Andreea Dinescu are o experiență de aproximativ 15 ani în industria de comunicare, specializându-se în media, pe zonele de client service și management.
Ea s-a alăturat echipei Initiative în 2008, ca Account Director, fiind promovată ulterior Client Service Director și, în ultimii ani, Deputy Managing Director. După ce a absolvit Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din București, Andreea și-a consolidat competențele de management printr-un EMBA la Tiffin University în parteneriat cu Universitatea din București.
Veronica Savanciuc, Președinte & CEO, Lowe Group: „Digitalul este o miză foarte importantă pentru Lowe Group și mă bucur că avem șansa să oferim această poziție unui manager din grupul nostru cu care lucrăm de mult timp. A fost întotdeauna o prioritate pentru noi să atragem cei mai buni oameni, să-i formăm și să-i păstrăm în echipa noastră. Astfel, colaborarea de până acum cu Andreea ne dă încredere că va continua să obțină rezultate excelente și alături de Profero”.
VEZI TOPUL AGENȚIILOR DE PR – ANUL 2017
Andreea Dinescu, Managing Director, Profero: „După experiența într-una dintre cele mai mari agenții de media din România, este o provocare să preiau business-ul de digital al grupului nostru. În perioada următoare ne vom concentra pe dezvoltarea produsului Profero pentru a aduce added value în business-ul clienților noștri prin soluții digitale adaptate nevoilor lor, cu un focus puternic în special în zona de tehnologie. Împreună cu echipa Profero, am încredere că vom maximiza vibe-ul creativ prin care agenția s-a remarcat pe piață în ultimii ani”.