FacebookTwitterLinkedIn

Cum cafenelele sau minimarketurile deschise în benzinării sunt o afacere prosperă, un restaurant „atașat” unei stații de încărcare a mașinilor electrice nu e o idee deloc rea, chiar dacă nu e nouă. Mai ales că timpul petrecut la o astfel de stație este, cel puțin deocamdată, substanțial mai îndelungat decât cel petrecut într-o benzinărie.

Elon Musk, care încă din 2018 și-a exprimat interesul pentru un astfel de demers, a decis să concretizeze ideea și să monetizeze timpul irosit de posesorii de mașini electrice în stațiile de încărcare. Așadar, Tesla va inaugura primul său restaurant pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, într-un spațiu ocupat până nu de mult de o pizzerie Shakey’s Pizza. De fapt, locul va fi o stație de încărcare Tesla Supercharger cu restaurant și cinematograf.

Ce știm până acum este că restaurantul va avea două niveluri și o suprafață de 860 de metri pătrați. Cele mai multe dintre cele 218 locuri de servire a mesei se află la primul nivel, în timp ce o parte din terasa de la etaj este amenajată drept cinematograf.

Practic, de pe terasă ai locuri „la lojă” pentru a viziona filmele care rulează pe cele două ecrane uriașe, de 13,5 metri, care vor fi amplasate în zona de nord și de vest a parcării.

Spațiul va fi dotat cu 28 de stații de încărcare a bateriilor automobilelor electrice. În buna tradiție a drive-in-urilor americane, șoferii vor putea comanda mâncare pe care să o servească în mașină, în timp ce „alimentează”.

Potrivit planurilor inițiale, restaurantul va fi deschis non-stop, dar cinematograful va funcționa doar seara, între orele 19.00 și 23.00.

Elon Musk a dat asigurări că noul stabiliment va accepta ca plata să se facă și în Dogecoin.

Foto: Profimediaimages.ro