Situat pe malul Canalului Grande, în zona San Stae din cartierul Santa Croce, palatul și-a primit din nou oaspeții în această vară, după o amplă intervenție desfășurată pe parcursul a patru ani sub supravegherea Superintendenței de Arte Frumoase din Veneția, proces care a urmărit nu doar conservarea elementelor originale, ci și redescoperirea unor detalii aproape uitate ale clădirii, acum integrate într-un nou concept de hotel boutique de cinci stele cu doar 33 de camere și suite.
În orașul unde palatele istorice sunt la tot pasul, te-ai aștepta ca transformarea unui palazzo într-un hotel de lux să nu mai creeze senzație. Multe dintre aceste bijuterii arhitecturale au fost reconfigurate de-a lungul deceniilor în hoteluri opulente, iar marile grupuri internaționale domină peisajul ospitalității de înaltă clasă. În acest context, redeschiderea Palazzo Giovanelli atrage atenția printr-o combinație tot mai rar întâlnită la Veneția: o proprietate cu o istorie de aproape cinci secole, restaurată cu exigență patrimonială și administrată în continuare de o familie venețiană care privește clădirea ca pe o moștenire personală, nu doar ca pe un activ hotelier.
Ridicat în secolul al XVI-lea pentru familia nobiliară Coccina și trecut ulterior în proprietatea familiilor Foscarini și Giovanelli, palatul a fost martorul unor epoci succesive din istoria Serenissimei, găzduind de-a lungul timpului personaje al căror nume depășește cu mult granițele lagunei venețiene. Printre acestea se numără Wolfgang Amadeus Mozart, care a locuit aici în timpul unei vizite în oraș, dar și Marco Foscarini, cel care avea să devină al 117-lea Doge al Veneției, ori Frederik Christian, viitorul rege al Danemarcei. Faptul că aceste referințe istorice sunt legate de încăperi care există și astăzi conferă proprietății o dimensiune diferită de cea a multor hoteluri amenajate în clădiri istorice, unde trecutul este redus adesea la câteva fotografii și o plachetă comemorativă.
Actuala etapă din viața palatului a început în urmă cu aproximativ cincisprezece ani, când Luciano Semenzato, antreprenor italian activ în sectorul construcțiilor feroviare și originar din apropierea Veneției, a descoperit clădirea într-o stare avansată de degradare și a decis să o cumpere. Pentru un om care crescuse în umbra acestor ape și a acestor fațade, proiectul a avut o componentă afectivă evidentă, iar intenția de a reda viață palatului s-a concretizat în 2010, odată cu deschiderea sa ca hotel. După dispariția sa, proprietatea a fost preluată de copiii săi, Angelica și Oliviero Semenzato, care au ales să continue dezvoltarea proiectului printr-o transformare radicală, menită să ridice standardul proprietății la nivelul segmentului de cinci stele.
Frescele originale atribuite lui Giovanni Battista Zelotti au fost restaurate cu grijă, pardoselile din marmură policromă și-au recăpătat complexitatea cromatică, iar un pasaj secret aflat în ceea ce a fost cândva apartamentul Dogelui a fost redeschis, oferind o perspectivă rară asupra modului în care era organizată viața unei reședințe aristocratice venețiene. În același timp, numărul camerelor a fost redus de la 41 la 33, o decizie care a permis crearea unor spații mai generoase și mai luminoase, cu priveliști către Canal Grande sau către grădina interioară, una dintre acele prezențe discrete care schimbă complet atmosfera unei proprietăți în centrul istoric al Veneției.
Printre cele mai impresionante spații se numără Mozart Signature Suite, care ocupă aproximativ 120 de metri pătrați și beneficiază de balcon cu vedere directă asupra Canalului Grande, precum și Foscarini Signature Suite, asociată cu perioada în care palatul era reședința uneia dintre cele mai influente familii ale Republicii Venețiene. În ambele cazuri, dimensiunile generoase și elementele istorice conservate creează impresia că vizitatorul locuiește într-un palat autentic care funcționează întâmplător și ca hotel, nu într-un hotel decorat pentru a imita un palat.
Redeschiderea marchează totodată lansarea a două concepte gastronomice distincte, destinate atât oaspeților hotelului, cât și publicului local. Restaurantul Armonico este condus de chef Ennio Interlenghi, o figură cunoscută la Veneția pentru traseul său profesional neobișnuit, care include o carieră anterioară în moda italiană, cu experiențe la Valentino, Max Mara și FILA înainte de orientarea către gastronomie. În contrapunct, Do Grifoni propune o atmosferă contemporană de cocktail lounge, inspirată de dimensiunea socială a vieții de noapte venețiene și adresată unui public interesat să descopere orașul dincolo de traseele turistice consacrate.
Poziționarea proprietății contribuie semnificativ la această perspectivă. Deși se află la doar o plimbare de aproximativ douăzeci de minute de agitația din jurul Pieței San Marco, Palazzo Giovanelli aparține unei Veneții mai calme, unde locuitorii încă își fac cumpărăturile de zi cu zi, unde mesele se prelungesc în trattorii frecventate de localnici și unde se păstrează senzația că orașul există pentru sine, nu exclusiv pentru milioanele de vizitatori care îl traversează anual. Pentru mulți călători experimentați, aceasta este de fapt adevărata valoare a unei șederi aici: accesul la una dintre cele mai spectaculoase adrese de pe Canal Grande fără renunțarea la ritmul mai autentic al orașului.
Cu tarife care pornesc de la aproximativ 400 de euro pe noapte, Palazzo Giovanelli revine pe harta hotelieră a Veneției într-o formă care evită spectaculosul facil și preferă argumentele mai solide ale unei restaurări temeinice, ale unei istorii bine conservate și ale unei relații reale cu orașul din care face parte de aproape cinci sute de ani.
