Turiștii au petrecut 366,2 milioane de nopți în spații de cazare închiriate pe termen scurt în Uniunea Europeană în trimestrul trei al acestui an, prin intermediul platformelor Airbnb, Booking, Expedia Group și Tripadvisor, marcând o creștere de 18% față de aceeași perioadă din 2023, potrivit datelor Eurostat.
Cele trei luni de vară din 2024 au înregistrat creșteri semnificative:
- Iulie 2024: 135 milioane de nopți (+16,4% față de iulie 2023);
- August 2024: 152,2 milioane de nopți (+21,6% față de august 2023);
- Septembrie 2024: 79 milioane de nopți (+14% față de septembrie 2023).
Toate statele membre ale Uniunii Europene au raportat o creștere a numărului de nopți rezervate în august, cea mai aglomerată lună pentru turismul european. Malta a înregistrat cea mai mare creștere (+41,4%), urmată de Germania (+32,7%) și Franța (+29,9%). România a avut o expansiune notabilă, de aproape 20%, în timp ce creșteri mai moderate s-au observat în Croația (+9,7%) și Bulgaria (+12,2%).
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.