FacebookTwitterLinkedIn

Echipa TBI Bank, formată din 16 naționalități, printre care și 42 de cetățeni ucraineni, oferă sprijin cetățenilor ucraineni care caută refugiu în țara noastră.

Angajații companiei au mers weekendul trecut cu mașinile la Vama Siret – Porubne pentru a prelua si caza refugiați sau pentru a oferi alimente și haine familiilor aflate în dificultate. 

Echipa de management a TBI Bank a decis să acorde colegilor din toate cele trei țări unde își desfășoară activitatea, România, Grecia și Bulgaria, o zi suplimentară de concediu plătit pe săptămână pentru activități de voluntariat în organizații locale care se implică în gestionarea crizei refugiaților. 

„Ultimele zile au arătat ce e mai rău, dar și tot ce e mai bun în lume”, spune Petr Baron, CEO al TBI. „TBI Bank este mereu alături de oameni. Suntem conștienți de situația dificilă prin care trece populația Ucrainei, avem colegi, familii și prieteni acolo și putem doar să sperăm că donația noastră le va fi de ajutor. Mai mult, vrem ca exemplul nostru să încurajeze mai multe companii din România, Grecia și Bulgaria să se implice cu resurse de orice fel pentru a-i susține pe cei care au nevoie de siguranță.”