FacebookTwitterLinkedIn

Când gestionarea crizelor devine parte din rutină, o disciplină riguroasă se dovedește esențială pentru a susține creșterea.

Prin apariția și dezvoltarea abonamentelor medicale, tot mai mulți români au înțeles că prevenția este esențială pentru a evita riscurile sau intervențiile majore în cazuri de urgență. Sau, așa cum spune înțelepciunea populară, paza bună trece primejdia rea. 

Pentru Fady Chreih, cel care conduce de mai bine de un deceniu rețeaua de sănătate Regina Maria, acest principiu are un corespondent direct în afaceri. 

„Suntem mai conștienți ca organizație – pentru că suntem o organizație mare și matură – de riscurile sectoriale și de riscurile macroeconomice și am dat dovadă de o reziliență fantastică în ciuda pandemiei, a războiului, a costurilor tot mai mari și a inflației. Am încercat să integrăm această reziliență în structura organizației, pentru a fi pregătiți și proactivi.” Deși nu se pot anticipa evenimente globale majore, cum ar fi pandemiile sau războaiele, Fady Chreih consideră că orice lider de companie trebuie să prevadă și să combată efectele inflației prelungite.

Vezi aici dosarul complet 24 pentru 2024

„Este crucial să pregătești organizația. De exemplu, spitalele noastre sunt acreditate după standarde americane. Ce fac bine americanii? Ei urmează un set de proceduri standardizate și scenarii de antrenament care devin o a doua natură. Am adoptat aceeași abordare, de la securitatea cibernetică la pregătirea pentru cutremure și alte situații extreme. Discutăm și aplicăm aceste scenarii, încercând să fim cât mai disciplinați și mai educați.”

Rețeaua Regina Maria, deținută de fondul de investiții MidEuropa, continuă să crească atât prin achiziții, cât și organic, cu un buget anual de aproximativ 20 de milioane de euro. În 2022, compania a inițiat un nou ciclu de expansiune prin investiții semnificative de 38 de milioane de euro într-un singur an. Până acum, Regina Maria a finalizat mai mult de 50 de tranzacții, iar această evoluție vine cu lecțiile ei, care întăresc nevoia de disciplină. 

„După 51 de tranzacții, am acumulat o serie de învățăminte valoroase despre ceea ce funcționează și despre ceea ce nu e bine să mai facem. Iar această analiză ne permite să adăugăm și un alt indicator la care nu ne-am fi gândit anterior: o evaluare a riscului care nu ține neapărat de specificul afacerii.”

Într-un climat economic instabil, precum cel din prezent, în care deciziile politice pot afecta drastic bugetele naționale, adaptabilitatea devine esențială.

„Îți dau un exemplu foarte clar: programul național de fertilizare de anul trecut, un program pe care îl găsești și în alte state europene, a avut un succes notabil. Deși toți anticipau continuarea sa, programul a fost oprit, în mod neașteptat. Iar această schimbare bruscă i-a afectat grav pe antreprenorii care investiseră în echipamente, așteptându-se la stabilitate.”

Acest exemplu subliniază riscurile pe care le pot întâmpina afacerile antreprenoriale și pe care Regina Maria le analizează în strategia sa de fuziuni și achiziții. „Suntem foarte atenți la 2024, avem în continuare un buget important de investiții și de dezvoltare. Ne continuăm creșterea, nu ne oprim din dezvoltare și avem proiecte mari pe care le vom anunța în perioada următoare. Dar suntem foarte atenți la M&A în sensul în care anul acesta facem o analiză financiară aprofundată și teste de stres pentru a evalua reziliența afacerilor în fața unui potențial an dificil în 2025.” 

Nevoia de echitate în interiorul organizației este, potrivit lui Fady Chreih, o altă lecție importantă rezultată în urma numeroaselor tranzacții și a creșterii echipei până la 10.000 de membri, inclusiv medici care controlau anterior complet afacerile pe care le fondaseră înainte de a fi preluate de Regina Maria.

„Ne asigurăm că toți sunt tratați egal, indiferent de circumstanțe. Această abordare simplifică mult comunicarea internă și relațiile cu managerii, care înțeleg că rivalitățile nu-și au rostul.”

Strategia de expansiune a Regina Maria se bazează pe achiziții, promovând în același timp o relație de colaborare activă și parteneriat cu medicii-antreprenori. Cu toate acestea, recunoaște cu sinceritate Fady Chreih, nu toate colaborările sunt de succes.

„Eu sunt cel mai mare susținător al parteneriatelor în echipa mea, deși unele dintre acestea nu au reușit. Am experimentat diverse forme de colaborări, însă uneori nu au funcționat.”

Chiar dacă doar o minoritate din parteneriate funcționează cu adevărat, rezultatele îl fac pe CEO-ul Regina Maria să fie optimist. „Prin aceste parteneriate, contribuim la dezvoltarea comunităților. Dacă nu funcționează, ne separăm de parteneri și mergem mai departe fiecare pe drumul său. Dar, pe ansamblu, avem parteneriate care merg foarte bine și de care suntem foarte fericiți.”

Deși Regina Maria obișnuiește să preia controlul complet al afacerilor partenerilor, anul 2023 a marcat o premieră prin achiziția a doar 51% din acțiunile Clinicilor Dr. Leahu, restul participației fiind deținută de fondatorul companiei, Ionuț Leahu. Tranzacția a marcat intrarea în forță a rețelei Regina Maria pe segmentul serviciilor stomatologice și a introdus un model inedit de colaborare.

„Pentru 2024, scopul nostru este să ne familiarizăm cu sectorul serviciilor stomatologice, explorând noi concepte și inovații pe care dorim să le implementăm, valorificând influența și capacitatea Regina Maria de a inova pe această piață.”

Digitalizarea interacțiunii dintre medic și pacient, precum și susținerea unei mai mari implicări a pacienților când vine vorba de propria sănătate reprezintă o altă direcție strategică. Aplicația dezvoltată de Regina Maria a depășit 1,6 milioane de utilizatori, devenind una dintre cele mai populare aplicații medicale din regiune.

„Viziunea noastră este ca pacienții să participe activ la deciziile privind propria sănătate. În era tehnologiei purtabile și a monitorizării continue a sănătății, oferim deja un dosar medical integrat, facilitând accesul și partajarea istoricului medical după dorință.” Ceea ce pare a fi o funcționalitate standard, dosarul medical digital, implică, de fapt, investiții anuale de milioane de euro. „Pe această bază, ne concentrăm pe dezvoltarea de noi servicii care au un impact uriaș. Avem proiecte care vizează sute de mii de persoane, iar un pilot, de exemplu, debutează pentru 10.000 de pacienți, ceea ce reprezintă o schimbare semnificativă în abordarea noastră managerială.”

Începând din 2023, Fady Chreih a definit următorul ciclu de creștere al companiei, concentrându-se pe digitalizare, sănătate mintală, prevenție și chirurgie, dublate de extinderea în zone neexplorate până acum. „Un exemplu este expansiunea diviziei noastre de laboratoare în toate județele țării, oferind astfel noi puncte de creștere pentru viitor.”

„Îți spuneam anul trecut despre planurile privind divizia noastră de laboratoare. Acum, aceasta este prezentă în toate județele țării cu cel puțin un punct de recoltare Regina Maria, deci va fi una din sursele de creștere pentru anii următori.” 

În domeniul sănătății mintale, Regina Maria a fost unul dintre pionieri și a inițiat conversația cu mediul de afaceri, dar liderul rețelei de sănătate recunoaște că drumul este lung și anevoios. „Conversația a început, dar suntem încă departe de punctul de inflexiune. Probabil ne vor trebui încă trei ani până când subiectul va deveni acceptat pe scară largă, deși observăm un interes din partea departamentelor de HR și a clienților care investesc în bunăstarea emoțională a angajaților lor.”

Pentru anul 2024, disciplina rămâne esențială pentru Regina Maria, în urma unui an 2023 solicitant din punct de vedere energetic. „A fost un an financiar reușit, dar a solicitat multă energie. E foarte multă tensiune economică și socială când ai de-a face cu inflație mare.” 

2023 a adus cu sine un val de inflație în sectorul medical, afectând atât furnizorii de servicii de sănătate, cât și pacienții. „Inflația în domeniul sănătății depășește adesea inflația generală, iar anul trecut nu a făcut excepție, accentuată de faptul că furnizorii internaționali de echipamente și consumabile nu sunt deschiși la negociere, ceea ce duce la un impact imediat.” În fața acestei situații, operatorul de servicii medicale a decis să ajusteze prețurile abonamentelor, acceptând riscul de a pierde clienți. Cu toate acestea, răspunsul a fost surprinzător. „Am anticipat o scădere a ratei de reînnoire a abonamentelor, însă, contrar așteptărilor, 99% dintre clienți au deci să meargă mai departe cu noi, un procentaj mai bun decât în alți ani. Acest lucru subliniază recunoașterea, atât din partea corporațiilor mari, cât și a IMM‑urilor, a importanței accesului la servicii medicale de calitate pentru angajații lor, chiar și în condițiile unor costuri majorate.”

Fady Chreih estimează că 2024 va continua să fie marcat de tensiuni sociale, pe fondul numeroaselor runde electorale și a persistenței inflației, deși aceasta din urmă se află pe un trend general de încetinire. „Anticipăm că presiunile financiare vor persista, pentru că e primul an în care clienții noștri mari spun că n-au cum să acopere inflația prin mărirea de salarii, deci ne așteptăm ca această tensiune să se reflecte și în bugetele familiilor.”