Cum ajunge capitalul la companiile care au potențial, dar sunt încă prea mici pentru marii investitori? Andrei Cionca, fondatorul Impetum Group, vorbește despre consolidarea economiei românești, limitele rezilienței și lecțiile cu care intră într-un nou ciclu investițional.
Ce vedeți în companiile cu care lucrați și se înțelege mai greu din cifrele mari ale economiei?
Văd o corecție care durează de mai mult timp decât am fost dispuși să admitem. În companii, ea se simte în costul finanțării, în presiunea pe numerar, în bugete pe care trebuie să le refaci. Am avut situații în care bugetul a fost revizuit în fiecare lună. Din afară, te uiți la investiții publice, la câteva sectoare care merg și poți avea impresia că lucrurile se echilibrează. Într-o companie, însă, trebuie să plătești salariile și furnizorii, iar comenzile de anul viitor nu rezolvă scadențele de astăzi. De aceea spun că trebuie să ne uităm mai atent la ce se întâmplă în interiorul economiei, înainte să așteptăm confirmarea unei reveniri.
Antreprenorii români au trecut prin multe crize. Ce este diferit acum?
Multă vreme am admirat reziliența lor. Și eu am crezut că puterea de a rezista este unul dintre lucrurile care ne vor ajuta să mergem înainte. Astăzi mă îngrijorează că uneori ea ne ține într-un model care nu mai funcționează. S-au schimbat piețele, tehnologia, costurile. Nu poți răspunde la toate doar amânând o investiție sau așteptând să revină consumul. Înțeleg precauția, dar ce faci între timp? Poate trebuie să schimbi produsul, să aduci un partener sau să renunți la o activitate. Sunt decizii greu de luat, mai ales când ai construit compania de la zero. Amânarea lor poate ajunge însă să coste mai mult.
Unde vedeți oportunitatea de investiții în această economie?
În consolidare. România are multe companii mici, fragmentate, care au ajuns la limita a ceea ce pot face singure. La celălalt capăt sunt companiile mari, pregătite să atragă capital instituțional. Ne lipsește o clasă de mijloc a companiilor. O clinică are un anumit potențial; o rețea de clinici poate investi în servicii, în oameni și poate ajunge în alte orașe. Un producător local poate deveni relevant regional dacă are distribuție, tehnologie și management. Acolo cred că este mult de construit. Iar pentru piața de capital, acolo se pregătesc următoarele companii în care investitorii vor putea pune bani.
Aceasta a fost și ideea de la care ați pornit Impetum?
Da. Veneam din restructurare și vedeam că poți face mult pentru o companie, dar, fără capital nou, intervenția are o limită. Am vrut să ajungem mai devreme, când încă există mai multe opțiuni. Primul ciclu investițional al Impetum Group a fost despre construirea unei platforme care să ducă bani către companii aflate în etape diferite, de la start-up-uri la afaceri mature. Ne-am dus inclusiv în zona pe care fondurile mari nu o urmăreau, fiindcă dimensiunea companiilor era prea mică. Ideea era să le creștem până când puteau atrage alți investitori sau puteau ajunge la bursă.
Ce a fost mai dificil decât ați estimat?
Timpul necesar acestei construcții. E mai greu să schimbi felul în care o companie ia decizii de douăzeci de ani decât să cumperi un utilaj. Și, în timp ce tu urmărești următoarea etapă de creștere, investitorul se întreabă, legitim, când încep banii să se întoarcă. Am fost mai buni în a explica ce vrem să construim decât în a explica la timp ce nu merge conform planului. Aici avem de făcut lucrurile diferit.
La Impetum Investments, pierderea netă din S1 2026 a fost de 9 milioane de lei, față de 10,8 milioane în S1 2025. Portofoliul avea o valoare estimată de piață de aproximativ 155,4 milioane de lei la 30 iunie 2026. Nu sunt bani pe care îi avem deja în cont. Am subestimat timpul necesar pentru a transforma această valoare în lichiditate, în raport cu scadențele finanțării. Ne concentrăm pe valorificarea investițiilor și pe reașezarea obligațiilor, pentru a corela mai bine finanțarea cu ritmul de maturizare a portofoliului, protejându-i valoarea. Pentru mine, contează să aplicăm ce am învățat când structurăm finanțarea unei investiții.
Cu ce mergeți mai departe în următorul ciclu investițional?
Cu experiența acumulată în investiții și cu ceea ce știm să facem în restructurare. Vreau să le folosim împreună, cu o perspectivă regională și deschidere către investitori instituționali. Mă interesează companiile cu dificultăți de finanțare, dar în care există valoare și o posibilitate reală de redresare. Trebuie să înțelegi ce schimbi și de câți bani ai nevoie până când afacerea se poate susține. Nu orice problemă se rezolvă cu bani. Continuăm administrarea portofoliului existent și demersurile pentru onorarea obligațiilor Impetum Investments. Un nou ciclu al Impetum Group nu încheie responsabilitățile celui anterior.
Ce ar trebui să se schimbe pentru ca mai mulți bani să ajungă în companiile românești?
Avem nevoie de o direcție mai clară: în ce putem fi competitivi și ce vrem să dezvoltăm. Apoi, de companii pregătite să primească investitori și de capital răbdător, cu un orizont asumat de la început. Investitorilor instituționali trebuie să le oferi motive economice să vină: management, guvernanță, riscuri bine înțelese și o perspectivă credibilă de randament. Nu îi poți cere unui investitor să finanțeze o companie doar pentru că este românească. Trebuie să construiești o investiție bună. Cred că avem loc pentru multe asemenea investiții, inclusiv în orașele în care marile fonduri nu ajung încă.
___
* conținut sponsorizat