Piața cercetării de piață a rezistat în 2025, dar fără boom-ul electoral din anul precedent: afacerile celor 78 de companii au crescut cu 8,3%, în timp ce multinaționalele au ajuns să controleze 82,3% din piață.
Anul 2025 a fost mult mai liniștit pentru companiile de sondare și cercetare de piață comparativ cu anul precedent. Au fost două tururi de alegeri prezidențiale, timp în care firmele abonate la astfel de cercetări și sondaje au cunoscut un vârf al activității, după care liniștea a cuprins această piață.
Măsurile de austeritate decise de guvernul Bolojan, începând cu a doua jumătate a anului 2025, au avut efecte vizibile și asupra pieței de sondare și cercetare. Ca orice entitate privată, și aceste firme au fost nevoite să-și optimizeze cheltuielile și să adopte politici de reziliență față de valurile de scumpiri și creșteri de taxe.
Bilanțurile financiare pentru cele 78 de companii de sondare și cercetare de piață monitorizate de Forbes România arată că sectorul s-a situat la nivelul anului precedent. Creșterea afacerilor cu 8,3% față de 2024 a reprezentat, practic, o acoperire a inflației prin majorarea tarifelor pentru serviciile prestate. Aceste servicii acoperă domenii precum consumer research (studii și analize în rândul diverselor segmente de consumatori), retail audit (monitorizarea longitudinală a vânzărilor), panel de gospodării și monitorizarea audiențelor media.
Cele 78 de institute de cercetare și sondare de piață monitorizate de Forbes România au înregistrat, în 2025, afaceri totale de 181,8 milioane de euro, în creștere cu 8,3% față de 2024, conform bilanțurilor financiare depuse de firme la Ministerul Finanțelor. O majorare modestă față de boom-ul din anul electoral 2024.
Profitul net cumulat s-a ridicat la 24,6 milioane de euro, mai mare cu 9,2% față de anul precedent. Rata profitului la nivelul acestui sector a fost de 13,6%.
Fotografia anului 2025 arată că piața și-a păstrat caracteristicile de concentrare. Cele 10 multinaționale care operează pe piața din România au generat afaceri totale de 149,5 milioane de euro, reprezentând 82,3% din cifra cumulată de afaceri a pieței în 2025. În 2024, cota de piață a multinaționalelor a fost de 79%.
Segmentul multinaționalelor care domină piața este format din grupul Ipsos (Ipsos Interactive Services și Ipsos SRL), firma NIQ, grupul YouGov (YouGov și YouGov Consumer Panel), Fifty5Blue (fost Kantar Audiences), IQVIA, Kantar, Data Dive CSOP și FMR Global Health.
Grupul Ipsos a avut în România afaceri de 104,8 milioane de euro și un profit net cumulat de aproape 18 milioane de euro. Este cel mai mare grup de pe piața de cercetare.
Firma Ipsos Interactive Services, parte a grupului Ipsos, a raportat o cifră de afaceri de 100,8 milioane de euro, în creștere cu 19% față de 2024. Ipsos Interactive Services este un hub internațional de colectare online de date și furnizează servicii de scripting, quality control, media processing, data processing, coding și data visualization.
Ipsos România, cea de-a doua firmă a grupului, a avut afaceri de 4,04 milioane de euro, mai mici cu 10,4% față de 2024, și un profit net de 106.789 de euro.
Cel de-al doilea grup puternic de pe piața de cercetare este YouGov, care a realizat, prin cele două entități – YouGov și YouGov Consumer Panel –, o cifră de afaceri de 8,9 milioane de euro și un profit net de 489.742 de euro.
Din cele 78 de companii monitorizate, 13 au raportat pierderi. Numărul total al angajaților din industrie a scăzut cu 5% față de 2024, ajungând la 2.072 de persoane.
Dintre companiile antreprenoriale locale, doar 12 au avut o cifră de afaceri care a depășit pragul de 1 milion de euro.
Companii care au obținut creșteri ale cifrelor de afaceri în 2025 față de 2024: Ipsos Interactive Services (19%), YouGov Consumer Panel (4,4%), Fifty5blue Audiences (7,6%), IQVIA (41%), Data Dive CSOP (5%), Retail Zoom (9%), Daedalus New Media (7,4%), Strategic Market Vector (18,3%), Mercury (6,2%), Aha Moments (25,6%), Exact (17,5%), CC SAS (210,6%), Verifield (25,7%), ISRA (+1%), MKOR (97%) și INSCOP (34%).
Printre companiile care și-au menținut afacerile sau au suferit scăderi ale cifrelor de afaceri în 2025 față de 2024 se numără: NIQ (-8%), Kantar (-13,6%), Ipsos România (-10,4%), iSense (-5%), Data Diggers (-23,8%), Majoritas Insights (-0,3%), Kynetec & Partner (-4,7%), Field Insights (-8,3%), YouGov (-1,5%), CURS (-29,6%), IRES (-10,6%), MIA (-5,3%), Reveal (-11,6%) și Unlock (-37,3).
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.