
Distribuitorul de utilaje de construcții Terra România, parte a grupului austriac Terra Holding, a obținut anul trecut afaceri de 53 milioane euro, un plus de circa 4 milioane de euro față de cifra de afaceri din 2019 – an de referință pentru companie, care estimează creșteri ale veniturilor și în acest an.
”După un 2020 extrem de dificil pentru toate companiile din orice domeniu – marcat de restricții și incertitudini – a urmat 2021 care, pentru noi, a însemnat revenirea pe creștere. În 2022, ne-am concentrat eforturile pe consolidarea relațiilor cu clienții, completarea echipei, consolidarea brandurilor din portofoliu și completarea portofoliului de produse”, declară Victor Vasluian, director general Terra România Utilaje de Construcții.
Compania și-a păstrat anul trecut cifra de afaceri din 2021, ”chiar dacă nivelul general al pieței de construcții nu a avut aceeași dinamică”. Conform spuselor lui Victor Vasluian, după o primă jumătate pe creștere, piața echipamentelor de construcții a scăzut în următoarele șase luni, per total aflându-se sub cea din 2021. Compania are investiții cumulate de peste 15 milioane de euro în patru sedii regionale, la București, Brașov, Turda și Timișoara.
Vânzările de utilaje JCB, în principal buldoexcavatoare, au reprezentat unul dintre punctele stabile pentru companie, la fel și vânzările de echipamente de ridicat Sennebogen.
În următorii ani, se estimează creșteri și pentru Dynapac, un producător de echipamente pentru construcția de drumuri și autostrăzi (cilindrii compactori și repartizoare de asfalt), intrat în portofoliul companiei în 2021.