
Pandemia a generat creșterea rapidă a sectorului de produse de panificație congelate și refrigerate, iar intrarea pe această piață este acum aproape imposibilă fără investiții de 60-80 milioane de euro.
”Este foarte greu să concurezi asta, pentru că s-a ajuns la o consolidare atât de mare a sectorului încât dacă vrei să intri pe piață nu o poți face fără o investiție de 60-80 milioane de euro, ceea ce nu e la îndemâna oricui”, a declarat Marin la emisiunea Reinventarea României realizată de Forbes România.
El a adăugat că această piață de produse congelate și refrigerate a crescut atât de mult în atât de puțin timp pentru că s-a schimbat radical și comportamentul de consum al tinerilor.
Astfel, pentru că timpul a devenit un factor critic, tinerii preferă să mănânce mai puțin, dar mai gustos și cu foarte multe variații, ceea ce, pe de altă parte, a produs un fenomen de inovare în acest sector.
Inovarea în sectorul produselor congelate, care se referă mai ales la formă, aspect sau arome, a generat, în anumite zone, ”explozia unor businessuri, a penetrat piețele tradiționale și a dat peste cap producția locală”.
Acest lucru a fost posibil pentru că aceste produse au avantajul că pot fi gătite rapid, pot fi depozitate pe perioade lungi, au termene lungi de expirare și pot fi consumate repede.
Totodată, tinerii au un comportament de consum radical schimbat față de cel al părinților sau bunicilor lor și nu sunt atât de interesați de preț.
”Tinerii nu se mai uită atât la preț ca părinții și bunicii, ci mai mult la aspect, gust, caracterul etnic care este fie tradițional local, fie tradițional importat”, a spus Marin.
Președintele Asociaţiei Naţionale a Industriilor de Morărit şi Panificaţie (ANAMOB) a mai spus că principalul deficit al României constă exact pe acest segment de produse de panificație și patiserie congelate și regfrigerate și contribuie la diferența de balanță import-export.