Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), a publicat în formă actualizată, Ghidul de finanţare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, destinat sprijinirii prosumatorilor în utilizarea mai eficientă a energiei produse pentru consum propriu.
„Energia produsă din surse regenerabile trebuie să poată fi folosită cât mai eficient, în beneficiul celor care investesc în producerea ei. Prin acest program, cu un buget de 400 de milioane de lei, sprijinim prosumatorii să îşi instaleze sisteme de stocare, astfel încât să poată utiliza energia produsă inclusiv atunci când panourile fotovoltaice nu mai generează electricitate. Este o investiţie care poate reduce costurile cu energia pentru gospodării, creşte autonomia energetică şi contribuie la utilizarea mai eficientă a energiei regenerabile. Ne dorim ca finanţarea să ajungă la cât mai mulţi beneficiari eligibili, printr-un proces de înscriere clar şi accesibil”, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Natalia Intotero.
Înscrierile şi transmiterea documentelor se realizează online, prin intermediul aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de AFM, iar prima etapă, destinată instalatorilor care doresc să participe la implementarea programului, se deschide luni, 16 noiembrie, la ora 10:00, şi se încheie vineri, 20 noiembrie, la ora 23:59.
Ulterior, persoanele fizice vor putea depune cererile de finanţare, în intervalul 20-25 noiembrie 2026.
Finanţarea acordată prin program poate acoperi maximum 75% din valoarea totală a proiectului, fără a depăşi 15.000 de lei (cu TVA inclusă), exclusiv pentru cheltuielile eligibile prevăzute în Ghidul de finanţare. Standardul maxim de cost eligibil este de 1.500 lei/kWh capacitate de stocare instalată (TVA inclusă).
„Prin această schemă de finanţare, prosumatorii pot beneficia de sprijin pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice, astfel încât o parte mai mare din energia produsă să poată fi utilizată ulterior, în funcţie de necesităţile de consum”, menţionează ministerul de resort.
Instalatorii interesaţi să participe la program trebuie să depună online dosarul de validare, care va cuprinde: cererea de validare, semnată electronic; împuternicirea, dacă este cazul; actul de identitate al reprezentantului legal sau al persoanei împuternicite; certificatul constatator; cazierul fiscal şi cazierul judiciar, emise pe numele instalatorului, persoană juridică; certificatele de atestare fiscală emise de ANAF şi de autorităţile locale, pe numele instalatorului, persoană juridică; dovada deschiderii contului 50.70.24; atestatul ANRE de tip B sau echivalent, valabil la data depunerii cererii de validare şi emis cu cel puţin 12 luni anterior acestei date.
Începând cu data de 20 noiembrie 2026, persoanele fizice vor putea solicita finanţare prin aplicaţia informatică AFM, iar dosarul de înscriere trebuie să conţină: cererea de finanţare, descărcată din aplicaţie, completată şi încărcată fără a fi semnată; actul de identitate al solicitantului; certificatul de atestare fiscală emis de ANAF; certificatul de atestare fiscală emis de primăria de domiciliu; certificatul de atestare fiscală emis de primăria pe raza căreia se implementează proiectul, dacă adresa este diferită de cea de domiciliu; contractul de prosumator, emis pe numele solicitantului; certificatul de racordare, emis pe numele solicitantului; factura de energie electrică emisă în ultimele şase luni.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.