FacebookTwitterLinkedIn

UPDATE 2: Topul a fost completat cu The House PR Agency, cu o cifră de afaceri de 148.740 euro și un profit net de 20.897 euro.

UPDATE 1: A fost adăugată în top agenția Brain 4 Strategy, cu o cifră de afaceri 143.640 euro și un profit net de 52.429 euro.

(articol inițial)

Anul trecut, cele 43 de agenții de PR monitorizate de „Forbes România” au înregistrat o cifră de afaceri de 47,05 milioane de euro, mai mare cu 13,5% față de 2017. Creșterea procentuală din 2018 este superioară celei din anul 2017 (6,2%).

Profitul net total a fost de 4.022.713 euro, în creștere cu 28,7% față de cel calculat în anul precedent.

Rata profitului la nivelul pieței agențiilor de PR a fost de 8,5%.

Numărul total de angajați al celor 43 de firme, conform bilanțurilor de la Ministerul Finanțelor Publice, a fost de 580 în 2018 față de 510 în 2017. Companiile cu cei mai mulți angajați au fost SmartPoint Consulting (81), Graffiti PR (71), McCann PR (48) și Golin (45).

Agenția McCann PR și-a păstrat prima poziție în topul 2018, cu o cifră de afaceri de 6,5 milioane de euro, în creștere cu 3,7% față de anul precedent. A raportat cel mai mare profit net de pe piață: 461.918 euro.

De asemenea, Graffiti PR și-a conservat a doua poziție în top, cu afaceri de 5,4 milioane de euro, în creștere cu 9,1% față de 2017.

Pe al treilea loc al topului a urcat SmartPoint Consulting, cu o cifră de afaceri de 4,2 milioane de euro (creștere de 26,7%) și un profit net de 391.897 euro (al doilea ca valoare din piața de PR).

Surpriza clasamentului 2018 este agenția Porter Novelli PR, parte a holdingului The Group, care a urcat de pe locul 12 în topul din 2017 pe locul 4 în 2018, având o cifră de afaceri de 3,7 milioane de euro (creștere de 325,6%) și un profit net de 386.587 euro (al treilea de pe piață).

Față de anul 2017, când a ocupat locul 3, agenția Golin a coborât pe locul 5, cu o cifră de afaceri de 3,26 milioane de euro (scădere de 8,8%).

Rogalski Damaschin PR își conservă locul 6, cu o cifră de afaceri de 3,21 milioane de euro (creștere de 37,1%).

TOPUL AGENȚIILOR DE MARKETING ȘI PUBLICITATE DIGITALĂ – ANUL 2018

În lista celor 43 de agenții de PR lipsește MSLGROUP The Practice, pentru că această divizie, în cadrul companiei Lion Communication Services SA, deținută de Publicis Groupe, nu are personalitate juridică, astfel încât bilanțul său nu există la Ministerul Finanțelor Publice.

TOPUL AGENȚIILOR DE PUBLICITATE – ANUL 2018

Bilanțurile celor 43 de agenții de PR, depuse la Ministerul Finanțelor Publice, arată că doar 7 firme au raportat pierderi în 2018.

Au fost 14 agenții de PR care au avut afaceri de peste un milion de euro.

Primele 6 agenții din top au generat afaceri care dețin o cotă de piață 56,3% din piața totală de 47,05 milioane de euro.

Alte agenții care au înregistrat creșteri ale cifrelor de afaceri față de 2017: Oxygen PR (14%), B.D.R. Associates (31,7%), DC Communication (22%), Dăescu Borțun Olteanu (61%), Links Associates (29,2%), Ran Events Communication (10%), Conan PR (47%), 2 Active PR (32,6%), Total PR (15,5%), Chapter 4 Communications (43%), Arhitecți de imagine (40,2%), PR & More (30%) și More Than Pub (38,4%).

Companii care au suferit scăderi ale cifrelor de afaceri față de 2017: V+O Communication (-17,4%), GMP PR (-23,3%), Grayling România (-25,2%), Action Global Communication (-4,1%) și Echipa de PR (-34,2%).

Bilanțurile de la Ministerul Finanțelor publice au fost calculate la cursul mediu BNR 2018 de 4,65 lei/euro.