Textele lui Adrian ne-au „pastelat” zilele. A scris despre artă, despre puterea unei capodopere, despre beneficiile artei, s-a destăinuit și a făcut din minutele acordate lecturii, un timp care dă de gândit.
Fragment: Acum, după 27 de ani, mi-am dus și eu copiii la demonstraţie. Aveam noduri în gât; adoptasem și eu „tradiţia“ de a duce copiii la protest, se moștenise din tată în fiu. I-am îmbrăcat de parcă mergeau la Polul Nord, i-am încălzit cu ceai din termos, am ţopăit puţin și apoi am stat ore-n șir pe loc, ca pinguinii. Am strigat sloganuri. Am cântat. Pentru ei am protestat. Poate așa o să înveţe și ei că atunci când cei care ne guvernează nu ne apără vieţile, demnitatea și viitorul, ne rămâne mereu soluţia de bun simţ a protestului pașnic în stradă.
2. La ce e bun să privești arta?
Fragment: Dacă ne înţelegem eul vizual, înţelegem mecanismul prin care alegem imaginile, cele pe care, ulterior, le descărcăm (downloads) în anumite scopuri. După ce imaginile sunt stocate, iar creierul începe să le sorteze și să le folosească, apare memoria asociativă (cea care evocă imagini prin asociaţie). Mă refer la procesul psihic prin care asociem un miros anume cu o imagine din trecut sau la procesul prin care un anumit gest reflex văzut la cineva ne declanșează mintal senzaţii sau sentimente diferite din trecut. În felul acesta, memoria sugerează imaginile, iar raţiunea le ordonă. Imaginile astfel apărute sunt co-prezente în viitoare asocieri. Toate aceste alegeri (raţionale) ne definesc activitatea practică, precum și activitatea logică.
3. Magnum opus – Cum se naşte o capodoperă?
Fragment: Poate că prin aceste capodopere create de mari artiști lăsăm, noi oamenii, amprenta trecerii noastre fugitive pe pământ. Arta rămâne imuabilă, ea este un izvor veşnic care oferă omului bucurii pure şi inalterabile, cu condiţia să vrea și să ştie să le descopere singur, nu prezentate de alţii. Pentru aceasta trebuie să-şi ascută simţurile: să vadă, să privească, să asculte, să soarbă cât mai multe capodopere, iar apoi să înţeleagă și artistul − micul creator.
4. Artistul – mod de întrebuinţare
Fragment: Trebuie să vedem artistul altfel, ca pe un om, să-l percepem ca pe „aproapele nostru”, nu o oglindire a noastră, ci ca pe un frate sau ca pe o soră, să-i vorbim deschis și sincer, dar asta înseamnă să devenim noi generoși cu el și acesta este un risc prea mare, nu? Generozitatea este răsplătită tot timpul prin fericirea de a afla de la micul creator că ceea ce nu există de fapt este.
5. Fiinţa textelor mele – cazul pictorului Pallady
Fragment: Scriu pentru a desăvârși prezentul și stările pe care le am acum. Scriu spre a face tot ce-mi stă în crez, scriu, deși totul pare motiv de plictiseală, despre uitare, despre neînţelegere, dar scriu. Așez totul scurt, cu rapide așteptări ale celor mai prielnice stări. Mă enervez și mă simt gol cu alegerile pe care le am în gând. Scriu și aleg.
6. Viața – mod de întrebuinţare!
Fragment: Universul este o imensă operă de artă. Trebuie să înţelegem arta − mă refer la cumulul cultural ca valoare materială și spirituală − atât pentru a trăi frumosul, cât și pentru a muri frumos. Arta nu este un adaos, o mică anexă neimportantă a vieţii, nu este un mic scaraoţchi de care trebuie să fugim constant. Până și în Faust Dumnezeu își arată o mică simpatie faţă de Mefistofel, socotit ca un camarad dat omului pentru a-l stimula.
Fragment: Nu-mi doresc lucruri materiale, arta m-a învăţat să mă bucur de viaţă diferit. A înţelege Arta înseamnă să fii liber, liber de închisoarea luxului și a facilului. Acum, stârnit de timpul care trece, de societatea prezentului care nu mai trece, mă gândesc foarte mult la ceasul MS Regelui Mihai I. Oare cum se simte timpul prin ceasul Său? Este diferit? Eritis sicut Dei! Timpul celor vremelnici execută, pedepsește, ne pedepsește! Timpul Regelui abia începe!
Mulțumim, Adrian, pentru inspirație și pentru „frumos”!