FacebookTwitterLinkedIn

Teodora Rădulescu, Chief Executive Officer, Bookster

Forbes: Ce a însemnat anul 2021 pentru activitatea companiei dvs.: un an al revenirii după șocul din 2020, un an obișnuit sau un an prevestitor pentru o nouă criză?

Teodora Rădulescu: Pentru Bookster, 2021 a reprezentat un an al dezvoltării în noi direcții și al planurilor curajoase.

Chiar la începutul anului, ne-am validat impactul colaborărilor cu bibliotecile din România pentru găzduirea ofertei lor de carte în platforma noastră. Lucrăm cu numeroase biblioteci (atât publice, cât și private) și ne bucurăm să observăm cum împreună cu acestea reușim să inspirăm din ce în ce mai mulți români să revină către lectură ori de câte ori au nevoie să se cunoască mai bine, să se detașeze de cotidian sau să învețe lucruri noi la job sau în viața de după birou. 

Tot în 2021 ne-am propus să facem experiența Bookster disponibilă către mai multe categorii de cititori, astfel ne-am uitat la noi orizonturi către care să ne extindem.

În primul rând ne-am uitat la segmentele din piața locală cu potențial de creștere, cum ar fi cel al companiilor mici și foarte mici – IMM-uri, pe care îl testaserăm în trecut și pentru care am început să gândim automatizări.

Sau la segmente neadresate încă pe care ne-am dorit să le testăm, cum ar fi sectorul companiilor de stat. În subsidiar, am început primele gânduri și planuri de internaționalizare, pe care anul acesta ne-am propus să le ducem la nivelul următor.

În plus, pe tot parcursul lui 2021 am putut observa o atenție mai crescută a companiilor din portofoliul nostru de a susține progresul și dezvoltarea angajaților, de a își propune să devină learning organizations.

Ca să venim în sprijinul acestor obiective, am creat noi instrumente de încurajare a lecturii, personalizate pe nevoile organizației, precum colecțiile sau recenziile de cărți dedicate anumitor subiecte importante pentru companii (ex. feedback-ul sau comunicarea în echipă).

Forbes: Care sunt domeniile/categoriile de carte care au funcționat (împrumutat) cel mai bine în 2021? 

Teodora Rădulescu: În 2021, la fel ca în 2020, am observat o menținere a interesului pentru zona dezvoltării personale, specific pentru categoria „Înțelegerea emoțiilor”, a autocunoașterii.

Însă, spre deosebire de primul an de pandemie, când crescuse cererea pentru cărțile de parenting, acum au fost mult mai împrumutate titlurile despre relațiile de cuplu. Se pare că și în 2021, vremurile trăite ne-au adus provocări din zona emoțională și ne-au invitat la introspecție.

Cărțile de beletristică cele mai îndrăgite de cititorii Bookster în 2021 au fost cele de romance și cele care abordau subiecte istorice, mai ales din timpul celui de-al doilea război mondial.

De asemenea, abonații au ales autori ale căror cărți încearcă să-ți dea un sentiment de bine (feel-good): Fredrik Backman, Eric Emmanuel Schmitt sau Kristin Hannah.

Cel mai probabil, fiind deja cel de-al doilea an de pandemie, mai mult ca oricând cititorii au simțit nevoia unor lecturi optimiste, care să-i ajute să se detașeze de grijile cotidiene.

Nu în ultimul rând, dintre titlurile de dezvoltare profesională, cele mai populare au fost cele din categoria de finanțe. Se pare că cititorii noștri au început să se preocupe de siguranța lor financiară, poate ca o lecție a pandemiei sau poate ca o prevestire a unei crize economice după încheierea pandemiei și încetarea programelor de susținere a populației din partea administrației publice. 

Forbes: Care sunt îngrijorările dvs. în ceea ce privește lectura/consumul de carte la români în acest an și în viitorul scurt (următorii doi ani)? Dar motivele de optimism?

Teodora Rădulescu: Uitându-ne la obiceiurile de lectură în 2021, putem observa că acestea s-au uniformizat: dacă în alți ani se observau diferențe considerabile între subiectele preferate în funcție de industria în care activau cititorii, acest lucru tinde să se schimbe.

Însă trebuie punctat că o excepție notabilă de la acest trend a fost interesul crescut pentru dezvoltare profesională a celor din industria de turism și HORECA. Ne imaginăm că motivul pentru care aceștia se află pe primul loc la împrumuturilor de materiale de business este strâns legată de efectele pandemiei asupra acestei industrii și nevoia de a găsi soluții pentru depășirea situaților de criză. 

O potențială îngrijorare însă este legată de timpul pe care cititorii îl alocă pentru lectură. Dacă în anii precendenți, aceștia erau în egală măsură atrași de lecturile voluminoase și de cele în care informația este condensată sau experiența cititului este secționată, în 2021 este vizibil interesul crescut pentru lecturi scurte, rezumate, instant gratification și rețete aparent simple pentru a rezolva probleme de amploare, venind probabil ca o consecință a suprasolicitării atenției sau a sentimentului de agitație sau oboseală acumulată. 

(28 mai 2022)