște pitch-uri dubioase. Am învățat să suflăm și în iaurt, să refuzăm competiția cu anumiți competitori”

Anul 2018 nu poate scăpa de câteva concluzii. „Forbes România” a întrebat, oamenii de publicitate au răspuns, iar cititorii vor trage concluziile, adică vor trage linia de bilanț.
Crop-1-catalin-1-640x430

Cătălin Rusu, Chief Creative Partner & CEO Rusu+Borțun

Forbes: Situația social-politică și economică din România anului 2018 a fost o oportunitate sau o dificultate pentru agenția dvs?

Cătălin Rusu: Cred că e sâcâitor să trăiești într-o țară în care să nu te simți deloc reprezentat. Sensul democrației rezidă în ideea de reprezentare, de a te simți acolo chiar dacă nu ești de facto în fruntea țării. Chiar dacă unele măsuri economice au fost corecte, senzația legată de „lupta” împotriva corupției a fost de ghimpe într-o pereche de adidasi noi.

Personal, a fost o oportunitate că am pierdut mult mai puțin timp urmărind show-ul politic. Dificultatea a apărut când, în ciuda abordării mele ermetice, discuțiile din agenție si de pe wall-uri au sângerat mai tot anul.

M-am bucurat că frustrarea politică ne-a dus la o campanie apreciată și necesară – verificat de Europa FM.

BILANȚ 2018 – IOANA MUCENIC (MINIO STUDIO)

Forbes: Care au fost cele mai bune 3 (trei) întâmplări/evenimente ale anului 2018 pe piața de comunicare pe care activați?

Cătălin Rusu:

  1. ADC Focus on Impact, un eveniment necesar despre rolul publicității și al oamenilor de creație în relația cu consumatorii și societatea.
  2. Rebels & Rulers Global Branding Conference. Cred că e un avantaj pentru piața de branding să existe acest eveniment la București.
  3. Creativity 4 better, conferința internațională IAA, eveniment pe care, din păcate, l-am ratat nefiind atunci în țară.

BILANȚ 2018 – IRINA RONCEA (GOLIN)

Forbes: Dar cele mai proaste/regretabile 3 (trei) lucruri ale anului 2018 pe piața de comunicare pe care vă desfășurați activitatea?

Cătălin Rusu: Au fost niște pitch-uri dubioase. Am învățat să suflăm și în iaurt, să refuzăm competiția cu anumiți competitori, dar ce m-a deranjat cel mai tare e situația în care inviți un număr de agenții, faci public acest lucru și la final câștigă o altă agenție. Am apreciat deschiderea clienților de a propune sau, într-un final, de a accepta taxa de pitch.

BILANȚ 2018 – CĂTĂLIN DOBRE (MCCANN-ERICKSON)

Forbes: Care sunt speranțele și temerile dvs, referitoare la piața de publicitate și marketing din România în anul 2019?

Cătălin Rusu: Încerc să-mi dau mai puțin cu părerea despre lucruri macro la nivel social și fac mai multe micro. Cred că fiecare lider al unei industrii, de orice fel ar fi el, e responsabil în primul rând legat de proximitatea sa. De cât de mult poate propaga bulgarele „pozitiv” de zăpadă.

Sper că mai toate schimbările din jur, de la IGTV la creșterea pieței de freelancing să inspire șlefuirea sau chiar schimbarea modelului de business clasic de agenție. Utilizarea fresh tehnologiei sau creșterea influencing marketingului a adus pe piață noi jucători făcuți dintr-un aluat diferit și cu o abordare disruptivă a clienților.

Pentru Rusu+Borțun, 2018 a fost un an aniversar în care ne-am răsplătit munca din acești 10 ani cu o simplificare a strategiei de business.

(21 decembrie 2018)

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii