Bugetul de publicitate radio, investit pe 14 rețele, a crescut în 2023 cu 23% față de anul precedent (12 rețele), conform monitorizărilor BRAT. 10 stații au înregistrat creșteri ale bugetelor (rate card) comparativ cu anul precedent.
Bugetul total de publicitate s-a ridicat la 379.260.008 de euro (rate card) în 2023, în creștere cu 23% față de 2022, potrivit studiului „Monitorizarea Investițiilor în Publicitatea pentru Radio” (MIPR), realizat de Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT).
Notă: Bugetele sunt calculat pe baza tarifelor de publicitate (rate card) ale rețelelor de radio, fără să fie scăzute discounturile și gratuitățile acordate de radiodifuzori.
În 2023, cele trei mari rețele de radio – Radio ZU, Kiss FM și Europa FM – și-au păstrat locurile fruntașe în topul publicității din anul anterior.
Radio ZU, licențiat de Intact Media Group, a difuzat 153.097 de spoturi, în valoare de 88,7 milioane de euro (rate card), cel mai mare buget (calculat la tarifele-listă de publicitate). Acest buget este mai mare cu 34,8% față de cel din 2022. Numărul de reclame comerciale s-a majorat cu 16% față de 2022.
Kiss FM, controlat de Antenna Entertainment (Grecia), a obținut o creștere a bugetului de publicitate comercială (rate card) de 20%, ajungând la 64,5 milioane de euro (rate card), iar numărul de spoturi s-a majorat cu 20,5%.
Europa FM, proprietatea Czech Media Invest, a vândut publicitate în valoare brută de milioane de 53,5 milioane euro (rate card), în creștere cu 12,6% față de 2022. Acest buget reprezintă 111.285 de difuzări (+10%).
Alte radiouri care au înregistrat creșteri ale bugetelor de publicitate (calculate la rate card) față de anul 2022:
Magic FM: +26,5%
Digi FM: +7,2%
Radio România Actualități: 24,2%
Pro FM: +1,3%
Rock FM: +15%
Radio Guerrilla: 43% – cea mai mare creștere procentuală de pe piața de radio.
Virgin Radio: 32,6%
Romantic FM: 24,5%.
Dance FM este singura stație care a suferit o reducere a volumului brut de publicitate (rate card) în 2023 față 2022: -12,7%.
Radio Impuls și Național FM au intrat în monitorizările BRAT în 2023.
BRAT este organizația industriei de media din România care măsoară audiența presei scrise și a mediului online, auditează tirajele (presa scrisă) și monitorizează investițiile în publicitate (presa scrisă, online, radio și outdoor).